Familii celebre cu gemeni, tripleţi sau sextupleţi!

Raluca Dumitrică
Kate Gosselin, alaturi de copii
Kate Gosselin si cei opt copii ai sai

2, 3, 6 sau chiar 8 (opt) nu sunt simple cifre dintr-un caiet de matematică, ci numărul de copii rezultaţi dintr-o singură sarcină cu care unele dintre familiile de la Hollywood sau din România se pot lăuda.

Fie că părinţii lor şi-au dorit din start o familie numeroasă şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a o avea, fie că surpriza gigantică a fost una naturală, e cert că distracţia e la cote maxime în casele lor. 

Cum e viaţa cu 2+6 copii? Deschideţi televizorul să vedeţi!

Cel mai celebru nume de părinţi de gemeni (şi nu numai) de pe glob care se poate mândri cu copilaşii săi este cel al familiei Kate şi Jon Gosselin, părinţii a opt copii: gemeni şi sextupleţi. Cei doi au devenit părinţi pentru prima dată în 2000, când Kate a adus pe lume două fetiţe, Cara şi Madelyn, reuşind să rămână însărcinată cu ajutorul unui tratament împotriva ovarelor polichistice. Fetiţele s-au născut la 35 de săptămâni, dar au depăşit cu brio perioada de prematuritate.

La patru ani de la prima naştere şi după alte tratamente, Kate a născut sextupleţi, fix trei băieţi, Aaden, Collin şi Joel, şi trei fete, Leah, Alexis şi Hannah. O parte tristă a poveştii este că sextupleţii s-au născut la 30 de săptămâni şi au stat o perioadă în incubator, dar totul s-a terminat cu bine. Familia anonimă a căpătat ulterior o mediatizare puternică datorită emisiunii de tip reality-show Jon & Kate Plus 8, care a început să fie difuzată în 2007 şi care prezenta de-a fir a păr viaţa acestei familii neobişnuite.

După ce, din nefericire, cei doi soţi Gosselin s-au separat, emisiunea a fost transformată în Kate Plus 8 şi şi-a încetat difuzarea în toamna lui 2011, după ce audienţele au arătat o lipsa de interes crescândă din partea publicului. Emisiunea se mai difuzează, cu toate astea, în reluare, pe diferite posturi de televiziune de pe mapamond.

Nadya Suleman, cunoscuta ca Octomom
Nadya Suleman, cu o parte din copiii sai

Cu tripleţi şi gemeni pare să fie mai uşor

De la şase copii trecem la jumătate, adică la tripleţi. Câteva vedete de peste Ocean au bucuria de a fi părinţi de tripleţi, printre acestea numărându-se actorul Richard Thomas, câştigător al unui premiu Emmy pentru partitura din serialul The Waltons, sau baseballistul Luis Gonzalez. Şi în România există familii celebre care au astfel de realizări: fotbalistul Costi Gâlcă, tată al tripleţilor Andrei, Bianca şi Ruxandra, sau Nicoleta Luciu, mama lui Kim, Karoly şi Kevin, fiind cele mai cunoscute nume celebre autohtone de părinţi de tripleţi.

Numărul părinţilor de la Hollywood care au gemeni, însă, este foarte mare, chiar mai mare decât am fi crezut. George W. Bush şi soţia sa Laura sunt din 1981 parinţii Jennei si ai Barbarei, Mel Gibson este din 1982 şi tată de gemeni, actorul Ron Howard are două fete gemene născute în 1985, actrita Cybill Shepherd a născut gemeni în 1987, simpaticul actor Ray Romano îi are din 1993 pe Matthew şi Gregory, în timp ce carismaticul Denzel Washington şi soţia sa Paulette au devenit în 1992 părinţii lui Malcolm şi ai Oliviei. Puţină lume ştie, însă, că şi în garda foarte veche de actori se află bucurii duble, aşa cum a trăit actriţa Ingrid Bergman, mama a surorilor gemene Isabella şi Isotta Ingrid Rossellini, născute în 1952, sau faimosul actor american James Stewart, ale cărui fete gemene s-au născut în 1951.

În ultimul timp numărul starurilor de la Hollywood cu gemeni a crescut vertiginos, lista acestora îmbogăţindu-se cu tenismenul Roger Federer, tată de gemeni, Jerry O’Connell şi soţia sa Rebecca Romijn, care au gemene, fiica regelui rock, Elvis Presley, Lisa Marie Presley, mama de gemene din 2008, faimoşii Brad Pitt şi Angelina Jolie, din 2008 părinţii gemenilor Knox şi Vivienne, şi boemii interpreţi Diana Krall şi Elvis Costello, care au din 2006 băieţei gemeni. Să nu le uităm pe cântăreţele Mariah Carey, Jennifer Lopez şi Celine Dion sau pe actriţele Julie Bowen, Marcia Cross, Julia Roberts, Sarah Jessica Parker şi Anna Paquin.

Lumea celebra din România cunoaşte şi ea câteva cazuri de părinţi de gemeni, cântăreţul Gabriel Cotabiţă find tată de gemene, la fel ca moderatorul tv Mihai Morar şi interpreţii Doru Todorut, solistul trupei Deepcentral, şi, cel mai recent, Cristina Bălan, solistă formaţiei Impact.

Ingrid Bergman si fetele sale gemene Totul despre mame
Ingrid Bergman, alaturi de gemenele Isabella si Isotta Rosellini

 Să nu uităm de 8, totuşi.

OK, am trişat, probabil trebuia să o menţionăm întâi pe pseudo-vedetă Nadya Suleman, care a adus pe lume în luna ianuarie a anului 2009 octupleţi, de unde şi porecla ei de octomom. Femeia în vârstă de 34 de ani pe-atunci a reuşit această incredibilă performanţă de a da naştere la opt copilaşi cu ajutorul fertilizări în vitro, procedură pe care o mai folosise cu succes, născând alţi 6 copii înaintea octupleţilor: un băiat în 2001, o fată în 2002, şi încă trei copii, printre care gemeni.

Povestea ei a făcut înconjurul emisiunilor TV din SUA şi a ocupat copertele multor reviste, iar lipsa unui venit constant a făcut-o să accepte diferite joburi de calitate îndoielnică în industria showbiz-ului.  

 Voi vă vedeţi în postura de părinte de gemeni sau de tripleţi? Dar de sextupleţi?

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa