„Vreau să înlocuiesc munca de birou şi termenele limită cu activităţi creative, joacă şi zâmbete.”
Mara Popescu este mămica unui băieţel de aproape doi ani, pe nume Tudor. Ea dă dovadă de spirit antreprenorial, de optimism şi de chef de viaţă de-a dreptul contagioase. De când stă acasă cu Tudor, face planuri pentru o viaţă mai sănătoasă şi mai creativă pentru familia ei şi plănuieşte să trăiască în afara Bucureştiului, într-o casă eco. Dar, până când acest vis se va transforma în realitate, Mara organizează Şcoala de Vară 200, unde copiii vin cu drag pentru că învăţarea se face prin joacă.
Ce făceai inainte să devii mamă?
Înainte să devin mamă eram analist economico-financiar, mă ocupam de partea economică din documentaţia necesară pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile, făceam studii de fezabilitate şi analize cost-beneficiu şi aveam ca hobby pictura şi sculptura.
Cum ţi-a venit ideea să lucrezi de acasă? Şi de ce un asemenea proiect?
După ce a împlinit Tudor un an şi ne-am obişnuit unul cu celălalt, mi-a venit ideea de a organiza ateliere pentru elevi în vacanţa de vară. În acest moment Şcoala de Vară 200 este o acţiune nonprofit, însă sper să se dezvolte şi să devină o mică afacere. Şcoala de Vară 200 este un proiect de învăţare prin joacă, unde elevii participă la ateliere de sculptură în lemn, ceramică, pictură, informatică, comunicare şi cooperare, fotografie, podoabe sau icoane pe sticlă la finalul cărora participanţii îşi pot lua acasă lucrările realizate. La Şcoala de Vară 200 ne jucăm de-a paparazzi, căutăm comori, explorăm împrejurimile, ne jucăm cu umbre şi lumini, facem „războiul culorilor”, adunăm flori, pietre şi frunze şi le pictăm, sculptăm în lemn, facem clopoţei şi medalioane din lut, învăţăm să comunicăm eficient, confecţionăm brățări și lanţuri din mărgele, pictăm icoane pe sticlă sau programăm jocuri video.
Eu am făcut cursuri de pictură la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice nr 5, la clasa profesoarei Zamfira Galan, apoi am continuat cu sculptura. La taberele de creaţie de la Muzeul Satului am învăţat de la cei mai valoroşi meşteri din ţară, am avut expoziţii şi am câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale. De la 16 ani am fost invitată să predau la Muzeul Satului, la Centrul Cultural Mihai Eminescu şi la Şcoala Americană. La 18 ani am fost recunoscută ca meşter popular de către Asociaţia Meşterilor Populari din România. Am şi câţiva “ucenici”, foarte talentaţi, care au câştigat, la rândul lor, premii la concursurile naţionale şi care acum predau alături de mine la Şcoala de Vară 200.
Cred că, pentru a deveni un adult responsabil, Tudor are nevoie de un model, o persoană folositoare în societate. Am analizat “punctele mele forte” şi “oportunităţile” şi am căutat activităţi în care să îl pot implica şi în care să ne simţim bine amândoi. Astfel, marele profit al accestei “afaceri” este legătura care se creează între participanţi, precum şi dezvoltarea acestora într-un mediu de exprimare liberă a aptitudinilor artistice şi sociale.
Elevii pe care i-am avut la cursul de pictură m-au uimit cu imaginaţia lor şi, pentru că au avut libertatea de a se exprima prin artă, au pictat sau au desenat lucrurile care îi interesează: personaje din desene animate sau din cărţile citite, personaje din jocuri video, drumul de acasă la gradiniţă, case, zâne, fluturi, peşti piranha, ţestoase, fotbalişti sau avioane, fiecare cu câte o poveste interesantă: peştii piranha văzuţi la muzeu într-o excursie cu părinţii, un avion pe care copilul l-a dăruit tatălui pentru a nu mai pierde avionul niciodată, sau iepuri uriaşi prinşi în capcană, dar care se salvează cu ajutorul fructelor-balon.
Nu ţi-a fost teamă să laşi un venit cât de cât cert pe un viitor incert din punct de vedere financiar?
Eu sunt în continuare în concediu pentru creşterea copilului până în decembrie, cand împlineşte Tudor doi ani. Prima ediţie a Şcolii de Vară 200 a fost un test pentru a vedea cât de căutate sunt cursurile pentru copii în perioada vacanţei de vară şi, pentru că au avut succes, le vom organiza şi în anii următori. (Până atunci, cursurile de artă vor continua şi după începerea şcolii, în fiecare sâmbătă.) Îmi surâde ideea unei reconversii profesionale pentru a putea rămâne alături de copilul meu şi după terminarea concediului de creştere a copilului şi sper să ne putem întreţine din cursuri de artă şi din vânzarea obiectelor realizate de mine. Vreau să înlocuiesc munca de birou şi termenele limită cu activităţi creative, joacă şi zâmbete. În acest moment testez viabilitatea economică a unei potenţiale afaceri. Am posibilitatea ca în acest al doilea an de stat acasă să-mi pregatesc bazele unei viitoare afaceri, cu atenţie şi meticulozitate, fără a risca totul pe o carte.
Care a fost bugetul pe care l-ai alocat iniţierii Şcolii de Vară 200? A avut de suferit bugetul familiei?
Bugetul pentru începerea activităţii a fost minim: o parte dintre materiale le aveam deja şi am “investit” în printarea color a unor afişe pe care tot noi le-am conceput. Am făcut şi niste fluturaşi pe care i-am impărţit împreună cu Tudor în parc. A fost foarte încântat când a dat şi el câţiva fluturaşi spunând “Potim!”
În cifre “investiţia iniţială” a fost de aproximativ 300 lei, nefiind o sumă care să zdruncine bugetul familiei.
Care au fost primele reacţii din partea celor apropiaţi când le-ai povestit de ideea nebunească de a începe ceva pe cont propriu?
Cei din familie au fost foarte încântaţi. Pentru mine nu era ceva nou, pentru că am mai predat cursuri de artă până acum. Dar au fost şi putin îngrijoraţi, nu ştiau cum mă voi descurca şi cu Tudor şi cu ceilalţi elevi. Prietenii care au copii s-au grăbit să îi înscrie la cursurile Şcolii de Vară 200, fiindca în timp ce părinţii erau la serviciu, copiii ar fi ramas singuri acasă, la televizor.
Atât copiii, cât şi părinţii au fost foarte multumiţi.
Care sunt avantajele şi dezvantajele statutului de mamă care îşi desfăşoară activitatea de acasă?
Cel mai mare avantaj este că pot sta cu copilul meu, facem ce ne place şi nevoile fiecăruia sunt satisfăcute: Tudor este alăptat la cerere, este înconjurat de copii şi adulţi cu care se joacă şi de la care învaţă. Când este obosit, doarme în braţele mele, în portbebe, iar eu am “programul de lucru” aşa cum mi-l stabilesc, socializez, sunt utilă celorlalţi şi sunt mândră de realizarile copilului şi ale elevilor mei.
Un dezavantaj este că trebuie să mă opresc din treabă atunci când Tudor are nevoie de atenţia mea sau când trebuie să îi schimb scutecul, dar elevii mei sunt foarte înţelegători, curioşi şi uneori dornici să mă ajute.
