Pentru multe familii, temele școlare sunt ca o bombă cu ceas care ticăie în fiecare după-amiază sau seară. Ora cinei se apropie și caietele sunt încă neatinse, manualele sunt încă în ghiozdan, iar atmosfera din casă începe să devină tensionată. Părinții, care vin deja încărcați de la muncă, își doresc să petreacă acasă câteva ore de liniște, alături de copii. Fără teme lăsate pe ultima sută de metri, fără certuri sau refuzuri, fără amânări ale sarcinilor legate de școală.
De ce sunt temele copiilor sursă de stres pentru părinți? Este simplu: ele sunt percepute ca o extensie a propriilor responsabilități, chiar dacă, în teorie, sunt sarcina copiilor. De cele mai multe ori, în cazul în care părinții se implică în educația copiilor, se simt presați să se implice cât mai activ în tot ce ține de învățare. Teama părinților este că dacă nu o fac, copilul va rămâne în urmă la școală sau, cine știe, ceva mult mai grav – corigență, repetenție, catastrofă școlară (aici intervine fabulația negativă a părinților).
Mai mult decât atât, există o așteptare socială ca familia să fie „funcțională”, să nu lase diverși factori din exterior să afecteze echilibrul zilnic. Însă, realitatea este că temele copiilor, dacă nu sunt gestionate corespunzător, pot provoca tensiuni și rupturi între părinți și copii. Temele pot provoca disensiuni și conflicte inclusiv între părinți, care au păreri diferite despre cum ar trebui să abordeze această provocare.
Când un copil întârzie să își facă temele, părinții pot trece printr-o întreagă gamă de emoții, de la iritare la anxietate, de la frustrare la nervi. Apar gândurile care îi macină, repetitive, anxiogene: „Va reuși să termine totul la timp?”, „Ce se va întâmpla dacă nu își face tema și primește o notă proastă?”, „Oare este leneș sau are o problemă de concentrare?”. Astfel, se creează o atmosferă de stres în familie, care, în loc să sprijine dezvoltarea copilului, amplifică tensiunile din casă.
Un alt aspect care generează stres este diferența de ritm și de așteptări. Mulți părinți simt că, dacă ei au putut să își facă temele fără prea multe plângeri în copilărie sau repede, conștiincios, copiii lor ar trebui să facă același lucru. „Eu, pe vremea mea…”, „Tu de ce nu poți face cum făceam eu la vârsta ta?”. Uităm, ca părinți, că în ziua de azi, copiii se confruntă cu provocări diferite: un volum mai mare de informație, tehnologia care distrage atenția și presiunea socială care poate părea covârșitoare.
De ce este esențial să găsim un echilibru?
În mijlocul acestei furtuni zilnice, părinții trebuie să înțeleagă că rolul lor nu este acela de a prelua complet sarcina copiilor sau de a deveni profesori acasă, ci de a-i ghida și sprijini pe copii, oferindu-le resursele și independența de care au nevoie pentru a-și dezvolta responsabilitatea. Atunci când părinții încearcă să controleze totul, inclusiv temele, aceasta poate crea o dinamică disfuncțională în familie. Copiii pot deveni fie dependenți de intervenția părinților, fie rebeli, refuzând să coopereze. Ceea ce este cu adevărat important este să se găsească un echilibru sănătos între autoritate și independență.
În calitate de părinți, este necesar să fim atenți la starea noastră emoțională și să realizăm că implicarea excesivă poate duce la frustrare și chiar la conflicte în familie. Controlul furiei și al frustrării este esențial pentru menținerea relațiilor sănătoase, iar atunci când părinții își pierd calmul în fața copiilor, acest lucru poate escalada într-o ceartă sau într-o stare de tensiune prelungită, care afectează toți membrii familiei. Pe de altă parte, neimplicarea totală poate lăsa copilul să se simtă pierdut sau copleșit. Părinții sunt ghizii esențiali în procesul educațional, dar acest ghidaj trebuie să fie unul echilibrat. Copilul are nevoie de autonomie pentru a învăța să fie responsabil, dar și de sprijin atunci când se confruntă cu dificultăți.
Dezvoltarea inteligenței emoționale subliniază cât de important este să oferim copiilor cadrul necesar pentru a lua decizii, dar și sprijin emoțional atunci când aceștia întâmpină provocări. În acest sens, părinții trebuie să își ajusteze așteptările. Nu este realist să ne așteptăm ca toți copiii să fie la fel de organizați sau să lucreze cu aceeași eficiență. Unii copii vor avea nevoie de mai mult timp pentru a învăța să-și gestioneze timpul, alții vor avea nevoie de mai multă susținere pentru a se concentra. Important este ca părinții să înțeleagă că răbdarea și înțelegerea sunt cheile pentru a menține armonia în familie și pentru a ajuta copilul să își dezvolte treptat independența.
De ce amână copiii temele?
Există mai multe motive psihologice și comportamentale care stau la baza procrastinării sau refuzului de a face temele. Un prim factor este legat de lipsa motivației. Atunci când copiii nu simt că temele sunt relevante pentru ei sau nu înțeleg scopul acestora, tendința lor naturală este de a le amâna. În plus, există și un factor emoțional: copiii pot simți anxietate în fața unei sarcini percepute ca fiind prea dificile, stresante, iar această anxietate îi determină să o evite constant. Un astfel de comportament nu este o dovadă de „lene”, ci mai degrabă o manifestare a fricii de eșec sau a unei lipse de încredere în propriile abilități.
Un alt factor poate fi lipsa organizării. Mulți copii încă învață să își gestioneze timpul și sarcinile, iar lipsa unui sistem eficient de organizare îi face să se piardă în activități mai plăcute pentru ei, cum ar fi jocurile video sau social media. Părinții, în schimb, percep acest comportament ca fiind o ignorare deliberată a responsabilităților și reacționează negativ, ceea ce amplifică frustrarea pe ambele părți.
Cum putem rupe cercul vicios teme-conflict?
Pentru a reduce tensiunile provocate de temele copiilor, este esențial ca părinții să schimbe modul în care abordează această situație. În loc să adopte constant rolul de Părinte Autoritar (cel care impune norme sau reguli), aceștia ar putea încerca să treacă în rolul lor de Adult, care presupune o abordare calmă și rațională a unei situații. În acest rol de Adult, părintele poate discuta cu copilul despre temerile sale, despre dificultăți întâmpinate și posibilele soluții, în loc să impună reguli sau condiționări constante. Această schimbare de perspectivă poate ajuta copilul să se simtă înțeles, sprijinit, nu controlat, ceea ce poate reduce procrastinarea, frica de responsabilitate sau refuzul ei.
Este important să reținem că procrastinarea nu este întotdeauna un semn de lene. Aceasta poate fi un semnal: copilul are nevoie de sprijin emoțional sau organizatoric. Copilul are nevoie de părinți în rolul lor cel mai frumos – de a-i fi alături, de a-l susține și de a-l învăța cu blândețe. În loc să reacționăm cu frustrare, putem crea un mediu în care copilul să se simtă confortabil să discute despre provocările pe care le întâmpină. Este esențial să avem în vedere faptul că implicarea părinților nu înseamnă doar să verifice temele sau să corecteze greșelile.
Cum să construiești o rutină eficientă pentru teme?
Crearea unei rutine eficiente pentru teme este una dintre cele mai bune modalități de a preveni conflictele și de a stabili un echilibru sănătos în familie. Rutina oferă copilului predictibilitate și stabilitate, încurajându-l să își asume responsabilitatea pentru propriile sarcini. Primul pas în stabilirea unei rutine eficiente este setarea unor limite clare și consecvente. Este esențial ca atât părinții, cât și copiii să fie de acord asupra unui program fix pentru teme, care să fie respectat zilnic. Acest program trebuie să fie adaptat la nevoile și capacitățile copilului. Pentru a preveni conflictele, este important ca aceste reguli să fie discutate și agreate de la început. În loc să impună pur și simplu un orar, părinții ar trebui să implice copilul în procesul de creare a rutinei. Consecvența este cheia în menținerea acestui program.
De asemenea, în cadrul acestui program, este util să se stabilească și un timp limitat pentru studiu, în funcție de vârsta copilului sau de cerințele din mediul școlar. Pauzele scurte și regulate sunt esențiale pentru menținerea concentrării și prevenirea epuizării.
Pe de altă parte, o metodă eficientă în prevenirea procrastinării este divizarea sarcinilor în pași mai mici și mai ușor de gestionat. Temele care par foarte dificile sau voluminoase pot părea copleșitoare pentru un copil, iar procrastinarea devine o strategie de evitare a stresului. Însă, dacă aceste sarcini sunt împărțite în secțiuni mai mici, copilul le poate aborda cu mai multă încredere. Un alt mod de a aborda procrastinarea este folosirea unui program/orar vizual, cum ar fi un tabel sau un calendar, în care copilul poate să-și planifice sarcinile pentru întreaga săptămână și să le bifeze (astfel cultivând satisfacția lucrului dus la bun sfârșit).
O altă metodă eficientă este recompensarea comportamentului pozitiv, fără a face însă din teme o activitate dependentă de recompense materiale. De exemplu, la finalul unei sesiuni de teme realizată cu succes, copilul poate fi încurajat să se bucure de un timp suplimentar de joacă sau de o activitate preferată. Este important să nu transformăm fiecare succes într-o recompensă materială, ci să cultivăm un sentiment de satisfacție pentru munca bine făcută.
Este important ca părinții să evite presiunile excesive. O abordare autoritară, în care părintele insistă permanent pe respectarea programului de teme, poate face copilul să asocieze temele cu un sentiment de stres și frustrare. În schimb, o atitudine calmă și de sprijin poate contribui la crearea unei atmosfere în care copilul se simte capabil să își gestioneze timpul fără a fi copleșit.
Construirea unei rutine eficiente pentru teme implică stabilirea unor limite clare și consecvente, dar și o abordare empatică și flexibilă față de procrastinarea, frica sau evitarea copiilor. Atunci când părinții creează un mediu organizat, dar fără presiuni excesive, copiii învață să își gestioneze timpul eficient și să își asume responsabilitatea pentru sarcinile școlare (și nu numai), fără ca acestea să devină o sursă constantă de conflict sau tensiune.
- Articol scris de Oana Puican, psihoterapeut și psiholog care lucrează cu adulți, cupluri, copii și adolescenți. Susține ateliere pentru părinți pe teme legate de parenting la diferite vârste: de la etapa de grădiniță la tumultoasa adolescență. Alături de soțul ei, și el psihoterapeut, realizează podcastul „Să vorbim de vorbă”, un demers care susține firescul mersului la psiholog, prin povești și prin experiențe personale.