Vocea ta. ”Când tatăl a început să devină violent, am văzut cum copilul plin de viață a devenit timid și speriat”

Carmen Preotesoiu, redactor
tată violent
Când ai un tată violent, te doare atât suferința ta, de copil, cât și suferința mamei.

Sunt copii pe lumea asta care stau în tăcere. Care ajung să trăiască cu teama, cu frica, cu gândul permanent de a nu stârni furia părintelui coleric, care a reușit să bage frica în el, încă de la primele țipete.

Copiii speriați se văd de la o poștă. Se închid în ei, tresar la fiecare vorbă ascuțită, le transpiră mâinile des, ajung să se bâlbâie, socializează puțin și strâng în piept suspine care se pot transforma în bombe ce explodează mai târziu, când inima lor se umple de ură, de dezamăgire și chiar de revoltă. Sau dimpotrivă: devin agresivi, se supără imediat, se ascund sub comportamente duplicitare, abia dacă mai știu cine sunt.

Gesturi și cuvinte care pot răni

Pe A. o cunosc de mică. Este prietenă cu cei doi copii ai mei. Un copil vesel, plin de viață, jucăuș și foarte apropiat de mama sa, blândă și bună. De curând, a împlinit 9 ani. Și odată cu vârsta parcă i-a apărut o umbră pe chip. Învăluită toată în tăcere, doar respirația i se aude sacadat, greu, de parcă ar azvârli din piept bolovani. Preferă să stea liniștită pe bancă, în timp ce ceilalți copii răstoarnă cu susul în jos tot parcul. Să privească în pământ, zâmbește puțin și, cu vocea stinsă, o întreabă des pe mama ei: mama, te simți bine? și-i șoptește: Te iubesc.”

A. s-a schimbat atât de mult într-un timp atât de scurt. Mereu temătoare, prea cuminte și prea liniștită pentru vârsta ei, maturitatea a venit peste ea brusc, prea repede și într-un moment în care universul ar trebui să-i spună povești cu prinți și prințese, să o învețe să creadă în Moș Crăciun, în spiriduși și zâne, să o cuprindă în brațe calde și iubitoare. Pentru ea însă, fericirea supremă este atunci când în casă este liniște. Când nu aude vorbe grele năpustindu-se asupra ei și a mamei ei, când nu mai plânge atât de mult și de sfâșietor. Când simte că este un copil ca toți ceilalți.

Fricile, angoasele ajung să se manifeste mai târziu

M-am întrebat adeseori ce-i mână în lupta pe acești oameni care aleg să facă rău, să fie parcă propriii lor dușmani. Să se poarte cu ură, să își folosească vorbele ca niște pumni grei dați în personalitatea, în firea, în inima familiei lui. A., la fel ca mama ei, a învățat să tacă. Inutil mama i-a ținut piept de atâtea ori, i-a explicat partenerului de viață că răul ăsta făcut nu mai poate fi luat vreodată înapoi. Nimic nu se schimbă. Și așa copiii ajung să se transforme.

Scriu aceste rânduri de ciudă, de durere, din dorința de a spune o dată și încă o dată: copiii trebuie protejați de furia faptelor și a vorbelor nesănătoase ale celor mari. Copiii nu vor mai putea fi niciodată întregi la suflet dacă asistă zi de zi la evenimente ce nu fac decât să-i traumatizeze. Ajung să dezvolte tot felul de frici, să nu aibă nici cea mai mică încredere în ei, mai rău, să creadă că ei sunt vinovați, că sunt defecți, că din cauza lor părintele se năpustește cu atâta duritate asupra lor, că nimeni nu-i iubește.

Vinovații fără vină

Psihologii vorbesc adesea, la adolescenți mai ales, de comportamente ciudate, nepotrivite, ce cu greu mai pot fi întoarse din drum. Sunt copii care ajung să nu mai poată să doarmă de pe la 4-5 dimineața, de exemplu, de-ndată ce se luminează. Sau să nu lase pe nimeni să se așeze pe patul lor, ca să nu-l deranjeze sau să nu suporte că cineva să-i atingă mâna ori să ajungă să îi deranjeze îngrozitor dacă cineva încearcă să se apropie de ei. Ori să creadă că dacă sunt cei mai cuminți, mai ascultători, mai obedienți, vor fi și iubiți, ascultați, luați în seamă.

Copiii au nevoie să se simtă în siguranță. Să poată să vorbească, să-și spună păsurile, să capete convingerea că ei sunt iubiți, apreciați, că vina nu le aparține nicicum lor.

Ferește-ți copilul de furia unui tată violent

Nu lăsa copilul să asiste la certuri! Luptă pentru siguranța lui emoțională! Când un părinte începe să țipe, să arunce cu jigniri dureroase, nu lăsa copilul să asiste. Oricât de greu ar fi, trebuie găsite soluții care să-l ferească de furia ce-i poate face atât de mult rău: pune-i desene animate, dă-i muzica tare, ieși afară la plimbare, râzi și joacă-te cu el ca și cum lucrurilor acelora nu ar trebui să li se acorde nici cea mai mică importanță.

Și oricât de greu ar fi, nu pregeta să discuți cu copilul tău, indiferent de cât de mici ar fi. Poate că nu vor înțelege tot ceea ce vorbele tale vor să explice, dar cu siguranță căldura vocii tale îi va liniști. Calmul și dragostea ta îi vor spune că totul este în regulă, că o să fie bine. ”Tata a greșit, e nervos, să-l lăsăm să se liniștească. Deși procedează așa, el te iubește foarte mult. Nu este vina ta, tata este mai agitat, dar o să își dea seama că a greșit”. Sunt vorbe simple, care aduc liniștea copilului.

Copiii au nevoie de iubire ca de aer

Cu orice preț, nu trebuie să lăsăm ca scenarii apocaliptice să se dezlănțuie în mintea celor mici. Ei au nevoie de iubire ca de aer. Chiar dacă uneori, din păcate, vine din partea doar a unui singur părinte. Să facem din suferința inevitabilă a copilului forță și bunătate. Nu ură, îndârjire sau dorință de răzbunare ori de revoltă. E adevărat. Efortul este uriaș. Rezultatele însă pot fi spectaculoase.

E nevoie de multă apropiere, de discuții, de empatie, de explicații, de timp. El ne va arăta, într-un final, dacă copilul nostru a ieșit din toată această situație mai puternic sau mai plin de frustrări și de angoase.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa