Nesimțire este cuvântul pe care îl folosim cel mai des atunci când copiii fac ceva ce nouă ne-a fost interzis când eram mici. Iar un astfel de comportament pedepsit sau ironizat a fost poate modul
Nu îmi vine să cred câtă nesimțire!

Nesimțire este cuvântul pe care îl folosim cel mai des atunci când copiii fac ceva ce nouă ne-a fost interzis când eram mici. Iar un astfel de comportament pedepsit sau ironizat a fost poate modul
Iată de ce să nu ratezi evenimentul de pe 27 septembrie din Bucureşti! Finalul lunii septembrie îl aduce în Bucureşti pe unul dintre cei mai renumiţi experţi în sănătate relaţională din lume, dr. Daniel Siegel.
Să fim sinceri: chiar dacă ne iubim enorm copiii, există lucruri care nu ne plac la ei. Pe unele le trecem cu vederea, pe unele încercăm să le schimbăm, dar altele ne fac să ne