Jurnal de sarcină la a treia: „Nimeni, până acum, nu a exclamat în faţa noastră celebra frază <<Cum, mai faceţi unul>>?!” Nu am realizat ce drum lung am parcurs până acum. Douăzeci şi patru de
Jurnal de sarcină la a treia: Saptămâna 24

Jurnal de sarcină la a treia: „Nimeni, până acum, nu a exclamat în faţa noastră celebra frază <<Cum, mai faceţi unul>>?!” Nu am realizat ce drum lung am parcurs până acum. Douăzeci şi patru de
Am în jurul meu atâtea lucruri pentru care sunt plină de recunoștință! În România nu se sărbătoreşte Ziua Recunoştinţei, ca peste mări şi ţări, în America, dar tare bine ar fi dacă, măcar o dată la
„Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpâneşte toate bunurile lumii.” (Aristotel) „Prietenia este un atribut specific omului”, spunea tot Aristotel. Ceea ce nu ştia filosoful grec este că prietenia este primul domeniu din
Ești părinte de puțin timp și încă nu te-ai obișnuit cu noul statut? Te întrebi unde au dispărut ieșirile interminabile cu prietenii și concediile fără griji? Înseamnă că și tu, la fel ca Delia, te
Ii cunoastem si cu totii ii avem prin preajma – sunt acei oameni din viata ta care pot dormi pana la pranz in weekend, care isi cheltuiesc banii pe electronice si pantofi, care pot merge
Copilul tau va avea tactici imbunatatite cand vine vorba de a forma si a pastra o prietenie cu adulti sau cu alti copii. Sa fie parte dintr-un grup va deveni un aspect foarte important pentru
Cum sa fii mai fericita, ACUM! Bine ai venit in una din cele 7 zile normale ale unei mame. Dimineata incepe cu prezenta celui mic inca de cand rasare soarele, continua cu schimbarea scutecului, pregatirea