Dacă ar fi să mă gândesc la unul dintre cei mai iubitori părinţi din lume şi la una dintre cele mai iubitoare fiice de pe planeta Pământ, n-aş avea niciun dubiu în a spune că
Degeaba îți iubești copilul, dacă nu știi cum să îi arăți

Dacă ar fi să mă gândesc la unul dintre cei mai iubitori părinţi din lume şi la una dintre cele mai iubitoare fiice de pe planeta Pământ, n-aş avea niciun dubiu în a spune că
Provocarea mea este să-ți transmit prin aceste cuvinte o experiență, nu doar o teorie despre iubirea dintre părinte și copil. Să ajungă la tine o trăire, nu doar o simplă informație. Din acest motiv, majoritatea
În acest articol vreau să vă spun o poveste de Crăciun. Este o experiență reală pe care am trăit-o alături de Efrem, băiatul meu de aproape 5 ani acum. Este o dramă cu final fericit
Nu există rețete pentru o relație perfectă, pentru fericire și iubire, pentru a fi o mamă sau o prietenă fără cusur, ci doar mici secrete împărtășite de oameni trecuți prin viață. Cu ajutorul lor ne
Avem o problemă. Mare. MARE. Victor nu mai vrea să meargă la tati. Deloc! Niciodată! E atât de fermă exprimarea lui, că îmi e și frică să mai zic ceva. De câteva luni, am tot
Divorțurile, la fel de banale ca guma de mestecat. Vezi la cineva, îți iei și tu, apoi dai și la altul din pachetul tău… De ce atâtea divorțuri? Unde întorci capul, vezi numai oameni divorțați.
Căsătoria este o povară. Tu ţi-ai văzut vreodată părinţii ca fiind soţ şi soţie, nu doar mamă şi tată? Daca te gândeşti la ei, ţi-i poţi imagina cum se sărută, cum îşi spun micile lor
Am tot stat pe gânduri dacă să scriu sau nu acest articol. Este un subiect greu pentru mine. Mă răvășește doar când mă gândesc la el. Dar am prins putere pentru că simt că e
Inițial, am vrut să numesc acest articol Eu nu fac ca părinții mei. Dar m-am temut că acest titlu o să mă oblige să scriu noi istorii despre ce nu merge în relația cu părinții, mai
Am devenit mamă la 26 de ani. Nu ştiam exact, exact, înainte să am copii, ce anume înseamnă acest lucru. În afară de faptul că îmi doream foarte mult să am un puiuţ al meu
Cred că pe undeva, pe la mansardă, mi s-au ars niște circuite, altfel nu înțeleg ce naiba e în capul meu. Am fost ieri cu Victor în parc toată ziua. Mi-am luat laptopul cu mine,
Dragi părinţi, nu e suficient să nu repetăm greșelile părinților noștri! Trăim în era parentingului, suntem pasionați de el și preocupați de binele psihic al copiilor și al adulților ce vor deveni. Ne pasionează tot,
Copii și bebeluși afectaţi de boli incurabile îşi petrec ultima parte a vieţii lor înconjuraţi numai de iubire şi de afecţiune Familia Cori şi Mark Salchert din localitatea americană Sheboygan le oferă copiilor cu boli
Cercetătorii ne asigură că e foarte bine să ne luăm bebelușii în braţe de fiecare dată când plâng S-o spun pe de-a dreptul: sunt unul dintre părinţii care, atunci când aude „nu mai lua copiii în
V-ați întrebat vreodată de ce ați făcut copii? Unul dintre mentorii mei mi-a spus într-o zi: ” Daca aș putea, aș opri nașterile pe Pământ pentru o zi și i-aș invita pe toți cei care își doresc copii
Anul acesta am putea avea un dar de Crăciun mai… altfel Cum ar fi să facă cineva o magie de Crăciun şi să rezolve o problemă mare de tot în România, făcând un dar de
A fost un act eroic… e nevoie de mult curaj să începi să te iubești cu adevărat! Pentru că mulți ar putea-o percepe ca pe un act egoist sau ca pe o încălcare a unei
Despre iubirea mamei pentru copilul ei… 18 aprilie Azi i-am citit Cristinei o poveste întreagă : „Povestea unei familii fericite”. Știu că m-a ascultat (atât cât este un bebeluș capabil să o facă), chiar dacă
Lecții minunate de viață pe care le primești doar atunci când ești părinte Sunt lecții pe care le primim de la copiii noștri. Ca pe niște daruri menite să ne testeze limitele și să ne
Nu e deloc simplu e să iubești necondiționat… Îmi amintesc că am făcut cunoștință cu ideea de „parenting necondiționat” când copilul meu „locuia” încă în mine. Am citit un pic, destul!, încât să ajung să
Nu, n-o să scriu despre cum s-a dus Victor la grădiniță. S-a dus ca un lider, e un fel de șef de trib acum. Este cel mai mare din grupă. S-a curățat clasa de copiii
Dacă ți-a fugit îngerașul păzitor, ai nevoie de o doza suplimentară de iubire! Înainte să vă spun povestea cu fugitul îngerașului, trebuie să o prezint pe bunica mea, pentru că ea este cea care m-a
Oare un tată frumos, deștept și bun te ajută să fii fericită mai târziu? Sau, din contră, fixează niște standarde prea înalte? Am un astfel de tată perfect. Ok, la aproape 63 de ani, are vreo
Mamă nervoasă. Când mama e nervoasă, copilul se îndoiește de iubirea ei… Am făcut parte, o perioadă, din categoria părinților cărora le era teamă să-și arate sentimentele în fața copiilor. Credeam că este obligatoriu să
De ziua ta, copil iubit… Azi gândul mă poartă pe aripi de vis către primele clipe de noi două, ca pe orice mamă, de altfel. Sufletul mă conduce încetișor spre strigătul vieții, când ai vorbit