Arhive învățarea naturală - Totul Despre Mame

Rețeta secretă a educației fără recompense a copilului special. Sfaturile unei mămici care își însoțește copilul la școală

Din tendința de a-i proteja pe cei diferiți, de a-i face să se simtă că au un statut aparte în cadrul său, societatea denumește în ultimii ani copiii cu dizabilități…speciali și le spune mamelor că

Educație cu zâmbetul pe buze. Patru recomandări pentru părinți de la o învățătoare

Sunt psihopedagog și mama unui băiat în clasa a VI-a. Am fost educatoare și învățătoare, am lucrat în învățământul de stat și-n cel privat, atât la țară, cât și la oraș. Mi-au trecut prin mână

De ce este cel mai eficient să îți ajuți copilul să învețe prin joacă și patru soluții ca să ai un copil curajos și isteț

învățarea prin joacă

Îți dorești să ai copii care să se descurce cu brio la școală și nu se sperie nici de teme și nici de materia stufoasă pe care trebuie să o parcurgă? Atunci permite-le să învețe,

Cum a învățat copilul meu de 4 ani geometrie în spațiu de la Mickey Mouse

mickey mouse

De șapte ani de când sunt mamă pentru doi copii, am făcut o sumedenie de lucruri bune pentru educația copiilor. Și, evident, o sumedenie de lucruri greșite, ba din necunoaștere, ba din lipsă de timp