Povestea unei mamă care s-a luptat timp de doi ani cu depresia postpartum.
Depresia unei mame. „Voiam să mă arunc pe geam, dar fetița mă oprea”

Povestea unei mamă care s-a luptat timp de doi ani cu depresia postpartum.
În campania de conștientizare a depresiei mamei inițiată de Totul Despre Mame, publicăm o nouă poveste de depresie postnatală, trimisă de soacra unei mămici, care povestește cum a încercat să își ajute nora atunci când
În campania de conștientizare a depresiei mamei inițiată de Totul Despre Mame, publicăm o nouă poveste de depresie postnatală, trimisă de o cititoare care a dorit să își păstreze anonimatul. Redăm povestea mămicii, așa cum
Se vorbește mult despre depresia postnatală și, teoretic, toate mamele știu că o ușoară tristețe după naștere, însoțită de irascibilitate și multe sentimente de vinovăție față de faptul că nu te bucuri cum trebuie de
”Când s-a născut cel de-al doilea copil al nostru eram în culmea fericirii. Părinții și socrii mei au venit să mă ajute cu fiica mea, în vârstă de 2 ani, în timp ce eu mă
Femeile au mai mult curaj să admită că au suferit de depresie postnatală în comparație cu bărbații (care sunt și ei afectați după cum am scris în acest articol). Iată câteva vedete au vorbit deschis
Mamele sunt ființe extraordinare, atât prin natura faptului că sunt femei, oameni la rândul lor, dar cu atât mai mult prin harul maternității oferit de Divinitate. În ochii copiilor, mamele sunt super-eroi care pot împlini
Dacă te lupţi cu stări ce indică depresia mamei, citirea acestui material s-ar putea să fie dificilă, dar îţi datorezi ţie şi copilului tău şansa de a fi fericiţi! “Când mă gândesc la mama mea
Să ai un bebelus nu e numai lapte și miere. Depresia postpartum e prezentă la aproape orice femeie; eu m-aș avânta să zic la fiecare, analizând după ce am cunoscut atât personal, cât și indirect.
Câteva exerciţii corecte de meditaţie antistres aduc avantaje în sarcină O viitoare mamă trece printr-un cumul de stări diverse în lunile de sarcină, din care nu lipsesc stările negative, grijile pentru copil, disconfortul fizic şi
Următoarele sfaturi ajută la îmbunătăţirea stării de sănătate mentală a femeilor care sunt afectate de depresia postpartum şi prenatală (DPN). Găseşte pe cineva care te ascultă A vorbi despre cum te simţi şi ce este
Depresia postpartum (după naștere) Toata lumea se asteapta ca tanara mama sa fie in culmea fericirii dupa nasterea unui copil. Bebelusul pe care l-a asteptat si dorit timp de noua luni, uneori chiar cu mult