Mamele mai mult sau mai puţin celebre trec şi azi prin naşterea indusă În momentul în care aud de cuvântul inducere, nu mă pot gândi decât la ceea ce mi s-a întâmplat la a doua
Naşterea indusă, o naştere la modă?

Mamele mai mult sau mai puţin celebre trec şi azi prin naşterea indusă În momentul în care aud de cuvântul inducere, nu mă pot gândi decât la ceea ce mi s-a întâmplat la a doua
Despre legătura dintre Luna plină şi numărul mai mare de naşteri, între superstiţie şi statistici Pe măsură ce Luna plină se apropie, multe gravide la termen încep să tremure de nerăbdare, convinse fiind că aceea
Eşti însărcinată pe ultima sută de metri, dar bebeluşul pare să stea bine-mersi în burtică? Medicul începe să-ţi sugereze, mai mult sau mai puţin subtil, că ai avea nevoie de declanșarea travaliului? Există câteva modalităţi naturale
Există mai multe tipuri de proaspete mămici. Dar fie sunt prea grijulii, fie că sunt speriate sau prea emoţionate toate au întrebări. La Răspundem Telespectatorilor dăm rezolvări aplicate pentru fiecare situaţie cu ajutorul specialistului si