Copiii ne țin ocupate în majoritatea timpului petrecut acasă. Fie că strângem după ei, fie că îi hrănim sau ne jucăm cu ei, sunt dedicate lor. La finalul zilei suntem epuizate fizic și emoțional. Pe
Cum poate un soț să îi ușureze viața soției

Copiii ne țin ocupate în majoritatea timpului petrecut acasă. Fie că strângem după ei, fie că îi hrănim sau ne jucăm cu ei, sunt dedicate lor. La finalul zilei suntem epuizate fizic și emoțional. Pe
Orgasmul din timpului actului sexual te poate ajuta să rămâi mai repede însărcinată. Dacă rezultatul studiului realizat de doctorul irlandez Robert King nu este corect, tot nu pierzi nimic. Nivelul de endorfine din organism va
În luna în care se pare că ne-am hotărât la nivel colectiv să perpetuăm sărbătorirea în fiece an a iubirii, cei mai mulţi dintre noi, încordați după traversarea unei ierni emoționale, cu sentimentele uşor dezamorţite,
Femeile dau căldura mai tare. În timp ce temperaturile corporale ale femeilor și bărbaților sunt similare, totuși diferențe biologice subtile între cele două sexe, fac din temperatura casei un permanent măr al discordiei, aflăm de pe
Motive de disoută în cuplu sunt numeroase, chiar și înainte de culcare. Când ţie îţi este cald, partenerului tău îi este frig. Unuia îi place să adoarmă cu muzică, celuilalt îi place liniştea deplină. Iată
Un subiect hot printre bărbaţi, mai mult tabu printre femei: de ce scade libidoul şi cum ne putem „trata”. Ai rămas însărcinată şi la un moment dat pur şi simplu nu ai mai avut chef. Apoi
Când părinții divorțează, copiii suferă cel mai mult. Nu sunt doar niște vorbe, este un fapt ce nu mai are nevoie de nicio demonstrație. Uneori cei mici ar vrea să le spună părinților ce au
Conceptul de căsătorie de parenting nu e nou; cuplurile fac asta de zeci de ani atâta doar că nu-i dăduseră un nume, explică psihologul Susan Pease Gadoua pe psychologytoday. Autoare a cărții „Iei în considerare
Limita, simplu spus, este linia unde se termină “Eu” şi începe o altă persoană. Ea arată cine suntem şi cine nu suntem, ce ne place şi ce nu ne place. La nivelul cuplului, limitele reprezintă cadrul
Ne dorim relații de lungă durată, dar… Când ne-am hotărât că vrem să ramânem în relația noastră actuală și am început să facem planuri de viitor, nu ne-am pus prea mult problema cum va fi
Relaţia cu propriul partener, dar şi cu propriul corp sunt doi dintre cei mai importanţi factori care afectează viaţa sexuală a femeii. Ce alţi factori au un impact asupra vieţii sexuale şi ce poţi face
Ştiţi că se spune despre Crăciun că este cea mai frumoasă perioadă a anului, în care stările de bucurie, fericire şi exuberanţă ne cuprind pe toţi, iar asta ne face să fim mult mai buni
Cu paşi repezi, anul se îndreaptă către final, trăgând după el, cu ultimele puteri, momentele de bilanţ în care care să ne aducem aminte de reuşitele şi neîmplinirile pe care le-am întâlnit de-a lungul zilelor
Astea-s cele mai des auzite cuvinte într-o căsnicie. Dincolo chiar și de ”te iubesc”. Pentru că te iubesc azi, te iubesc mâine, poimâine poate știi și singur, dar pâinea tot uiți s-o iei. Și de
Dacă simţi că te-ai plictisit de partener nu este cazul să îţi faci probleme sau să te simţi vinovată. Nu eşti singura persoană care trece prin aşa ceva. Potrivit statisticilor, aproximativ jumătate din cei care
Încrederea în cuplu vinde bine, asta e clar. Filmele mai vechi sau mai noi care ies pe poarta studiourilor de la Hollywood și care au cuplul în prim plan stau destul de bine la capitolul
Chiar dacă este dorită, aşteptată, sau poate chiar planificată, apariţia unui copil aduce după sine o serie de schimbări în ceea ce privește căsnicia. Pe lângă faptul că soţul şi soţia capătă noi roluri –
În camera de la stradă a casei albe, cu acoperiş vişiniu, aflată la câteva zeci de metri de casa bunicii mele, era mereu, la finele anilor ’80 și începutul anilor ’90, o lenjerie împachetată. Una
Relaţia de cuplu se schimbă destul de mult după ce devenim părinţi. Rolurilor de soţ şi soţie sau de parteneri de cuplu, li se adaugă unul nou: cel de părinte. Şi nu întotdeauna ştim să
Nu-i aşa că şi tu ai auzit de nenumărate ori următorul sfat: „Cheia fericirii în cuplu este comunicarea”? Ei bine, în pofida faptului că peste cuvintele de mai sus planează un aer clişeistic, adevărul gol-goluţ
Aşa cum o substanţă toxică îţi face rău şi te îmbolnăveşte având nevoie de tratament medical, tot la fel o relaţie nesănătoasă îţi afectează propria persoană şi propria identitate. Dacă o relaţie sănătoasă îţi îmbogăţeşte
Mâini mici, picioare pufoase, zâmbet inocent, un bebeluș se naște. El vrea să fie ținut în brațe, să fie iubit și îngrijit. Ai crede că totul este iubire atunci când un copil se naște. De
Mi-a fost destul de greu să iau decizia de a pleca pentru câteva zile împreună doar cu soţul meu într-o călătorie în afara ţării, acolo unde aveam de dus la bun sfârşit nişte îndatoriri familiale.
Cosleeping este unul dintre cuvintele pe care orice gravidă preocupată nu numai de sarcină, ci şi de perioada de după naştere îl ştie foarte bine. Şi, aşa cum el însuşi implică alăturarea a doi termeni,
Sute de persoane au participat săptămâna trecută online, pe platforma e-parenting.ro, la webinarul „Pentru noi doi – Cum depăşim lupta pentru putere în cuplu?”, susţinut de psihologul Domnica Petrovai. Masterclass-ul online, care s-a adresat cuplurilor
Părinții sunt super eroi, tot timpul trebuie să aibă energie pentru a merge la serviciu, pentru a rezolva toate treburile din casă și pentru a petrece timp de calitate cu copiii. Uneori, însă, și părinții