Sarcina este momentul foarte așteptat de foarte multe femei și fiind unul atât de important, există o serie de lucruri pe care ar trebui să le bifezi cu ceva timp înainte de concepție. Chiar dacă
Ce trebuie să faci înainte de sarcină?

Sarcina este momentul foarte așteptat de foarte multe femei și fiind unul atât de important, există o serie de lucruri pe care ar trebui să le bifezi cu ceva timp înainte de concepție. Chiar dacă
Să rămâi însărcinată după 40 de ani poate părea o adevărată încercare. Totuși, mai nou se spune din ce în ce mai des că pentru femei vârsta de 40 de ani este, de fapt, o
Semnele și simptomele ovulatiei sunt, de cele mai multe ori, subtile. Totuși, folosirea unui calculator de fertilitate la ovulație și sexul regulat în perioada ovulației pot clar să crească șansele de a rămâne însărcinată. Ovulatia
Ne pare rău să te dezamăgim, dar, din păcate, nu există nici un studiu ştiinţific care să arate care sunt cele mai bune poziții sexuale pentru concepție. Cu toate acestea, unii experţi le sugerează cuplurilor
Există atât de multe mituri despre infertilitate și sarcină încât e greu să mai spui dacă vreunul dintre ele are, măcar, un sâmbure de adevăr. Iată care sunt cele mai întâlnite mituri despre infertilitate A
De ce nu rămân însărcinată? Este o întrebare care macină femeile care încearcă de mai mulți ani să aibă un copil. Potrivit studiilor, 11% dintre cupluri au probleme cu conceperea sau păstrarea unei sarcini, iar
Calculezi în fiecare lună perioada fertilă, încercaţi să facati dragoste exact în zilele fertile şi totuşi nu reuşeşti să rămâi însărcinată? Probabil că ai început să cauţi informaţii despre fertilitate şi cum să rămâi mai
Rolul unor metode contraceptive este să ne protejeze de sarcini nedorite. Simplu, nu? Însă există mai multe variante la dispoziție și fiecare funcționează diferit. Tu pe care o folosești? Oamenii fac copii. Nu este niciun
Gata! Te-ai decis că e vremea să faceţi un copil sau barza (testul Barza…) ţi-a făcut o mare surpriză! S-a dovedit ştiinţific că un regim de viaţă sănătos este cel mai bun lucru pe care
Ce simti când se fixează sarcina? V-ați decis! Vreți (încă) un copil și deja lucrați la aceasta. Până trec cele 10 zile de la ovulație, când poți face un test de sarcină care să-ți răspundă
Planificarea relațiilor sexuale în perioada ovulației este extrem de importantă atunci când vă doriți cât mai repede un copil. Sincronizarea este cuvântul cheie atunci când îți dorești să rămâi însărcinată. Spermatozoizii pot trăi între 3
Vrei să concepi un băiat? Înainte de orice trebuie să știi că probabilitatea naturală de a concepe un băiat este mai mică cu câteva procente decât aceea de a concepe o fată. Apoi, ia în
Există ideea că sarcina în timpul menstruației este exclusă. Adevărul este undeva la mijloc și da, poți rămâne însărcinată chiar și în timpul menstruației! Aparatul reproducător feminin este o mașinărie uluitoare, care este concepută și
Desfundarea trompelor uterine poate rezolva infertilitatea Desfundarea trompelor uterine este procedura care poate rezolva una din cele mai frecvente cauze ale infertilității feminine pentru că trompele uterine înfundate sunt sinonime cu incapacitatea de a concepe
Înainte de a rămâne însărcinată trebuie să faci o vizită la doctor. Dacă ați decis că este momentul să aveți un copil, cel mai bine este să iei în calcul aceste analize recomandate înainte de a
Reguli pentru a aduce pe lume un copil sănătos. Cele 9 reguli de mai jos par simple și la îndemână, dar multe dintre viitoarele mame le ignoră înainte de concepție și chiar și după. Ține cont
Infertilitatea la femei – Cele mai frecvente afecțiuni care duc la infertilitate Discuţiile despre infertilitatea la femei nu sunt uşor de purtat. Faptul că nu reuşeşti să rămâi însărcinată te poate face să crezi că undeva,
Care sunt cele mai haioase sfaturi și cele mai ciudate mituri la care sunt expuse (viitoare) și actuale mame? Din momentul în care vă hotărâţi că vreţi un copil, este foarte posibil ca persoanele din
Cauzele pentru care un cuplu nu reușește să aibă copii pot fi numeroase. În 1/3 din cazuri este o problemă a bărbatului, în 1/3 din cazuri este o problemă a femeii și în 1/3 din
Multe femei din ziua de azi ajung să îşi dorească o sarcină după 35 de ani. Chiar dacă nu este întotdeauna o călătorie fără obstacole, majoritatea femeilor reușesc să conceapă un copil și după această
Majoritatea femeilor sunt conştiente de prezenţa mucusului cervical încă de la pubertate. Ar trebui să ştii cât mai multe despre mucusul cervical, deoarece îți poate spune multe despre perioada fertilă de sarcină. Dacă vrei să-ţi
Testele de sarcina sigure pot fi gasite in farmacii sau chiar in magazine cu produse de intretinere si nu e nevoie de o reteta pentru a le cumpara. Un test de sarcina poate deveni o
Cand vrei sa ramai insarcinata e bine sa stii la ce fel de pregatiri pentru sarcina trebuie sa te astepti. Asa ca hai sa aflam cativa pasi esentiali pentru sarcina, inainte de a trece la