Organizezi an de an petreceri aniversare perfecte. Strângi bani pentru o vacanță de vis cu cei mici. Nu ratezi nicio excursie școlară. Dar oare copiii tăi și le vor aminti pe toate astea atunci când
Cum nu se dă scos ursul din bârlog, ţăranul de la munte strămutat la câmp, şi pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti în toamna anului 1855,
Nu mi-ar fi ciudă, încaltea, când ai fi şi tu ceva şi de te miri unde, îmi zice cugetul meu, dar aşa, un boţ cu ochi ce te găseşti, o bucată de humă însufleţită în
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se
Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre pe când începusem şi eu, drăgăliţă-Doamne, a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei, în satul Humuleşti, din târg drept
A adormit pe canapea. Mesterea niște chestii din hârtie și a picat într-o parte. Doarme lemn. Nu a mâncat, nu s-a spălat. E ora 19 aproape. Motanul doarme pe picioarele lui. Nu știam ce e
Până să ajungă la mine cartea ”Eu n-am furiș. Dialoguri Marioneze”, de Vivi Gherghe, cu ilustrații de Tuan Nini, îmi dădusem deja cu părerea în gând despre ce-o fi. M-am înșelat, și mă bucur mult.
Copiilor le vine greu să creadă că și părinții lor au fost cândva copii. Dar le place să asculte mici povestioare din vremuri de demult. Pentru un copil, părinții lui sunt totul. Sunt acele două
Există lucruri pe care copiii noștri și le vor aminti toată viața, pentru că identitatea lor va depinde de ele. Iată care sunt acestea! Care sunt cele mai importante lucruri, cele care rămân în amintirile
Odată, vara, pe-aproape de Moşi, mă furişez din casă şi mă duc, ziua miaza-mare, la moş Vasile, fratele tatei cel mai mare, să fur nişte cireşe; căci numai la dânsul şi încă la vro două
Când eram mică îi rugam deseori pe ai mei să îmi povestească ce fel de copilărie au avut. Auzeam, pe un ton moralizator, cât de cuminţi şi ascultători fuseseră ei (faţă de cât de obraznici eram noi,
Momente marcante din copilărie Aveam șase ani și locuiam în Pitești. Era un început de iarnă, relativ uscat, puțin cam geros, totuși. Era duminică și tata s-a hotărât să ne ducă la teatrul de păpuși,
Am tot scris despre părinții noștri și despre așteptările reciproce pe care le avem unii de la alții, despre diferențele dintre tinerețea lor, trăită sub comunism, și tinerețea noastră plină de libertăți. Dar nu am scris despre ce
