Iată 11 lucruri pe care să le faci împreună cu micuțul tău pentru a fi pregătit pentru grădiniță, potrivit parents.com. În mai puțin de o lună, mii de copii vor merge la grădiniță. Pentru unii
Cum ajuți copilul să fie pregătit pentru grădiniță?

Iată 11 lucruri pe care să le faci împreună cu micuțul tău pentru a fi pregătit pentru grădiniță, potrivit parents.com. În mai puțin de o lună, mii de copii vor merge la grădiniță. Pentru unii
Înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2017-2018 vor demara, de principiu, la începutul lunii mai. Un calendar concret în acest sens urmează să fie anunțat de Ministerul Educației în perioada imediat următoare. Părinții copiilor cu
Adesea, diminețile devin foarte grele atunci când copilul nu vrea să meargă la grădiniță. Fiecare început de zi se transformă într-o tragedie greu de depășit. Suferința se strecoară în egală măsură atât în sufletul părinților,
Adaptarea la grădiniță e o etapă plină de emoții, atât pentru părinți, cât și pentru copii. La început, lacrimile sunt aproape inevitabile. Dacă îi lăsăm triști, stăm toată ziua cu grijă că al nostru copil
Cum se descurcă un copil cu autism la școală – Ce faci, David? David gustă firimituri de la guma de şters în timp ce în mâna dreaptă ţine creionul şi cu grijă trasează liniuţe. E
Ce e de făcut când copilul vrea să sară peste grădi și să meargă direct la liceu Disclaimer: Acest text este un pamflet, deși se bazează pe o poveste reală și nu foarte comică. Scriu