articol scris de expert

Disneyland: experiența mea cu și fără copil

Andreea Trifulescu, expert în turism

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la Disneyland, la sentimentele pe care le-am trăit în acest loc, la toate personajele pe care le-am întâlnit și care m-au purtat într-o lume magică, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!

Am vizitat acest parc de distracții de două ori și îmi doresc să revin, iar în același timp mi-a deschis pofta și pentru alte astfel de parcuri, despre care vom vorbi într-un articol viitor. Cu siguranță este un loc în care să mergi împreună cu copiii, dar eu l-am explorat atât cu fetița mea, cât și fără ea, drept urmare îndemn pe oricine să poposească măcar o dată pe tărâmul de poveste de la Disneyland. Fiecare vizită a trezit alte sentimente, dar recunosc că am experimentat o trăire mult mai intensă alături de fetiță, am văzut toate decorurile fabuloase prin ochii ei, bucuria întâlnirii cu personajele preferate a fost accentuată de emoția din ochii ei.

Călătorie de vis prin toate continentele

La Paris există două parcuri tematice: Walt Disney Studios, care redă magia filmului cu efecte de lumină, camere și multă acțiune și Disneyland- tărâmul unde visele devin realitate. Fiecare dintre acestea oferă atracții pentru toate vârstele.

Dintre atracțiile pentru cei mici, în parcul Disneyland pe mine m-a impresionat cel mai tare “It’s a small world”, unde am plutit cu o bărcuță într-o călătorie splendidă peste continente, exemplificate prin decoruri cu păpuși îmbrăcate în ținute tradiționale, dansând pe muzica specifică fiecărei țări. Apoi “Peter Pan’s Flight”, unde am zburat cu o navă de pirați într-o călătorie în Neverland sau “Pirații din Caraibe” – o atracție pentru întreaga familie, unde ne-am plimbat cu bărcile printr-un oraș atacat de pirați, pe lângă o corabie care se lupta cu un fort. Toate acestea se întâmplau într-o hală mare, închisă, care imită o noapte din Caraibe: umezeală, căldură, zgomotele, stelele pe cer. Pirații sunt realizați realist, se mișcă, se fugăresc, beau, cântă.

De asemenea, apariția la anumite ore și în anumite locuri a personajelor Disney, face că orice clipă în parc să fie trăită cu intensitate maximă. Vă puteți distra cu copiii într-o tură în “Ceșcuțele rotitoare” sau în “Labirintul lui Alice”, puteți parcurge în vagonete povestea Albei ca Zăpadă și a lui Pinocchio sau puteți trageți la țintă cu pistoale laser într-o competiție pentru puncte, în “Buzz Lightyear Laser Blast”.

Experiența din hotelul bântuit

Cei mari pot trăi momente de adrenalină în altă atracție preferată mie, “Big Thunder Mountain”, care vă va purta într-o mină de aur părăsită. Pentru curajoși, recomand Space Mountain Mission 2 – e un rollercoaster interior, cu efecte de lumini, care te întoarce pe toate părțile și pe care în ambele vizite nu am reușit să îmi fac curaj să îl abordez. Soțul meu, în schimb, mi s-a confesat la ieșire, spunând că i s-au lipit ochelarii de ochi în timpul acestei călătorii. Deci cred că nici la a treia vizită nu voi ajunge să îl testez.

O altă atracție pentru cei cu tensiunea bună ar fi The Twilight Zone Tower of Terror – unde veți păși într-un hotel bântuit cu 13 etaje de unde veți cădea în gol… iar apoi, că să va mai reveniți puțin, încercați Crush’s Coaster – vă îmbarcați într-o țestoasă pentru a explora lumea subacvatică, inspirată din Finding Nemo.

În Walt Disney Studios, pentru cei mici vă recomand Slinky Dog Zigzag Spin – o cale ferată montană în zigzag sau Cars Quatre Roues Rallye – o cursă de mașini. La anumite ore există spectacole cu personaje Disney Channel care îi atrag pe copii în anumite jocuri.

Pentru o experiență de neuitat, vă recomand să vă documentați bine înainte de călătorie. Dacă doriți să aflați cum se ajunge la Disneyland din București, care sunt prețurile pentru intrarea în parc, variantele de cazare și cele mai importante ponturi pentru o vacanță reușită, citiți ACEST articol.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Andreea Trifulescu
Expert în turism. Fondator CompleTur – agentia ta de turism … spun asta pentru ca asa imi doresc sa fie, pentru ca vreau fiecare client sa-mi devina prieten si impreuna sa inspiram cat mai multi oameni sa iasa in lume sa se bucure de frumusetile ei.

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa