Viagra pentru femei, în curând pe piaţă

scris pe
viagra-pentru-femei-totul-despre-mame

Conform Washington Post, FDA (autoritatea americană de reglementare în domeniul alimentelor și medicamentelor) a aprobat punerea pe piață a controversatei pilule Flibanserin, cunoscută sub numele de „viagra pentru femei”. Astfel, vom avea primul medicament pe piață care va ajuta femeile să aibă un libidou mai mare.

Până în prezent, flibanserina a fost respinsă de FDA de două ori, însă acum va fi pus pe piață sub numele de Addyi, cu un prospect în care se menționează efectele secundare, cum ar fi scăderea tensiunii arteriale și a riscului de leșin pentru persoanele care vor lua acest medicament și vor consuma alcool. Un alt aspect important este faptul că medicii trebuie să participe la cursuri speciale pentru a putea prescrie ulterior acest medicament.

De ce este alcoolul periculos în combinație cu viagra pentru femei?

Pacienții, dar și medicii trebuie să înțeleagă pe deplin riscurile asociate cu administrarea de Addyi, înainte de a apela la acest tratament„, a declarat Janet Woodcock, directorul Centrului de Evaluare a Medicamentelor din cadrul FDA.

De asemenea, FDA a cerut producătorului acestui medicament (Sprout Pharmaceuticals) să facă trei studii diferite asupra femeilor pentru a înțelege toate riscurile serioase la care acestea s-ar supune dacă ar consuma alcool în timpul tratamentului cu viagra.

Addyi este destinat pentru tratamentul Tulburării hipoactive a dorinței sexuale, fiind o boală care constă în evitarea contactului sexual cu un partener. De regulă, afecțiunea apare în perioada de premenopauză.

Cât timp poate fi administrat tratamentul cu viagra pentru femei?

FDA recomandă întreruperea tratamentului dacă timp de opt luni nu se observă nicio îmbunătățire a libidoului.

Diferența dintre viagra pentru bărbați vs. viagra pentru femei

Medicamentul destinat bărbaților a fost aprobat încă din 1998, iar rolul acestuia este să crească fluxul sangvin în organele genitale, în timp ce flibanserina (viagra pentru femei) acționează asupra neurotransmițătorilor din creier. Nu este cunoscut felul în care acest tratament ar putea crește în mod direct libidoul, însă un lucru este clar: flibanserina influențează nivelul dopaminei din creier și serotonina.

O altă diferență demnă de luat în seamă este aceea că pastila albastră (Viagra) se administrează numai la nevoie, pe când tratamentul pentru femei trebuie administrat zilnic. Producătorul Addyi recomandă administrarea pastilelor înainte de culcare pentru că pot da stări de somnolență.

Voi ce părere aveți? Își va atinge acest medicament scopul?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa