România a intrat în etapa finală a reformei sistemului de protecție a copilului, un proces început în urmă cu trei decenii. Dacă la începutul anilor ’90 aproximativ 100.000 de copii se aflau în instituții de tip vechi, astăzi mai sunt 165 de copii în șapte centre de plasament clasice (orfelinate). În perioada următoare, fundația Hope and Homes for Children a anunțat construirea a patru case de tip familial, ceea ce va permite închiderea a încă trei centre de tip vechi.
Transformarea sistemului de protecție a copilului s-a desfășurat treptat, în ultimele trei decenii, prin înlocuirea orfelinatelor – instituții de mari dimensiuni, cu un număr mare de copii – cu case de tip familial, unde minorii trăiesc în grupuri mai mici și beneficiază de o îngrijire mai apropiată de cea dintr-o familie.
În acest context, campania #NiciodatăOrfelinate marchează finalul procesului de închidere a acestor instituții din România. Fundația Hope and Homes for Children, unul dintre actorii implicați în această reformă, a anunțat construirea a patru case de tip familial pentru mutarea a 48 de copii din trei orfelinate din județele Buzău și Gorj.
„Ce avem de făcut este să nu uităm“
Pentru a înțelege amploarea acestei transformări, este necesar un pas înapoi în timp, către realitatea sistemului de protecție a copilului din anii ’90. În acea perioadă, generații întregi de copii au crescut în orfelinatele din România, în instituții de mari dimensiuni, unde viața era marcată de rutină strictă și de lipsa unei atenții individuale. Mulți dintre ei nu au cunoscut gesturi elementare de grijă sau apropiere, iar noțiuni precum siguranța, intimitatea sau apartenența erau, pentru unii, aproape inexistente.
La începutul anilor ’90, reportaje realizate de jurnaliști străini care au avut acces în aceste instituții au scos pentru prima dată în evidență, la nivel internațional, condițiile în care trăiau copiii, generând reacții puternice și presiune pentru schimbare. Sistemul de atunci se baza în principal pe structuri mari, impersonale, iar lipsa alternativelor de tip familial făcea ca instituționalizarea să fie soluția pentru copiii separați de familie.
„Ne aflăm astăzi împreună pentru a marca un moment pe care, acum 28 de ani, foarte puțini oameni l-ar fi considerat posibil: închiderea ultimelor orfelinate de tip vechi din România. Mai sunt doar 7 orfelinate de tip vechi de închis în România, dar ce avem de făcut este să nu uităm. Să spunem răspicat #niciodatăorfelinate, pentru că adevărul este că ele nu au fost locuri bune pentru copii. E adevărul pe care trebuie să avem curajul să îl spunem și promisiunea pentru viitor“, a spus Amalia Enache, ambasador Hope and Homes for Children România.
În acest proces, specialiștii și organizațiile implicate subliniază importanța asigurării unui mediu stabil și sigur pentru copii, cât mai apropiat de cel familial.
„Un copil are nevoie în primul rând de familie, de iubire, de apartenență, de atenție individuală, lucruri care nu există în orfenlinat. Pentru că trebuie să o spunem foarte clar – instituționalizarea este o formă de abuz împotriva copilului“, a declarat Ștefan Dărăbuș, director național al Hope and Homes for Children România.
La rândul lor, autoritățile susțin că reforma a urmărit constant trecerea către modele de îngrijire personalizate, în care copiii primesc mai mult sprijin emoțional și stabilitate.
„Ne dorim ca acești copii să fie, în primul rând, văzuți, iubiți și integrați în familii, acolo unde fiecare copil contează“, a declarat Helena-Omna Raicu, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA).
De la orfelinate la case familiale: transformarea sistemului
Procesul de dezinstituționalizare din România a fost unul de durată, desfășurat în ultimele trei decenii, marcat de schimbări legislative, investiții și dezvoltarea unor alternative la sistemul clasic de îngrijire.
„Prima etapă a dezinstituționalizării a avut loc între 1997 și 2001, iar principalele soluții au vizat plasarea copiilor în familia extinsă, dezvoltarea asistenței maternale și încurajarea adopției“, a explicat Helena-Omna Raicu, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA).
Această primă fază a fost urmată de o perioadă de accelerare a reformei, între 2002 și 2007, când procesul a beneficiat de sprijin politic și de finanțări semnificative, inclusiv din partea Uniunii Europene.
„În această perioadă au fost derulate campanii de conștientizare publică, iar sistemul de protecție a copilului a început să se orienteze tot mai mult către soluții de tip familial“, a precizat aceasta.
Ulterior, după 2007, reforma a continuat într-un ritm constant, pe măsură ce modelul de îngrijire s-a transformat treptat, iar numărul copiilor din centrele de plasament de tip vechi a scăzut.
„De la această etapă a treia ajungem în zilele de astăzi, când au mai rămas aproximativ șapte centre încă funcționale. Majoritatea au fost însă reorganizate și restructurate în interior și nu mai păstrează structura clasică din anii ’90“, a mai explicat președintele ANPDCA.
Autoritățile afirmă că România se numără printre țările europene cu cel mai rapid proces de dezinstituționalizare.
„România este un exemplu de bună practică la nivel european, iar experiența acumulată aici este împărtășită și altor state interesate de reformarea sistemelor de protecție a copilului“, a punctat Helena-Omna Raicu.
O schimbare de sistem, dar mai ales de destin pentru copii
Hope and Homes for Children este una dintre organizațiile implicate în reforma sistemului de protecție a copilului din România, lucrând de-a lungul anilor pentru a preveni separarea copiilor de familie, pentru a închide instituțiile de tip vechi și pentru a dezvolta alternative de îngrijire în medii cât mai apropiate de cel familial.
În aproape trei decenii de activitate, organizația a contribuit la închiderea a 81 de centre de plasament, iar în parteneriat cu autoritățile a susținut dezvoltarea a peste 130 de case de tip familial, unde mii de copii au crescut în condiții apropiate de cele ale unei familii.
„Mulți ne spuneau că nu vor fi închise niciodată orfelinatele. Și atunci am început această muncă de echipă, de construire a unui nou sistem. Am urmat modele de bune practici și ne-am întrebat constant de ce are nevoie un copil“, a subliniat Ștefan Dărăbuș, director național al Hope and Homes for Children România.
Dincolo de rezultatele concrete ale reformei, reprezentanții organizației spun că schimbarea cea mai importantă a fost una de mentalitate: „Hope and Homes for Children a contribuit mai ales la schimbarea unei mentalități: orice copil are nevoie întâi și întâi de afecțiune, apartenență, siguranță“, a conchis Amalia Enache.
