10.000 de mame din România vor primi în zilele următoare trusourile pentru nou-născuți. Ajutorul vine prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Pentru a fi beneficiarele acestui ajutor mamele trebuie să fi născut în 2023, dar să nu fi trecut mai mult de 3 luni de la acest moment. Ele vor primi 2.000 de lei sub formă de tichet social pe suport electronic dacă se încadrează în 6 categorii:
- mame care beneficiază de venit minim garantat prin dispoziție scrisă a primarului;
- mame care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
- mame aflate în situații de risc;
- victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și altele asemenea și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate;
- mame care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;
- mame minore.
Ce pot face mamele cu banii
Listele cu beneficiarii trusoului au fost întocmite de serviciul public de asistență socială și centralizate de Prefectura din fiecare județ. Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți se emit de către unitățile autorizate de Ministerul Finanțelor.
Sumele aferente trusoului pot fi folosite doar pentru achiziționarea de produse de îngrijire pentru nou-născuți, în anumite magazine, în termen de șase luni de la data emiterii acestuia.
Dacă ai primit cei 2000 de lei trebuie să știi că poți cumpăra doar îmbrăcăminte, lenjerie, sac de dormit, scutece, produse pentru igienă (șampon, săpun, unguent), comprese sterile, termometru, lapte praf de la de la comercianţii parteneri Edenred, compania care a câștigat procedura de achiziție publică pentru furnizarea cardurilor pe care se încarcă sprijinul.
Banii au fost virați pe carduri
„Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) am acordat sprijin pentru aproximativ 4 milioane de persoane vulnerabile din România, fie sub formă de carduri sociale pentru alimente, carduri de energie, pachete cu alimente sau vouchere educaționale.
Astăzi am virat banii pentru peste 10.000 de trusouri destinate mamelor cu nou-născuți, iar în câteva zile cei 2.000 vor ajunge pe cardurile beneficiarilor. Pentru că mamele au nevoie de sprijin emoțional și fizic în primele luni de la nașterea copilului, care necesită multă atenție și grijă, iar temerile de ordin financiar ar trebui să fie ultima lor preocupare.
Sunt bani care asigură tinerelor mame produsele de bază pentru îngrijirea copiilor precum îmbrăcăminte, produse de igienă și lapte praf, acestea pot fi achiziționate din unitățile partenere în program.
Prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027, bugetul destinat măsurilor dedicate mamelor și copiilor în situații dificile este de 450 de milioane de euro și cuprinde, pe lângă sprijinul material direct precum sumele pentru trusoul nou născutului, și alte tipuri de intervenții precum creșterea oportunităților pe piața muncii pentru femei, finanțarea cursurilor de recalificare, decontarea costurilor de transport, rechizite, hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru cei mici”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Trusoul se va acorda în perioada 2024 – 2027, bugetul total destinat cuplurilor mamă – nou născut este de 120 milioane euro. Cei mai mulți beneficiari sunt în județele Bacău, Suceava și Iași.
Familiile nevoiașe vor beneficia și de alte ajutoare
În perioada următoare vor fi acordate și alte forme de sprijin pentru mame și copii.
- Copiii aflați în dificultate vor beneficia de Servicii de consiliere și sprijin material în sumă totală de 160 milioane de euro incluzând aici acoperirea costurilor de transport, rechizite, hrană pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, activități educative, activități de prevenire si combatere a comportamentelor negative;
- Măsuri pentru sprijinirea ocupării în rândul mamelor, printre care amenajarea unor spații destinate supravegherii și îngrijirii copiilor cu vârstă preșcolară sau pentru crearea de parteneriate cu entități specializate care oferă servicii de îngrijire copii, precum și pentru utilizarea unor forme de muncă noi sau flexibile, consiliere vocațională, acompaniere în vederea inserției socio-profesionale – bugetul total alocat fiind de 41 milioane de euro;
- Măsuri cu o alocare totală de 80 milioane de euro destinate familiilor monoparentale;
- Sprijin pentru mamele din comunitățile de romi, bugetul destinat acestora fiind de 44 milioane de euro.