Când copiii mei erau mici, fie că mergeam la muzeu, la zoo, la un loc de joacă sau la restaurant, aveau un obiectiv turistic suplimentar: toaleta. Fiecare baie pe lângă care treceam trebuia inspectată. Aveau sau nu nevoie, era irelevant. Voiau să vadă „cum e acolo” și, dacă nu intram, apărea amenințarea supremă: „Fac pe mine!”. De cele mai multe ori era simplu: eu mergeam cu fata, soțul cu băiatul. Dar nu eram întotdeauna în formulă completă. Și atunci apărea întrebarea pe care nu ne-o pusesem niciodată înainte de a deveni părinți: unde intră mama cu băiatul și tatăl cu fetița? La femei sau la bărbați? Mai ales că, în România, toaletele destinate exclusiv familiilor sunt o raritate.
Pentru mine, lucrurile au fost destul de simple. Intram cu fiul meu în toaleta destinată femeilor și nu mi-am pus niciodată problema că prezența lui acolo ar putea deranja pe cineva. Nici nu m-am întrebat dacă e cazul să-l însoțesc în toaleta bărbaților, din motive evidente. Când a crescut și n-a mai avut nevoie de ajutor, mergea singur în baia bărbaților, iar eu îl așteptam la intrare. Pentru soțul meu, însă, a fost mai complicat de atât. Unde să intre cu fiica? La bărbați, unde ar fi trebuit să treacă pe lângă pisoare pentru a ajunge în cabină? Sau la femei, unde prezența lui ar fi putut deranja? Când s-a aflat pentru prima dată în fața acestei dileme, ideea lui a fost să roage o doamnă să ajute fetița. S-a răzgândit imediat: ar fi pus femeia într-o situație delicată. Așa că a băgat capul pe ușa toaletei destinate femeilor, și-a cerut scuze, a explicat că e cu o fetiță care are nevoie de ajutor și toată lumea și-a văzut de treabă.
„Încerc să fiu cât mai respectuos când fac asta”
La fel ca soțul meu a procedat un bărbat din Marea Britanie care și-a relatat ulterior experiența într-o postare pe Instagram ce a generat sute de reacții și comentarii atât din partea bărbaților, cât și a femeilor. El povestește că, inițial, când fetița lui era bebeluș, a dus-o în toaleta bărbaților pentru a-i schimba scutecul. „Fusesem de mii de ori în toalete de bărbați, dar când am intrat acolo cu fiica mea am privit lucrurile complet diferit. Toaletele bărbaților sunt dezgustătoare. Miros a urină și nimic de acolo nu este amenajat pentru o fată sau pentru cineva care are un copil cu el. Masa de schimbat scutece era chiar lângă pisoar, ceea ce înseamnă că fiica mea ar fi trebuit literalmente să stea lângă locul unde urinează bărbații, în timp ce este schimbată”. De atunci, bărbatul și-a schimbat decizia și a mers cu cea mică exclusiv la baia destinată femeilor. „Încerc să fiu cât mai respectuos atunci când fac asta: bat la ușă și anunț că urmează să intru. Dacă este cineva înăuntru, mă asigur că știe că sunt un tată care intră cu fiica lui și că se simte în regulă cu asta. Odată ajuns în cabină, sunt în continuare atent la ușă. De fiecare dată când aud că se deschide și intră cineva, mă anunț din nou și mă asigur că persoana respectivă știe că sunt acolo cu copilul meu, astfel încât să nu fie luată prin surprindere. Toaletele femeilor sunt mult mai curate și sunt amenajate mult mai bine, inclusiv pentru situațiile în care părinții vin cu copii”, crede el.
CITEȘTE ȘI: Tabuurile din relaţia părinți-copii: nuditate, co-sleeping, alăptare extinsă, divorț și altele
Din păcate, nu există un cod internațional pentru astfel de situații. Există recomandări, practici și, mai ales, convenții sociale. American Academy of Pediatrics recomandă ca, în primii ani, copilul să meargă la toaleta corespunzătoare adultului care îl însoțește. Organizația sugerează această variantă cel puțin până în jurul vârstei de 4 ani. Ulterior, copilul poate începe să folosească toaleta corespunzătoare propriului sex, dacă este suficient de autonom, în timp ce părintele așteaptă afară. Este o recomandare practică, nu o lege, și are o logică simplă: când copilul are nevoie de ajutor pentru haine, igienă, tras apa sau spălatul pe mâini, este mai important să fie însoțit de adultul cu care se află în acel moment decât să fie respectată cu strictețe corespondența dintre sexul copilului și toaleta în care intră.
Când e pregătit copilul să intre singur la toaletă?
Un copil nu poate fi trimis singur la toaleta bărbaților sau a femeilor doar pentru că pe ușă e indicat acest lucru. Vorbim despre un copil care, cel mai probabil, este mai preocupat să nu ude pantalonii decât de convențiile sociale privind toaletele. În plus, pentru copiii foarte mici, diferența dintre „toaleta fetelor” și „toaleta băieților” este nesemnificativă.
Când crește, pentru a decide dacă e sau nu pregătit să se descurce singur, părintele trebuie să aprecieze următoarele:
- Poate copilul să-și manevreze singur pantalonii?
- Știe să folosească toaleta?
- Se poate șterge?
- Știe să se spele pe mâini?
- Poate să ceară ajutor dacă se întâmplă ceva?
- Se simte confortabil să intre singur?
În cazul în care cel mic spune că îi este teamă să intre singur, nu e momentul potrivit pentru lecții despre autonomie și independență. Poate fi ajutat să-și depășească temerile treptat: părintele intră la început cu el, apoi rămâne la ușa cabinei, ulterior mai departe, până când copilul se simte în siguranță.
Siguranța copilului este mai importantă decât convențiile sociale
Dacă ar fi să reducem totul la câteva recomandări ușor de urmat, acestea ar fi:
- Copilul mic trebuie însoțit de adult la toaletă, chiar dacă asta presupune ca părintele să intre în spațiul dedicat sexului opus.
- Când copilul devine suficient de autonom, poate începe să meargă singur la toaleta corespunzătoare sexului său, iar părintele îl poate aștepta în fața ușii. Nu există însă o vârstă magică la care acest lucru trebuie să se întâmple.
- Dacă intri într-o toaletă destinată sexului opus, respectă intimitatea celor din jur. Intră cu copilul, folosește o cabină și, dacă este cazul, anunță discret că ești acolo pentru a-i oferi celui mic ajutor. Dacă cineva se uită surprins, amintește-ți că siguranța copilului este mai importantă decât regulile nescrise.
Parentingul nu se desfășoară într-un manual de bune maniere. Se desfășoară în mall, la restaurant, în gară, la muzeu sau pe autostradă, exact când copilul spune: „Trebuie să fac pipi ACUM!” Și atunci, dintre toate dilemele existențiale ale părintelui, toaleta potrivită devine brusc o chestiune de cronometru.
















