Două surori românce, luate de statul suedez, după ce una dintre ele a spus că este bătută

Georgiana Mihalcea, redactor
scris pe
Surori românce luate de lângă părinți de autoritățile suedeze
Autoritățile române sunt hotărâte să meargă la Stockholm pentru recuperarea lor. FOTO: Shutterstock

Un nou caz de preluare a unor minori români care trăiesc în afara țării a intrat în atenția presei și a autorităților de la București. Este al doilea de acest fel din ultimii ani petrecut în țările nordice care implică o familie de naționalitate română. Sara și Diana sunt acum în grija statului suedez, după ce fata mai mare s-a răzbunat pe părinți pentru că aceștia au refuzat să-i cumpere machiaj și un anumit tip de telefon.

Protecția socială din Suedia a fost sesizată de școala la care cele două fete învață, după declarația uneia dintre ele că părinții ar fi violenți. Fără a face investigații amănunțite, autoritățile au luat fără drept de apel cele două surori din sânul familiei, care acum cer ajutor disperat la autoritățile din România.

Autoritățile române s-au sesizat în cazul celor două surori

Cu puțin timp în urmă, s-a încheiat conferința de presă susținută de senatorul Titus Corlățean, cel care a ținut legătura cu familia de români încă de la început.

Un caz dramatic de preluare abuzivă a două fiice ale unei familii de români din Suedia de către autoritățile însărcinate cu asistența socială din această țară. Cele două fiice, Sara şi Diana, au fost luate abuziv de către asistenţa socială din comunitatea suedeză în care această familie locuieşte. Două fete, cu cetăţenie română exclusivă, sunt deţinute ilegal, abuziv şi împotriva dorinţei părinţilor, de statul suedez. (….)Conferința de presă de astăzi, însă, este determinată de o situație dramatică și mă refer la o nouă tentativă de suicid a unei dintre fetele care au fost luate de asistența socială.

Titus Corlățean, senator

Cum a început povestea

Totul a început în urmă cu un an și jumătate, mai exact în luna decembrie 2022. Sara, fiica cea mare a soților români, le-a cerut acestora într-o discuție ceva mai aprinsă să-i cumpere o trusă de machiaj și un anumit tip de telefon.

Conform senatorului român Titus Corlățean, aceștia ar fi refuzat, pe un ton cât se poate de pacifist: „Ești prea copil, ești un copil și ești foarte frumoasă. Nu este cazul de la această vârstă să folosești machiaj. Ți-am luat laptop cu acces la internet, ai acasă tot ce îți trebuie>. Fata a amenințat că dacă nu se va da curs solicitării, va spune la școală că în casă se petrec acte de violență, ceea ce a și făcut”.

Ca și în celălalt caz, al familiei Bodnariu, asistența socială suedeză a venit și preluat fetele fără niciun fel de verificări.

Cealaltă fată a afirmat că este o invenție a surorii sale, a spus că sunt copii iubiți în familie, respectați și că nu este vorba despre niciun abuz. Fata care, inițial, a făcut acea declarație falsă a revenit și a spus că în niciun caz nu au fost tratate rău. Poliția a făcut investigații și a închis acest caz, deoarece nu au existat probe”, a susținut senatorul român. 

Autoritățile române au luat decizia de a merge la Stockholm

Senatorul Titus Corlățean a afirmat că autoritățile române au cerut deja revenirea în țară a familiei întregite, dar nu are momentan un răspuns din partea autorităților suedeze. „Suntem pregătiţi pentru o misiune la Stockholm. O intrarea cu cizma în viaţa privată de familie!”, susține acesta.

Am încercat gestionarea la solicitarea părinților, gestionarea discretă pe canale diplomatice timp de aproape un an și jumătate a acestui caz dramatic. Timp de un an și jumătate am încercat discret, pe canale diplomatice, să punem capăt acestui abuz abominabil din partea autoritățile suedeze. Nu am primit nici un răspuns! Este nu doar un tratament oribil aplicat unei familii de români de o manieră indiscutabil abuzivă, dar este și o atitudine lipsită de respect față de un stat partener al Suediei în UE, așa cum este România și care a susținut puternic accelerarea procesului de aderare la NATO și depășirea obstacolelor care stăteau în calea acestui proces. Personal calific ca o formă crasă de lipsă de respect la adresa României atât ignorarea solicitărilor statului român de repatriere a propriilor cetățeni, cât și față de normele de bază ale Dreptului internațional în materie! După cazurile anterioare din Norvegia, Germania și multe altele, nu ne rămâne decât să ne mobilizăm și să o luăm de la capăt!”, a afirmat la conferința de presă Titus Corlățean.

La indigo după cazul familiei Bodnariu

În noiembrie 2015, directoarea școlii norvegiene unde învățau copiii familiei Bodnariu a sesizat Protecția Copilului după ce una dintre fete ar fi afirmat că acasă părinții aplică pedepse fizice copiilor. În scurt timp, cei cinci minori au fost luați de lângă părinți și plasați în trei familii diferite. Cel mai mic dintre copii, Ezekiel, avea patru luni, iar ceilalți aveau 9 ani, 7 ani, 5 ani, respectiv 2 ani.

În timp ce statul norvegian începuse procedura de decădere din drepturi, în mai multe orașe din lume au urmat o serie de proteste prin care oamenii își arătau indignarea față de autoritățile norvegiene și cerea revenirea copiilor în sânul familiei Bodnariu. O delegație din partea statului român s-a deplasat în Norvegia pentru a analiza situația familiei, iar Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că misiunea diplomatică română la Oslo se află în contact permanent cu familia pentru a-i acorda consultanță. Într-un comunicat oficial, Ministerul Afacerilor Externe arăta că sistemul de protecție a copilului din Norvegia ”este complet descentralizat, nefiind admise imixtiuni din partea autorităților guvernamentale centrale în activitatea serviciilor locale. În egală măsură, instituțiile locale sunt refractare față de intervențiile externe, exercitate pe canale diplomatice și consulare”.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa