”Când mama a avortat singură, acasă, toți adulții au plecat. Martori am fost eu, care aveam un an, și sora mea de 2 ani”

Anemarie-Helen crede că teama de sarcină a fost transmisă din generație în generație, iar atitudinea față de viața intimă a fost influențată de experiențele mamelor.

Theodora Fintescu, redactor
scris pe
Când mama lui Helen a a făcut avortul ilegal, toți adulții au plecat din casă, pentru a nu fi acuzați de complicitate.

Lipsa contraceptivelor și interzicerea avortului în România au produs, în multe familii, adevărate traume. Avorturile ilicite au dus la moartea a peste 10.000 de femei și alte zeci de mii au rămas mutilate pe viață. Nițu Anemarie-Helen, care este acum mamă a doi copii adoptați, provine dintr-o familie numeroasă, mama ei născând patru copii în patru ani, așa cum cerea regimul. Iar când nu a mai făcut față, a recurs, ca multe altele femei, la avort pe ascuns, făcut acasă, sub ochii a doi dintre copiii ei: unul de 1 an, Anemarie- Helen, altul de 2 ani.

Anemarie- Helen a povestit trauma trăită de mama ei pentru ”Muzeul abandonului”, proiect care documentează, expune și conservă digital mărturii legate de abandonul copiilor în România, instituțional sau pur și simplu emoțional. Redăm un extras din mărturia lui Anemarie- Helen Nițu, pe care o veți regăsi în curând pe platforma Muzeul Abandonului, secțiunea Mărturii:

Simțeam că venirea noastră pe lume i-a stricat mamei socotelile

„În zilele în care ne era greu, fie că era frig în casă, nu prea era mâncare și nici bani nu erau în portofel, o auzeam pe mama oftând cu regret că nu s-a dus la medicină așa cum a visat și și-a propus atunci când a poposit în București proaspăt absolventă de școală postliceală sanitară. Avea 23 de ani, se temea de marele oraș, așa că tata, care părea om serios, i-a inspirat încredere și s-a măritat cu el.

Deși asistentă medicală, mama nu știa mai nimic despre viața sexuală, contracepție și alte alea. Așa că nouă luni mai târziu a apărut fratele meu. Și apoi, anual încă un copil, și încă un copil. Până la 4 copii, cum spunea decretul. Îmi aduc aminte că, adolescentă fiind, mă durea până la ficat oftatul și regretul mamei de a nu fi mers la medicină. Simțeam cumva că venirea noastră pe lume i-a încurcat socotelile. Când am confruntat-o pe mama cu reproșul care-mi stătea pe buze din fragedă copilărie: ”pe sora mea mai mare o iubești mai mult decât pe mine!”, mama s-a deschis și s-a confesat.

Sora mea de 2 ani îi aducea băcăți de vată

Pe când eu aveam un anișor iar sora mea doi ani, mama, iar însărcinată, a decis să avorteze. Nu mai putea! Locuiau pe Șoseaua Giurgiului într-o casă vagon, cu soacra și surorile tatei. Erau săraci. Cumplit de săraci! Mama nu mi-a relatat amănuntele tehnice ale procedurii. Tot ce-mi amintesc din povestea mamei este că toată lumea s-a dus de acasă pentru ca să nu fie acuzați de complicitate în cazul unui deznodământ nefericit, la sugestia bunicii paterne. Mama a rămas singură în casă, sângerând, cu un prunc în albie și unul mișunând pe lângă ea.

Pentru că nu se putea ridica din pat, mama i-a cerut ajutorul surorii mele mai mari, care avea atunci 2 ani. Iar ea îi aducea, neînțelegând ce i se cere, câte un smoc de vată în excursii repetate între pat și locul în care se afla pachetul. Cumva, pot să văd cu ochii minții scena: mama într-o baltă de sânge, copilul mirat de ceea ce vede, femeia care cu ultimele puteri și cu grijă să nu sperie copilul, îi cere ajutorul. Și realizez cât de abandonată s-a simțit mama și cât de mult a legat-o întâmplarea asta, din care habar nu am cum a ieșit vie, dar mai ales cum a trăit mai departe.

Sunt rezultatul unui avort eșuat!

La 14 ani, în plină furtună hormonală, bântuită de toate întrebările primordiale (cine sunt? de ce sunt? unde merg?) bunica paternă, după o ceartă zdravănă, îmi trântește sec: ”mai bine îi reușea avortul” mamei și zbang parcă mă lovește din plin acceleratul. Sunt rezultatul unui avort eșuat! Mama fusese la o doamnă și nu știu ce a făcut doamna, ce n-a făcut, căci pe la 6 luni mișcam în burta mamei de i-am zdruncinat pământul de sub picioare. De născut, m-a născut mama la termen, la vreo 4 kg, cu un medic de culoare, căruia mama i-a cerut să verifice dacă sunt întreagă iar dacă se dovedea că nu eram, să fiu declarată decedată. Deh, se mai ajutau între ele cadrele medicale.

Regimul comunist redusese femeia la tăcere controlând-o până la uter și ovare. Nu cunosc nimic mai cumplit în istorie. Teama de a rămâne însărcinată a fost transmisă din generație în generație. Cumva şi atitudinea față de viața intimă a fost determinată de ce-au trăit mamele noastre. Cred că mama ar fi vrut să poată decide ce se întâmplă cu uterul ei, să aibă acces la metode de contracepție, să-și aducă pruncii pe lume în momente de fericire și nu de deznădejde. Probabil că mama ar fi vrut să-și poată hrăni copiii, să nu fie nevoită să le spună că nu are, să le poată oferi un cămin potrivit, să le fie cald și să se afle în siguranță.

Cu siguranță că mama și-ar fi dorit ca nicio femeie să nu fie vreodată folosită precum vitele pentru prăsilă, iar toți copiii să vină pe lume doriți și iubiți. Dar despre asta nu pot povesti pentru că nu am avut curaj s-o confrunt niciodată, iar ea n-a pomenit nimic. Mama a murit relativ tânără, iar eu nu am apucat să-i spun vreodată că o iubesc. Cumva, secretul devoalat de bunica paternă a distrus orice posibilă apropiere între mine și mama. Eu eram prea necoaptă să gestionez potrivit asemenea informații iar mama cred era prea obosită și copleșită de vini.”

Preluarea mărturiei de mai sus s-a făcut cu acceptul Muzeului. Dacă ești și tu protagonista unui astfel de eveniment și vrei să vorbești despre propriile abandonuri, o poți face scriind la [email protected]

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa