Studiu: adolescenţa durează acum până la 24 de ani! Ce justifică această concluzie

Alexandra Constantin
scris pe
adolescenta-totul-despre-mame

Oamenii de ştiinţă susţin că percepţiile despre adolescenţă trebuie să fie schimbate conform ultimelor cercetări. Mai exact, rezultatele celui mai recent studiu în domeniu au arătat că în prezent adolescenţa durează de la 10 la 24 de ani. 

Perioada de adolescenţă tinde să se prelungească pe măsură ce tinerii preferă să-şi finalizeze studiile şi stau departe de ideea de căsătorie, de familie şi copii, atrag atenţia cercetătorii. Asta înseamnă că percepţiile despre terminarea acestei perioade trebuie să fie modificate, iar asta deoarece etapa pare se finalizeze în jurul vârstei de 24 de ani, potrivit unui articol recent publicat în Jurnalul Medical The Lancet Child& Adolescent Health. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte adolescenţa ca fiind perioada dintre 10 şi 19 ani, dar acest lucru este contrazis de ultimele studii în domeniu, arată www.euronews.com. Coautor al lucrării, profesorul Susan Sawyer de la Universitatea din Melbourne susţine că este important ca perioada adolescenţei să fie redefinită, iar asta pentru ca legile şi politicile guvernamentale să fie adecvate. „Dacă societatea nu înţelege cu exactitate ce presupune şi cât de lungă este perioada adolescenţei, atunci riscăm să avem o politică neinformată. Iar acest lucru poate avea efecte negative asupra generaţiilor viitoare. O definire extinsă a etapei de adolescenţă este esenţială pentru a elabora legi specifice”, spune profesorul Susan Sawyer.

Adolescenţa durează de la 10 la 24 de ani: tinerii îşi asumă mai târziu responsabilitatea

,,Amânarea perioadei pentru terminarea studiilor, pentru căsătorie şi pentru a avea copii continuă să schimbe percepţia persoanelor legată de începerea maturităţii”, susţine profesorul Sawyer. Ea adaugă că deşi multe privilegii apar după vârsta de 18 ani, intrarea în rolul de adult şi asumarea responsabilităţilor apar mai târziu în cele mai multe dintre cazuri. Rezultatele cercetării au mai arătat că impactul canalelor sociale, a marketingului şi a digital media fac ca tranziţia de la adolescenţă la maturitate să se facă mai dificil.

Pubertatea începe mai devreme, la fel şi adolescenţa

„Apariţia timpurie a perioadei de pubertate a întărit ideea că adolescenţa începe mai devreme, dar şi că etapa tinde să se sfârşească în jurul de 20 de ani”, a mai adaugat profesorul Susan Sawyer. Pubertatea, care a fost mereu un marker al începutului adolescenţei, tinde să apară mai devreme în multe ţări din lume, însă motivele care favorizează debutul ei diferă de la un stat la altul. „În ţările care stau bine din punct de vedere economic s-a înregistrat o scădere cu 4 ani (în ultimii 200 de ani) a perioadei când începe pubertatea. În schimb, în ţările cu venituri medii această etapă începe şi mai devreme”, explică Susan Sawyer. În mod similar, dacă luăm în considerare faptul că la nivel cerebral dezvoltarea continuă şi după vârsta de 20 de ani se poate spune că de fapt adolescenţa se termină la 24-25 de ani.

Adolescenţa durează de la 10 la 24 de ani: schimbarea îi face pe tineri să fie infantili?

Există însă şi oameni de ştiinţă care nu susţin schimbarea oficială a vârstei la care începe şi se termină adolescenţa, printre aceştia numărându-se Jan Macvarish, profesor la Universitatea Kent din Marea Britanie. „Copiii şi tinerii se formează mult mai uşor în funcţiile de aşteptările societăţii şi mai puţin de creşterea lor biologică. Nu este nimic copilăresc în a acorda atenţie finalizării studiilor şi găsirii unui loc de muncă după împlinirea a 20 de ani”, susţine profesorul Macvarish.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa