O femeie din Timișoara s-a aruncat de pe un bloc cu cei doi copii ai ei. Plecase cu ei spre grădiniță

Cristina Călin, redactor
scris pe
sinucidere la timisoara
Autoritățile au încercat să salveze copiii, dar nu au reușit.

O femeie de 33 de ani din Timișoara s-a aruncat azi, 3 mai 2022, de pe un bloc de 10 etaje, împreună cu cei doi copii ai săi, un băiat de 3 ani și o fată de 6 ani.

Tânăra mamă mergea cu cei doi copii spre grădiniță, dar pe drum a luat decizia de a se urca pe acoperișul unui bloc din zona depoului de tramvaie din zona Dâmbovița și să sară de acolo împreună cu cei mici. Potrivit locatarilor din bloc, pe femeie au găsit-o decedată, însă copiii mai prezentau semne vitale. Până la venirea ambulanței băiețelul s-a stins cu o jucărie în brațe, iar medicii au încercat să o resusciteze pe fata de 6 ani, însă nu au reușit să o salveze. 

„La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost găsite trei victime căzute de la înălţime, bloc cu zece etaje, nu se cunoaşte nivelul de la care au căzut. Un adult de sex feminin cu vârsta de 33 ani şi un copil (băiat, aproximativ trei ani) care prezintă leziuni incompatibile cu viaţa şi un copil (fată, aproximativ şase ani) care prezintă semne vitale, căruia i se acordă primul ajutor medical”

ISU Banat

Anchetă pentru omor din culpă

 Autorităţile au deschis o anchetă în cazul acestui eveniment. „La ora 09.46, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe bulevardul Dâmboviţa din Timişoara, au fost găsite trei persoane în stare de inconştienţă.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că o femeie de 33 de ani s-ar fi aruncat de pe un bloc cu zece etaje împreună cu cei doi copii. Din nefericire, cele trei persoane au decedat. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea clarificări tuturor cauzelor şi condiţiilor producerii incidentului”, au transmis cei de la IPJ Timiş.

Situație familală complicată

Potrivit autorităților, citate de Tion.ro, în apropierea blocului de pe care s-a aruncat femeia, s-a găsit mașina cu care probabil aceasta s-a deplasat. Autovehiculul aparține iubitei fratelui femeii. Potrivit celor de la Serviciul de Stare Civilă Timișoara, în 19 aprilie 2022, femeia ar fi depus actele pentru a se recăsători cu fostul soț.

Tatăl copiilor, și fostul soț al femeii, se află la muncă în Austria. Cei doi divorțaseră în urmă cu mai multă vreme, iar femeia a încercat să-și refacă viața alături de alt bărbat, însă, după un timp, și-a dat seama că încă îl iubește pe cel cu care avea copiii.

Atenție la semnele depresiei la mamele cu copii mici!

Specialiștii sunt de părere că femeia trecea probabil printr-o depresie. „O mamă din Timișoara s-a aruncat de la etaj, împreună cu cei doi copii ai ei, un băiețel de 3 ani și o fetiță de 6 ani. Au murit toți trei, o tragedie fără margini. Depresia la mamele cu copii mici este subdiagnosticată în România, unde tulburările psihologice trec de multe ori drept moft, mai ales în comunitățile vulnerabile. Este de neconceput un asemenea gest!”, crede Gabriela Alexandrescu, președinte executiv ”Salvați copiii”.

Depresia este o boală care afectează mamele chiar și la mult timp după naștere. Este important să îi recunoști semnele pentru a putea să iei măsuri, iar ajutorul din exterior poate fi de neprețuit.

  • Te simți depășită de situație
  • Nu reușești să adormi
  • Te simți mai mereu vinovată
  • Nu simți că lucrurile o să fie mai bune
  • Ai atacuri de panică
  • Îți vine să plângi din orice
  • Ai un istoric medical privind depresia

Dacă treci prin depresie sau știi pe cineva în această situație, cere ajutor de specialitate. O soluție este linia telefonică gratuită la care răspund psihologi, oferită de DepreHub, un call center la care se poate suna non stop: 0374.456.420.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa