Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului Cluj recrutează persoane dornice să devină asistenți maternali pentru copiii abandonați din Cluj. Sunt disponibile 10 posturi, iar cei interesați vor fi evaluați și pregătiți pentru această meserie.
„Din păcate, rata abandonului copiilor în județul Cluj este în continuă creștere. Lunar, există copii abandonați pentru care DGASPC trebuie să găsească o soluție, iar soluția potrivită este plasamentul lor în familii, acasă, nu în instituții…Dacă iubiți copiii, sunteți omul potrivit”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de Consiliul Județean Cluj, în subordinea căruia se află DGASPC Cluj.
În anunț se precizează faptul că e vorba de 10 posturi, disponibile atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar angajarea este condiționată de o evaluare și de un proces de pregătire. Detalii se pot obține la numărul de telefon 0264/420147, int.345 sau 0364430945, sau pe e-mail la: familial@dgaspc-cluj.ro.
Ce înseamnă să fii asistent maternal și ce condiții trebuie să îndeplinești
Asistentul maternal este angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia copilului și asigură, la domiciliul său, îngrijirea unuia sau a mai multor copii pe perioada aplicării măsurii de protecţie specială a plasamentului, a plasamentului în regim de urgenţă pentru copilul separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi sau, după caz, în perioada de respiro a unui alt asistent maternal.
Poti fi atestate ca asistent maternal persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:
- au împlinit vârsta de 21 de ani;
- au absolvit învăţământul liceal;
- prin comportamentul în societate şi profilul psihologic prezintă garanţii morale cu privire la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor;
- prezintă disponibilităţi afective în relaţiile cu copiii, confirmate în urma evaluării psihologice;
- partenerul de viață și copiii naturali care au împlinit vârsta de 14 ani îşi exprimă acordul cu privire la primirea în familie a unui copil/a unor copii;
- au domiciliul sau, după caz, reşedinţa într-o localitate cu acces la servicii educaţionale, medicale pentru copilul/copiii pe care îl/îi va primi în plasament şi, după caz, la servicii de abilitare/reabilitare pentru copilul cu dizabilităţi;
- au drept de folosinţă asupra unei locuinţe care acoperă în mod corespunzător necesităţile de preparare a hranei, de igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copilului/copiilor care urmează a fi primit/primiţi în plasament şi pentru care se poate asigura un spaţiu individualizat de odihnă şi efectuare a temelor;
- cel puţin unul dintre membrii adulţi ai familiei realizează venituri, exceptând solicitantul, dacă acesta locuieşte cu unul sau mai mulţi membri.
Nu poate deveni asistent maternal profesionist persoana care:
- a depășit vârsta standard de pensionare;
- a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni;
- părintele decăzut din drepturile părinteşti sau cel al cărui copil natural a fost în sistemul de protecție specială;
- persoana sau, după caz membri familiei sau alte persoane care locuiesc cu aceasta, care suferă de boli cronice transmisibile.
Evaluarea persoanelor interesate este de două tipuri: socială și psihologică. Dacă aceste evaluări sunt pozitive, solicitantul participă la cursuri de formare, realizate de către DGASPC. Atestatul de asistent maternal se eliberează pe perioadă nedeterminată şi se avizează la fiecare doi ani pe baza evaluării.
















