Școlile vor putea organiza serbări și festivități de premiere

Elevii vor putea avea în 2021 serbări școlare la final de an școlar respectând normele de sănătate impuse de pandemie.

Cristina Călin, redactor
scris pe
serbări școlare
După mai bine de un an de pandemie, se pot organiza serbări școlare.

Elevii vor putea avea în 2021 serbări școlare la final de an școlar respectând normele de sănătate impuse de pandemie, a declarat secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar în Ministerul Educației Sorin Ion.

Serbările școlare se vor putea organiza dacă se vor respecta regulile privind adunările. În interior se va ține cont de incidența din localitatea în care se află unitatea de învățământ.

Numărul de elevi prezenți la serbările școlare trebuie limitat

”Anul acesta, se pot organiza serbări, câtă vreme sunt respectate regulile prevăzute în legislație. Existe reguli privind adunările. Dacă organizează serbările afară, e minunat, să facă afară, respectând regulile generale, adică să fie până la 500 de persoane. Dacă sunt organizate la interior, să respecte regulile respective”

Sorin Ion, Secretar de Stat în Ministerul Educației

În cazul în care vorbim despre școli sau grădinițe cu un număr mai mare de elevi serbările organizate decalat, eventual pe cicluri școare. Dacă se respectă limita de persoane atunci pot participa și părinții elevilor la festivitățile generate de finalul de an școlar.

Serbările școlare trebuie organizate ținând cont de calendarul anului școlar: până pe 4 iunie, pentru clasa a XII-a, până pe 11 iunie pentru clasa a VIII-a și până pe 25 iunie, pentru restul claselor.

Când se încheie anul școlar

Semestrul al doilea se termină la alte date decât cele stabilite inițial în structura anului școlar. Cursurile se încheie:

  • Pentru clasa a VIII-a (pentru care urmează Evaluarea Națională) – vineri, 11 iunie 2021
  • Pentru clasele a XII-a zi și clasele a XIII-a seral și frecvență redusă (pentru care urmează Bacalaureatul – probe scrise) – vineri, 4 iunie 2021
  • Pentru grupele de grădiniță și celelalte clase (pregătitoare, I, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a) – vineri, 25 iunie

Pentru învățământul profesional și tehnic, potrivit datelor din planurile cadru transmise de minister, anul școlar 2020-2021 se încheie astfel:

  • Pentru elevii din învăţământul liceal – filiera tehnologică, care nu vor susţine examene naţionale (evaluare naţională şi bacalaureat) – 16 iulie 2021 
  • Pentru elevii din învăţământul profesional: 16 iulie 2021 
  • Pentru elevii din învăţământul postliceal şi de maiştri (cu durată a cursurilor stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare): 16 iulie
  • Pentru calificarea „Asistent medical generalist”, cu durată a cursurilor de 42 de săptămâni – 27 august 2021

În învățământul profesional și tehnic, potrivit datelor din planurile cadru, transmise de minister, anul școlar 2020-2021 se încheie mai târziu. Începând cu anul școlar 2019-2020, în cazul învățământului profesional, postliceal și special nu au mai fost făcute explicit precizări cu privire la durata cursurilor, în ordinul cu structura anului școlar, deoarece în aceste situații durata este cea stabilită prin planurile cadru în vigoare.

Situația epidemiologică din România

În 27 mai 2021 toate județele din România sunt în scenariul verde însemnând că rata de infectare este sub 1 la mia de locuitori. La nivel național au fost depistate 307 cazuri de COVID-19, iar la terapie intensivă sunt internate 485 de persoane, iar 39 de persoane au murit din cauza virusului. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.816 teste RT-PCR (11.325 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.491 la cerere) și 10.334 de teste rapide antigenice.  

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa