Un părinte de la Colegiul Național „Goethe” din Capitală a sesizat Ministerul Educației, acuzând un profesor că-i persecută copilul pentru că a renunțat să mai meargă la meditații la el. Ministerul Educației a trimis corpul de control, iar ca urmare a atitudinii „umilitoare” a corpului de control, întreaga conducere a colegiului a demisionat. Aceasta este povestea pe scurt, însă scandalul de la Goethe dezvăluie mult mai multe hibe ale educației din România.
Piața meditațiilor este în creștere an de an, iar în unele școli aproape toți copiii au parte de ore suplimentare, plătite de părinți, cel puțin în ultimii ani de gimnaziu. Între 2020 și 2022, profesorii care au depus declarații privind veniturile încasate din meditații au raportat o sumă de aproape 271 de milioane de lei, însă numărul cadrelor didactice care declară la stat această sursă de venituri este unul extrem de mic.
Profesorii, obligați să completeze o declarație de interese
Profesorilor le-a fost interzis să mediteze copiii de la clase încă din 2018. Interdicția era cuprinsă în codul etic al personalului didactic al fiecărei școli. Abia vineri, 19 ianuarie 2024, s-a oficializat ordinul ministrului Educației prin care se detaliază pașii pe care va trebui să-i urmeze profesorii ca să declare faptul că nu își meditează elevii de la clasă. În 1 februarie anul acesta, intră în vigoare Ordinul nr. 3.051 din 2024 care stabilește obligațiile profesorilor de a completa declarațiile de interese, sub sancțiunile Codului penal.
Nodul gordian al unui sistem întreținut de părinți și de profesori
„Din punctul meu de vedere, ca fost inspector școlar secretar de stat în Ministerul Educației, ceea ce se întâmplă la Goethe este o oglindă a școlilor cu anvergură sau de renume din marile orașe ale României. Adică ceea ce petrece aici se petrece cam în toate școlile mari din Romania”, spune Maria Ștefania Manea, profesor de Limba și literatura română. După părerea profesoarei, este vorba despre un cerc vicios, ce pornește de la presiunea din partea părinților, care insistă ca profesorul de la clasă să le mediteze copilul în privat.
La Goethe trăim an de an acest circ continuu legat de schimbări manageriale, de diverse conflicte care apar între profesori și părinți. Ele nu se termină pentru că acești părinți insistă, cu bună știință, să-și ducă copiii în acel mediu, doar pentru a face parte dintr-o comunitate așa-zisă «superioară». Ar fi vorba de profesori nativi de limba germană, de parcă n-ar mai putea învăța limba germană în altă parte decât acolo. O comunitate pe care o susțin părinții și nativii germani. Având această susținere a părinților și a Forului Superior German, ei se comportă ca un stat în stat față de celelalte școli din București.
Maria Ștefania Manea, profesor
„Noi, părinții, ne dorim ca profesoarele să continue ceea ce fac”
Pentru a înțelege mai bine perspectiva părinților, am stat de vorbă cu mama a doi copii care învață la Colegiul German Goethe. Cel mare face meditații la limba germană cu profesoara de la clasă încă de când a intrat în această școală. „Eu sunt foarte mulțumită de ceea ce face la meditații. Doamna profesoară chiar își face treaba, iar rezultatele se văd”, susține mama. Ea nu știa de noul ordin care interzice profesorilor meditațiile cu propriii elevi. „Nu știu ce voi face în acest caz. Eu aș vrea să continue cu doamna profesoară. De fapt, noi, părinții, chiar am înaintat un memoriu prin care ne arătăm sprijinul pentru profesoarele care au demisionat și dorim ca ele să continue munca de pregătire cu copiii, pentru că le apreciem”.
Centre de excelență încă din clasa I
Conform ordinului nr. 5893/28.11.2016, timpul alocat lecțiilor de acasă la clasele primare nu ar trebui să depășească 60 de minute (art. 3, alin. (2)). Iar pentru celelalte niveluri de învățământ, timpul alocat temei obligatorii este de maximum 2 ore (același articol, alin. (3)). Existența meditațiilor de la cele mai mici vârste crește semnificativ timpul de muncă al copiilor.
„Fenomenul meditațiilor s-a diminuat în rândul profesorilor, dar nu este nici pe departe diminuat în rândul învățătorilor. A se vedea activitatea pe care aceștia o desfășoară după terminarea programul în centrele de afterschool unde își pregătesc în mod dominant copiii de la clasă”, atrage atenția profesoara Ștefania Manea. „Îți trebuie multă siguranță și stăpânire de sine astăzi ca să n-o iei și tu pe urma prietenilor tăi cu copii înscriși după școală la clase de excelență, cu ghiozdane doldora de gazete matematice încă de la clasa I, cu meditatori măcar din două în două zile încă de la pregătitoare”, scria Oana Moraru, într-o postare preluată și de Totul Despre Mame.
- CITEȘTE ȘI: Oana Moraru: „Meditațiile sunt o necesitate. Un paravan grotesc, după care ascundem impostura la clasă”
„Școala românească e o mega-minciună!”
Profesorul Mihai Maci, expert în educație și lector la Universitatea din Oradea, este de părere că marea problemă care alimentează acest sistem al meditațiilor este proasta salarizare a profesorilor. „În orice grup există o elită care face venituri fabuloase. Este și cazul unora dintre profesori. Căci mai există și o masă de pălmași, care trăiesc la limita supraviețuirii. Statul le oferă privilegii celor elitiști, iar celorlalți le aruncă câte o firimitură, pentru că nu are cum să le mărească tuturor salariile”, spune profesorul.
Profesorul mai spune că în școala românească multe aspecte sunt false și greșit înțelese. „Să nu uităm că există merite bănești pe care profesorii le primesc dacă au copii cu rezultate la olimpiade. Să nu uităm că există o dorință și din partea părinților de a le pune copiilor în cârcă cât mai multe sarcini de învățare. Totul se face în stil «dopaj»: la fel cum ai lua steroizi sau anabolizante, tot așa te duci la unul care îți dă rețeta înainte de examen – Cum să iei examenul în 5 pași! Școala e o mega-minciună în România. Lucrez într-o facultate și ceea ce vine de pe băncile școlilor îți sperie mintea. Am studenți la Istorie care nu au auzit de Hitler…” Atâta timp cât lucrurile stau așa, nu se va schimba nimic, mai spune el, adăugând că, în ceea ce privește problema meditațiilor, profesorii vor ajunge să-și paseze elevii de la unul la altul.
- CITEȘTE ȘI: Copiii români fac prea multe teme!
Ce riscă profesorii care fac meditații cu copiii de la clasă după noul cod
Profesorii care vor ignora interdicția de a-și medita propriii elevi riscă, printre altele, desfacerea contractului de muncă. Până la finalul fiecărui an, toți profesorii au obligația să completeze declarația de interese, care va cuprinde informații despre școlile și clasele la care predau, dar și menționarea că nu fac pregătire suplimentară contra cost cu elevii lor. Procedura intră în vigoare de la 1 februarie. Potrivit datelor din august ale Ministerului Educației, ar trebui depuse 212.333 de astfel de declarații.
Sancțiunile pentru profesorii care fac meditații contra cost cu elevii de la clasele în care predau sunt cele prevăzute în Codul Penal pentru fals în declarații. Conform acestuia, falsul în declarații se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Cei care nu depun declarațiile de interese vor fi cercetați pentru abatere disciplinară cu sancțiuni care pot merge până la desfacerea contractului de muncă.
Dacă ți-a plăcut acest articol, citește și:
- Oana Moraru: „Meditațiile sunt o necesitate. Un paravan grotesc, după care ascundem impostura la clasă”
- Umilită de profesorul de la clasă pentru că nu a făcut meditații cu el
- 4 ani de abuzuri pentru că nu a făcut meditații cu profesorul de la clasă
- Rezultate PISA 2022. Doar 4% dintre elevii români au performanțe ridicate le Matematică