Scandal la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Buzău. Medicii au amenințat că nu mai fac gărzi

Laura Bogaciu, redactor
scris pe
bebelus-auscultat-cu stetoscopul-de-medic
Camera de gardă a secției Pediatrie din Spitalul Județean Buzău a fost la un pas să rămână „descoperită” în plin sezon de viroze și gripă. Sursa foto: Shutterstock

Într-o perioadă în care secțiile de Pediatrie din spitale sunt luate cu asalt de numărul impresionant de cazuri de îmbolnăviri de sezon, Spitalul Județean de Urgență din Buzău a fost la un pas să rămână fără gărzi la Pediatrie. Situația a fost creată de valul de comentarii jignitoare ale utilizatorilor la adresa medicilor, după ce mama unei fetițe a făcut o postare pe Facebook din care reieșea că se adresase unității sanitare de două ori în 24 de ore, dar de fiecare dată a fost trimisă acasă.

De două ori la spital, în aceeași zi, a primit asigurări că „nu e ceva grav”

Femeia a povestit că în ziua de Crăciun s-a prezentat la UPU Buzău cu fetița ei, care avea o tuse chinuitoare, neputând să mănânce și să doarmă din cauza ei, care plângea continuu și prezenta pe față niște pete. Medicul de gardă a pus diagnosticul de herpangină, asigurând-o pe mamă că nu este ceva grav și recomandându-i să meargă acasă. În aceeași noapte, pentru că starea fetiței nu era bună, a fost adusă din nou la spital. Din păcate, răspunsul a fost același: herpangină, iar petele au fost considerate nesemnificative, cauzate de tuse. În plus, am primit un sfat care părea mai degrabă lipsit de empatie: să îi pun sare caldă pe piept pentru a calma simptomele”, a scris femeia pe Facebook.

Ea a spus că a doua zi a luat decizia de a merge la Spitalul Marie Curie din Capitală, unde, după ce a fost examinată cu atenție, fetiței i-a fost pus un alt diagnostic, respectiv cel de bronșiolită. „În plus, petele care îmi atrăseseră atenția au fost considerate suspecte, fiind monitorizate cu atenție. Nici urmă de herpangină. Am primit tratament acasă, dar din păcate, ieri, suspiciunea s-a confirmat: fetița a fost diagnosticată cu rujeolă”, a mai scris femeia pe pagina Facebook personală.

Toți medicii secției Pediatrie au amenințat că nu vor mai face gărzi suplimentare

Postarea a fost intens distribuită pe rețelele de socializare, iar comentariile denigratoare ale utilizatorilor la adresa medicilor secției Pediaatrie din Spitalul Județean de Urgență Buzău nu au întârziat să apară. Cei șase medici ai secției au susținut că s-au simțit jigniți de comentariile făcute la adresa lor de buzoieni pe Facebook și, ca urmare, în semn de solidaritate, au amenințat că nu vor mai face gărzi suplimentare, ci numai una singură, obligatorie prin lege. (Restul gărzilor sunt considerate suplimentare, si sunt efectuate doar dacă medicii sunt de acord să încheie contracte separate, fiind și plătiți separate pentru ele.)

Cine are nevoie de pediatru după ora 20 e ghinionist…

Managerul spitalului, Sorin Pătrașcu, a declarat pentru Hotnews.ro că miercuri a avut loc o întâlnire între medici, conducerea spitalului și reprezentanții Consiliului Județean, în urma căreia, momentan, situația a fost rezolvată. Medicii pediatri din secție au decis să efectueze, pe lângă garda obligatorie, și câte trei gărzi suplimentare lunar.

„Am reorganizat activitatea pentru completarea liniilor de gardă, atât în cadrul UPU Pediatrie cât și în ceea ce privește completarea liniilor de gardă din secție. În afara celor 18 ore care sunt obligatorii prin regulamentul de efectuare a gărzilor, fiecare a înțeles și a suplimentat, completându-și numărul de gărzi cu încă trei. În acest fel, vom avea asigurate 25-26 de linii de gardă pe lună”, a declarat Sorin Pătrașcu pentru Hotnews.

Pentru a acoperi și restul zilelor lunii cu gărzi, managerul spune că au fost inițiate, la finalul anului trecut, discuții cu doi medici pediatri din județul Buzău. „Vom vedea în ce măsură putem finaliza discuțiile până la sfârșitul acestei săptămâni pentru a completa toate liniile de gardă cu cei doi medici pediatri din afara spitalului”, a adaugat Patrascu.

În Unitatea de Primiri Urgențe, in care pana acum lucra un singur pediatru, incepand de luni, 13 ianuarie, vor lucra doi astfel de medici. „Programul celor doi medici ai secției UPU SMURD va fi, la Pediatrie, de la ora 8:00 la ora 20:00, dublați de la ora 14:00 până la ora 20:00 de medicul aflat în gardă pe linia de gardă a Secției Pediatrie”, a precizat managerul spitalului.

Soluția pentru buzoieni – spitalele din Râmnicu Sărat, Ploiești sau București

Nu este prima dată când buzoienii își declară nemulțumirea în spațiul online față de activitatea din secția de Pediatrie a spitalului. Un tată a povestit recent ca a mers la spital cu bebelușul de 6 luni, cu febră înaltă, dar o asistentă i-a recomandat să revină a doua zi sau să meargă la Ploiești, pentru că în spital nu era un pediatru care să consulte copilul. Un alt părinte a postat pe Facebook că, în prima zi a acestui an, și-a adus la spital copilul de 2 ani, cu convulsii, dar pentru că, de asemenea, nu a găsit niciun pediatru, a fost nevoit să plece cu micuțul la spitalul din Râmnicu Sărat.

Medicul s-a adăpostit sub birou până la sosirea echipajelor de intervenție

Managerul Sorin Pătrașcu a admis că nemulțumirile pacienților au pornit și de la faptul că spitalul nu a avut o continuitate a asistenței medicale prin linia de gardă la UPU Pediatrie. „Totuși, de la începutul anului am avut 252 de minori consultați și cărora li s-a acordat tratament. Nu se pune problema că noi nu am avut activitate, am avut și gărzi, numai că aceste gărzi nu au fost în continuitate”, a declarat el pentru hotnews.ro. Pătrașcu a recunoscut și că, în ultima vreme, au existat, cazuri de pacienți trimiși la Râmnicu Sărat, Ploiești sau București, din cauza gărzilor neacoperite.

Managerul Spitalului Județean Buzău a mai spus că, pe Facebook, medicii primesc și amenințări. Recent, a spus el, la UPU Pediatrie s-a prezentat un adolescent de 17 ani, însoțit de tatăl său, aflat în stare avansată de ebrietate. Atitudinea lui amenințătoare la adresa medicului a impus alertarea echipajelor de intervenție, iar până la sosirea acestora medicul s-a adăpostit sub birou.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa