Prințul George și Prințesa Charlotte și-au însoțit părinții la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a

Cristina Călin, redactor
scris pe
prințul charles și prințesa charlotte
Printul George si Prințesa Charlotte au condus-o pe ultimul drum pe străbunica lor/ Sursa: Royal Familly

Prințul George și Prințesa Charlotte au participat la înmormântarea străbunicii lor, Regina Elisabeta a II -a, potrivit Casei Regale a Marii Britanii.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, în data de 8 septembrie. Toate ceremoniile pricinuite de decesul Reginei au culminat azi, 19 septembrie 2022, cu ceremonia de înmormântare la care au participat mai bine de 2000 de persoane. Familia și reprezentanți ai majorității statelor au condus-o pe ultimul drum pe Regina Elisabeta a II-a.  

La ceremonii au participat și Prințul George, în vârstă de nouă ani, și sora sa, Prințesa Charlotte, în vârstă de șapte ani. Aceștia au fost prezenți la Westminster Abbey pentru a celebra viața și domnia regretatului monarh britanic. Prințul Louis, în vârstă de 4 ani, cel mai mic dintre copiii Prințului William și al Prințesei Kate, nu a participat.

Prințul George este al doilea în linia succesiunii la tron

Prințul George, care își striga străbunica „Gan Gan”, este al doilea în ordinea succesiunii la tron. Sora sa, Prințesa Charlotte este a treia. Cei doi copii au fost prezenți împreună cu familia regală și au făcut parte din procesiune, în spatele sicriului Majestății Sale. Regele Charles al III-lea și Regina Consoartă au fost chiar în spatele sicriului, urmați de restul copiilor, nepoților și strănepoților Reginei.

George și Charlotte au mers în spatele părinților lor, urmați de unchiul și mătușa lor, Ducele și Ducesa de Sussex și de alți membri ai familiei regale. Spre sfârșitul slujbei a fost intonat Last Post, urmat de două minute de reculegere și de imnul național.

Potrivit Daily Mail, Prințul William și Kate Middleton au hotărât să își ia copiii la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, dar dintr-un motiv simbolic. Consilierii lor le-au recomandat să facă acest lucru pentru a „trimite publicului un mesaj simbolic puternic despre monarhie” și „asigură națiunea cu privire la ordinea succesiunii”.

Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, moment istoric

Înainte de începerea slujbei, clopotul bisericii a fost bătut în fiecare minut timp de 96 de minute, reflectând anii din viața reginei. În The Bidding, decanul de Westminster, reverendul David Hoyle, a spus: „Aici, unde a fost căsătorită și încoronată regina Elisabeta, ne adunăm din întreaga națiune, din Commonwealth și din națiunile lumii, să ne plângem pierderea, să ne amintim viața ei lungă de slujire dezinteresată a țării”. Apoi, a adus un omagiu „angajamentului neclintit de-a lungul atâtor ani” al regretatului monarh, ca regină și șef al Commonwealth-ului.

Printre imnurile alese pentru ocazie, „The Lord’s My Shepherd, I’ll Want”, a fost cântat la nunta Reginei, când aceasta s-a căsătorit cu Ducele de Edinburgh, Prințul Philip, în aceeași mănăstire, în vârstă de 21 de ani.

Rugăciunile au fost rostite de reverendul Iain Greenshields, Seful Adunării Generale a Bisericii Scoției, pentru „viața și domnia lungă a Reginei Elisabeta, amintindu-și cu recunoștință darurile de înțelepciune, sârguință și slujire”. Episcopul Londrei, Dame Sarah Mullally, a rostit o rugăciune pentru „cel mai binevoitor Suveran Lord Regele Charles al III-lea, Camilla Regina Consort, William Prințul de Wales și toată Familia Regală”.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa