Premierul Orban: „Anul școlar va fi încheiat”. Când revin copiii în școli

TOTUL DESPRE MAME
scris pe
scoala copii

Premierul Ludovic Orban a anunțat că nu se pune problema înghețării anului școlar și a cerut profesorilor să intensifice predarea online după vacanța de Paște. După 15 mai, dacă totul decurge normal, elevii și studenții revin în școli. 

Șeful Executivului le-a cerut profesorilor să se mobilizeze și să intensifice predarea online, dar şi pregătirea examenelor. „Anul şcolar va fi încheiat. Elevii vor da toate examenele care se dau la sfârşit de an, la fel studenţii. Sigur, dacă după 15 mai lucrurile vor fi în regulă, putem să dăm drumul la activitatea şcolară. Oricum, profesorii vor trebui să se mobilizeze după vacanţă, să intensifice predarea online până se vor deschide şcolile şi să fie pregătite examenele foarte bine”, a declarat Ludovic Orban la Realitatea Plus.

Programa pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, schimbată. Va conține doar materia din primul semestru

Ministrul Educației a aprobat, marți, 14 aprilie, revizuirea programelor de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, astfel încât să conțină doar materia din primul semestru al anului școlar 2019-2020.

Este vorba despre cea pentru Evaluarea Națională, pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020 la disciplinele limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităților naționale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) și matematică, și cea pentru Bacalaureat 2020, la disciplinele limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.

„Prin elaborarea acestui ordin se asigură egalitatea de șanse pentru toți elevii care vor absolvi învățământul gimnazial, respectiv liceal, dar și o evaluare obiectivă, la nivel național, a competențelor specifice formate/dezvoltate, dar și a conținuturilor corespunzătoare parcurse de elevi pe parcursul învățământului gimnazial/liceal, respectiv în clasa a VIII-a/a XII-a până la finalizarea semestrul I al anului școlar 2019-2020”, a precizat ministrul Monica Anisie, potrivit comunicatului.

Ministerul Educației pune la dispoziția elevilor, săptămânal, câte cinci teste de antrenament pentru pregătirea în această perioadă de suspendare a cursurilor, în vederea susținerii examenelor naționale. Acestea sunt formulate în concordanță cu noile programe, iar următorul set de teste de antrenament va fi publicat în data de 22 aprilie 2020.

Ministrul a precizat, de asemenea, că „în orice situaţie, chiar şi în scenariile cele mai sumbre”, anul școlar 2019-2020 va fi încheiat.

Când și cum se vor desfășura examenele naționale în 2020

Conform calendarului examenelor naționale, Evaluarea Națională 2020 ar urma să aibă loc în perioada 15- 18 iunie 2020, iar Bacalaureatul ar urma să înceapă în data de 22 iunie. În contextul suspendării cursurilor din cauza pandemiei de coronavirus, datele ar putea fi decalate.

Modele de teste pentru Evaluarea națională 2020, la Limba română, limba maternă și matematică sunt disponibile AICI.

Modele de teste pentru Bacalaureat 2020, la Limba română, limba maternă, istorie, matematică, anatomie- biologie, chimie, fizică, geografie, informatică și științe socio- umane sunt disponibile AICI.

Și experții în sănătate publică susțin revenirea la școală după 15 mai

Unul dintre specialiștii de top din România, prof. dr. Alexandru Rafila (FOTO), reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății în România și preşedintele Societății Române de Microbiologie (SRM), a declarat pentru SmartLiving.ro că vârful epidemiei de COVID-19 în România este așteptat la finalul lunii aprilie 2020. Abia după 15 mai lucrurile ar putea reveni la normal. În ceea ce privește revenirea la grădință și în școli a copiilor, medicul este de părere că o astfel de măsură nu ar trebui grăbită.

„Școlile s-ar putea deschide după data de 15 mai 2020, iar această măsură nu trebuie grăbită”, a spus medicul într-un interviu pentru Marius Tucă Show.

În ceea ce privește structura acestui an școlar, deocamdată Ministerul Educației a anunțat că nu s-au făcut modificări în structura anului școlar 2019-2020. 

Astfel, actuala structură a anului școlar este următoarea:

  • Semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020)

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

  • Vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020)
  • Vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021)

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2019.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa