Povestea unei mame cu Covid, separată de fiul ei de 1 an, internat la Elias

Copilul a făcut febră mare, care a cedat greu la antitermice, iar medicii au decis internarea.

Theodora Fintescu, redactor
scris pe
mamă cu covid si copilul ei
Mama a fost trimisă acasă, în izolare, după ce testul pentru Covid-19 i-a ieșit pozitiv.

Anca M. este mămica unui băiețel de 1 ani și 2 luni, internat recent la Spitalul Elias din cauza unei febre inexplicabile. La internare, mama și copilul au fost testați pentru Covid-19, iar testul copilului a ieșit negativ și al mamei pozitiv. Anca a fost trimisă acasă, în izolare, iar băiețelul a rămas internat cu tată lui. După 3 zile de internare și o serie de analize, copilul nu are încă un diagnostic. Redam mai jos povestea internării și a disperării mămicii după separarea de fiul ei:

”Se întâmpla într-o zi de vineri. Am onorat o programare la chirurgie pediatrică din cadrul Policlinicii Dorobanți ”Grigore Alexandrescu” pentru niște probleme ale copilului de coborâre a testiculelor. Avea febră de joi seara, dar ne-am gândit că poate fi o reacție de la vaccinul făcut miercuri la prânz în cabinetul medicului de familie din orașul nostru.

David are un an și doua luni. E mereu fericit și activ, cu un sistem imunitar foarte bun. Nu am reușit să-i coborâm temperatura acasă și am decis să mergem la Policlinica unde aveam programarea. Chirurgul pediatru l-a consultat, empatic și profesionist, ne-a dat un diagnostic, apoi ne-a dus personal la pediatru, care, la rându-i, l-a consultat.

La UPU la Grigore Alexandrescu

A încercat fără succes să coboare temperatura copilului, apoi a luat decizia de a ne trimite la UPU Grigore Alexandrescu. Menționez faptul că nu aveau materiale sanitare, că la Recepție ni s-a făcut triajul, iar temperatura copilului, deși era mare (simteam căldura lui pe pielea mea), la termometrul wireless apărea ca fiind normală.

Ne-au ținut în camera asistentelor pe un scaun incomod destul de mult timp. Pe de altă parte, personalul era cald, calm și binevoitor deși nu aveau condiții pentru a-și practica meseria într-un mod corect. A cui să fie vina?

Am ajuns la UPU. Prima impresie: curat! Triajul este efectuat destul de repede, încercam și acolo să coborâm febra, că doar asta e problema, fără gât rosu, fără mucișori, fără tuse. Sunt preluată de un medic, i se prelevează copilului sânge pentru analize, e consultat și de un medic ORL. A doua impresie: profesionalism! Deși am ajuns până aici, nu uit și țin să menționez cu un ton apăsat trauma prin care David trece.

Transfer la Elias, pentru că la ”Grigore Alexandrescu” nu e loc

Las durerea mea sufletească deoparte, pentru mai târziu, și încerc să alin durerea lui cu cântecele, cu îmbrățișări și vorbe calde, cu mângâierea mea blândă și ma simt neputincioasă văzând că nu au efect. Și pe bună dreptate, fără exagerări de mamă, de la ora 11 până la ora 16 i se introdusese termometrul intrarectal de cel puțin 10 ori, de vreo 2 ori supozitoare, a văzut prea multe măști dubioase și să nu mai zic de ace, fiind înțepat de câte două ori în fiecare mâna, pentru a putea obține sângele de care aveau nevoie pentru analize. Și nu e vina lor. David era febril și agitat și înțeleg că venele sunt și mai firave în aceasta situație.

Îmi înghit de fiecare dată suspinele și sunt puternică pentru copilul meu și mă rog: “Doamne, dă-mi mie și vindecă-l pe el”! După două ore de împachetări și injecție în funduleț cu algocalmin, febra scade până la 38, de la 39.9, și suntem trimiși la spitalul Elias pentru internare, pentru că la ”Grigore Alexandrescu” nu sunt locuri.

Când aud “internare”, în mintea mea, în ordinea aceasta, apar instantaneu următoarele gânduri: virus, job nou de 4 zile, gravitate?, spital de stat, condiții? Și încă câteva, dar nu îmi amintesc acum, din cauza oboselii. Am întrebat-o pe doamna doctor dacă putem evita internarea și dacă îmi poate da tratament acasă. Ea spune că nu, că e destul de serios, doar că nu are un diagnostic concret și trebuie să ne internam pentru investigații complexe.

Personal empatic, medici profesioniști

Atunci mă gândesc că jobul meu nou și interesant și fain nu mai contează, că, de fapt, nimic nu mai contează, că e real: copilul meu e foarte bolnav! Vine soțul, ne duce în fata spitalului cu mașina proprie, pentru că cealaltă soluție ar fi fost să așteptăm aproximativ 4 ore după ambulanță. Ajungem la Elias, cu un copil obosit, nemâncat, deshidratat, speriat și bolnav. Suntem întâmpinați de o asistentă, apoi vine doctorița care ne ia în primire.

Prima impresie: Ce doctoriță bună! Dulce, empatică, profesionistă, blândă, calmă! Așa ceva am văzut doar la privat. Dar văd pereții bătrâni din jur și linoleumul vechi de pe jos și îmi amintesc că suntem la stat. În continuare, David plânge, e neîncrezător și se agață de mine, dar eu am încredere că se poate.

Ne internează, ne prelevează secreții din nas și din gură pentru testele PCR, alte înțepături și analize lui David. Într-un final, pe la 8 seara rămânem singuri. Rămân singură, cu puiul meu traumatizat și obosit și mintea mea încearcă sa găsească o soluție de vindecare a acestei traume. Și îi cant, îl leagăn, îl îmbratisez, îi vorbesc mult, poate-poate va uita. La un moment dat, îmi întinde fesul, pe care îl detestă, și îmi dau seama că vrea acasă la el și asta îmi frânge inima în mai multe bucăți, pentru ca nu-i pot îndeplini dorința. Îi explic că suntem acolo spre binele lui și că mama nu-l va părăsi niciodată.

Rezultate șoc: eu pozitivă, copilul negativ

Constat că toată lumea cu care am avut contact pana acum în acest spital e la fel ca doctorița de mai devreme și că nimeni nu așteaptă “atenții” nici aici. Încerc să dorm, deși trebuie să am grijă la perfuzia lui David din picioruș pe care trebuie să o ținem toată noaptea, pentru că refuză alimentele și apa. Surpriza vine la 6.30 dimineața, când doamna doctor ne aduce rezultatele testelor Covid! Am zis surpriză? Voiam să zic șoc! Eu pozitivă, el negativ! Cum?! Dar eu nu am nimic! Nu am simptome! Pe mine mă doare doar sufletul! David e cel care zace!

Febra micuțului a scăzut greu, cu antitermice

Și mă trimit, cu multele lor păreri de rău sincere, acasă, la izolare, departe de copilul meu, care are atâta nevoie de mine. Cine e vinovat? Cu cine să lupt? Cum să fac? Sunt în stare de șoc și îmi sun soțul să vină să mă înlocuiască, deși mama e de neînlocuit! Mai iau o dată temperatura copilului, o comunic doamnei asistente care între timp a venit să administreze tratamentul lui David. Îl mângâi pe frunte și plec în mare viteză de la etajul 1 pană la parter, în compania altei asistente care simte durerea mea și vede lacrimile mele și care mă încurajează.

Cum să lași o mamă fără copil și cum să îi iei copilului singura alinare?

Și aud țipetele copilului meu și îmi vine să calc peste cadavre și să fug înapoi la el. Trec pe lângă soț, îmi înmânează rapid cheile mașinii noastre, îi zic să se grăbească spre copil, iar eu mă opresc în mașină pentru un sfert de oră și plâng în hohote! Îmi plâng neputința, îmi plâng durerea și gustul ăsta amar, pentru că încă am gust și miros.

Cum să faci așa ceva în anul 2021? Cum să lași o mamă fără copilul ei și, mai ales, cum să-i iei copilului singura alinare și singura liniște în haosul ăsta? A cui e vina? A mea că nu m-am luptat mai aprig sau a sistemului că permite astfel de cruzimi, astfel de torturi care au un puternic impact emoțional asupra noastră ca familie, în speță asupra lui David, dar și asupra personalului medical, pentru că și el părea afectat!

Cine este vinovat? Sistemul este inuman! Sistemul este de o cruzime rar întâlnită, sistemul are caracteristicile unui psihopat! Și nimeni nu vorbește îndeajuns de tare despre asta! Și nimeni nu lupta cu sistemul pentru că sistemul poate fi schimbat doar de alt sistem! Mă simt pierdută și vreau să strig. Poate strigătul meu să schimbe ceva? E adevărat că nu se face primăvara doar cu o floare, dar când totul e mort în natură, floarea are totuși impact asupra multor persoane! Floarea dă curaj restului de vegetație să reînvie.

Starea copilului la trei zile de la internare

Sistemul nu e mort, sistemul nu are capacitate empatica, sistemul nu simte, sistemul a rămas fără gust și miros, sistemul e bolnav, iar oamenii nu mai au putere și nici speranța ca pot schimba ceva! Ca mine sunt mulți și multe, atât de multe încât nu mai are impact! Și asta ustura…și usturimea ajunge pana la cea mai mică celula din corp…și nu trece usturimea. Sistemul e ca o boala autoimună…încă nu s-a găsit leac pentru sistemul nostru românesc!

Cine e vinovat? David e in mâinile sistemului, și eu și tu și copilul copilului tău. Totul doare acum… și totul pare pierdut…pare!

UPDATE 1: Copilul e bine, a trecut febra, dar doctorii încă suspectează Covid, chiar și cu testul negativ.

Copilul nu are încă diagnostic, dar se simte mai bine.

UPDATE 2: E luni, 29 martie 2021, a treia zi de când a debutat acest coșmar și nu avem un diagnostic concret. Soțul și copilul nu au acces la o baie normală cu duș și chiuvetă, nu au efectuat igiena corporală de la internare. Mâncarea nu o poți privi. Nu există nici măcar frigider în cameră, ca să nu pomenesc de TV. Noroc cu fratele soțului, care le asigură o dată pe zi hrana proaspătă și obiecte pentru igienă.

Soțul e un tată extraordinar

Pe cine să tragem la răspundere? Cui să cerem? Am rămas fără drepturi, două persoane sunt închise într-o cameră trista și mică fără dreptul de a ieși din această închisoare, de parcă au săvârșit fapte penale de o gravitate însemnată. Cu două teste PCR negative. De fapt, drepturi avem, multe! Dar nu știm să ni le cerem! Singurul lucru bun până acum este că soțul e și un tată extraordinar, care schimbă scutece, ia temperatura, prepară formula de lapte, hrănește, culcă și iubește copilul cu aceeași putere ca și mama și acest lucru îl ajută cumva pe David să depășească impactul acestei situații!

Eu îmi sfătuiesc soțul să-și exprime nemulțumirea față de acest aspect atât de important! Avem drept la igiena! Igiena personală înseamnă să ai grijă de tine în fiecare zi; cu cât păstrezi un nivel ridicat de igienă personală, cu atât vizitele la medic vor fi mai rare.

Închei prin a preciza că în Constituția României e stipulat Art. 34 – Dreptul la ocrotirea sănătății: (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii. Cine e vinovat atunci când suntem privați drepturile noastre cele mai simple? Românie, ne ești mamă?!”

DISCLAIMER:

Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă punctul de vedere al autoarei.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa