Indiferent dacă vine sau nu zăpada, în București se dă startul la schi pentru copii, pe 18 noiembrie. O pârtie artificială de schi va fi amenajată în Parcul Tineretului din București. Micuții de la 4 la 10 ani care vor să învețe să schieze au acces gratuit la echipamentele de schi și snowboard și la instructori specializați, în cadrul evenimentului „Ski in the City”.
În Parcul Tineretului, în apropierea intrării principale, va fi amenajată o pârtie de schi pentru începători. Aceasta va avea înclinație mică, fiind dedicată copiilor între 4 și 10 ani care vor să învețe să schieze, dar și pasionaților de freestryle și snowboard.
Cursuri de inițiere pentru copii de la 4 la 10 ani
Cursurile de inițiere se vor ține pe toată durata evenimentului, de la 09:00 la 16:00. Acestea vor dura 30 de minute și se vor desfășura pe mini-pârtia de începători amenajată în Parcul Tineretului. Doritorii vor învăța primele mișcări în clăpari pe zăpadă, beneficiind gratuit atât de echipamente, cât și de instructori. Nu este necesară înregistrarea din timp pentru aceste cursuri, însă părinții vor trebui să semneze o declarație pe propria răspundere la fața locului.
„Ski in the City este un eveniment la care ne gândim de mult timp, care implică un efort logistic impresionant. Suntem convinși că sunt mulți copii care și-ar dori să încerce să schieze sau să se urce pe placă și încă n-au avut ocazia, locuind într-o zonă de șes, așa că aducem muntele și zăpada la ei «în sufragerie». Așteptăm cu drag toți copiii și tinerii care vor să încerce senzația alunecării pe zăpadă în condiții de maximă siguranță. Și, cine știe, poate mulți se vor molipsi de acest minunat microb”, spune Dan Gherman, administratorul complexului Păltiniș Arena, partner în cadrul acestui proiect.
- CITEȘTE ȘI: Toată lumea merge la schi!
Concursuri pentru amatorii de acțiune pe zăpadă
Evenimentul oferă oportunități și iubitorilor sporturilor de acțiune. La „Ski in the City”, se organizează concursuri de sărituri cu aterizare pe o imensă pernă gonflabilă și de alunecare pe țeavă cu schiuri și snowboard. Vârsta minimă pentru participare este 14 ani, iar premiile constau în produse oferite de magazinul H20, spun organizatorii.
Programul evenimentului
Iată programul detaliat al evenimentului:
09:00 Înscrieri concursuri
10:00-12:00 Antrenamente de concurs
12:00 Calificări pentru concursul de sărituri cu aterizare gonflabilă (BagJump)
13:00 Calificări pentru concursul de alunecare pe țeavă
14:00 Finale BagJump
15:00 Finale pentru concursul de alunecare pe țeavă
16:00 Ceremonia de premiere
Cu 90 de ani în urmă, Bucureștiul avea trei pârtii de schi în zona unde acum se află Parcul Tineretului, una pentru începători, una de nivel mediu și una pentru avansați, scrie Berceni de Poveste, unde poți citi întreaga poveste a locului. Organizat de Direcția de Sport și Tineret a Municipiului București, în parteneriat cu complexul de schi și agrement Păltiniș Arena, „Ski in the City” este un eveniment complet gratuit, creat pentru a promova sporturile de iarnă pentru copii și sporturile de acțiune pe zăpadă (freestyle ski și snowboard) pentru tinerii pasionați.