Părinții primesc stimulent de inserție 1500 de lei începând cu 17 mai

Cristina Călin, redactor
scris pe
stimulent 1500 de lei
Părinții care aleg să stea 2 ani acasă cu copilul vor primi 650 de lei până când acesta împlinește 3 ani.

Părinții vor putea primi stimulentul de inserție majorat la 1500 de lei începând cu data de 17 mai, dacă se întorc la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească 6 luni.

Guvernul a publicat normele de aplicare ale legii care le permite părinților să aleagă dacă vor să rămână în concediu de creștere și îngrijire copil până când copilul împlinește 2 ani și să primească un stimulent de inserție în valoare de 650 de lei sau dacă vor să stea doar 6 luni, iar stimulentul să fie 1500 de lei. Deşi noutăţile au fost introduse în aprilie 2021 prin OUG 26/2021, acestea se aplică efectiv din 17 mai 2021, pentru că intrarea lor în vigoare era condiționată de oficializarea modificărilor la norme.

Cine primește stimulent de inserție 1500 de lei și cine primește 650 de lei

HG 536/2021, ce a fost publicată luni, 17 mai 2021, în Monitorul Oficial, modifică normele concediului de creştere a copilului și ale stimulentului de inserție și transpune, de fapt, noutățile aduse luna trecută de OUG 26/2021. Cele mai importante modificări operate prin OUG sunt, mai precis:

  • Părinții care revin la muncă, din concediul de creștere, înainte de împlinirea vârstei de șase luni de către copil sau un an, în cazul celor cu handicap, primesc un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Banii îi vor primi până când copilul împlinește doi ani, respectiv trei ani;
  • Cei care revin la muncă după ce copilul împlinește șase luni, respectiv un an în cazul copiilor cu handicap, primesc doar 650 de lei pe lună;
  • Stimulentul de inserție de 650 de lei pe lună se acordă părinților chiar dacă revin la muncă după terminarea concediului de creștere, adică după ce copilul împlinește doi ani, respectiv trei ani, în cazul celui cu dizabilități. În acest caz, stimulentul se acordă până ce copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani;
  • Plata stimulentului de inserție nu încetează, ci doar se suspendă, dacă părinții nu mai obțin venituri din muncă. Reluarea plății se face după revenirea la muncă;
  • Perioadele de șomaj tehnic subvenționat de stat (OUG 30/2020) și cele în care s-au încasat indemnizațiile pentru PFA-urile cu activitate întreruptă (OUG 30/2020) sau redusă (OUG 132/2020) sunt luate în calcul la vechimea necesară obținerii concediului pentru creșterea copilului.

Aceste noi reglementări au intrat în vigoare începând cu 17 mai.


Cei eligibili pentru majorarea stimulentului de inserție la 1.500 de lei pe lună beneficiază automat de creștere, fără să fie nevoie să facă ceva în sensul acesta. Cine va beneficia de majorare:

  • părinții care, la data de 17 mai 2021, se află în plata stimulentului de inserție, iar copilul încă n-a împlinit șase luni (respectiv un an);
  • părinții care cer de-acum plata stimulentului de inserție, dacă încă n-a împlinit copilul șase luni (respectiv un an).

În altă ordine de idei, HG 536/2021 vine și cu alte modificări pentru a corela unele noutăți legislative din 2018 și 2019 cu normele de aplicare.

Stimulent de inserție în 2021. Acte necesare pentru acordare

Stimulentul de inserție nu se acordă automat, ci numai în urma unei solicitări. Astfel, dacă face o cerere în acest sens la ieșirea din concediul de creștere, oricare dintre părinții copilului poate beneficia de acest stimulent.

  • Actele de identitate ale părinților- copie și original
  • Certificatul de naștere al copilului  –copie și original
  • Certificat căsătorie –copie și original
  • Adeverință eliberată de angajator din care să reiasă data reluării activității și perioada în care ai fost în concediu de creștere și îngrijire copil,
  • Dovada reluării activității (decizie, ordin, act adițional)
  • Cerere tip (se ia de la sediul DGSAPC de pe raza localității de domiciliu)
  • Extras de cont în original cu ștampila și semnătura băncii ( după caz)

Angajații care vor să revină la muncă trebuie să anunțe angajatorii cu o lună înainte.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa