Păpuşa Barbie îşi schimbă lookul!

scris pe
Barbie

Cum va arăta noua păpușă Barbie?

Singurul lucru pe care orice fetiță îl știa până acum despre păpușa Barbie era că poartă întotdeauna tocuri. De fapt, picioarele ei sunt anatomic proiectate pentru a arăta că este încălțată permanent într-o pereche de pantofi cât mai înalte. Compania americană Mattel a anunțat oficial că acest lucru este pe cale să se schimbe!

Compania americană Mattel a anunțat oficial că acest lucru este pe cale să se schimbe și că noile seturi de păpuși din linia Barbie va include păpuși cu glezne reglabile, astfel încât să poată purta pentru prima dată pantofi fără toc. În plus, pe lângă faptul că Barbie va putea purta încălțăminte pentru femei obișnuite, noua linie de păpuși Fashionista va include păpuși Barbie cu opt tonuri diferite de piele, 14 sculpturi diferite de față, 18 culori diferite de ochi, 22 de stiluri de coafuri și 23 de culori noi de păr. Concluzia este că Barbie va începe să arate din ce în ce mai mult cu femeile obișnuite, ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru părinții care se temeau, pe bună dreptate, că fetițele sunt influențate de look-ul silfid al păpușilor machiate excesiv și mult prea slabe.

Barbie Fashionista

Un pas mic pentru Barbie, un salt uriaș pentru femeile obișnuite

Deocamdată nu există nicio declarație oficială despre apariția unei păpuși Barbie cu forme, însă cu toate acestea noua schimbare reprezintă o veste uriașă: un pas mic pentru Barbie, un salt uriaș pentru femeile obișnuite.

Barbie este cea mai cunoscută păpușă-manechin, cu cele mai mari vânzări din industria jucăriilor în lumea întreagă, iar studiile arată că fetele cu vârsta între 3 și 10 ani au cel puțin o păpușă Barbie. Un lucru cunoscut este faptul că păpușa Barbie este departe de a fi obișnuită, proporțiile corpului ei fiind lipsite de realism, greu de atins și nesănătoase. De altfel, Abigail Natenshon, psihoterapeută specializată în tulburările alimentare a declarat: „Dacă păpușa Barbie ar fi vie, ar însemna să fie o femeie înaltă de 2 metri, cu o talie de 45 de centimetri și un bust de 96-100 de centimetri. De fapt, talia unei astfel de păpuși, în comparație cu diametrul bustului este cu 39% mai mică decât cea a unei femei cu anorexie.

Fără dar și poate, păpușile Barbie devin un standard de frumusețe pentru fetițe, iar faptul că nu vor mai purta tocuri este o veste bună! Noi așteptăm în continuare și apariția păpușilor Barbie cu forme și machiate mai puțin.

Sursă foto: shop.mattel.com

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa