Copiii orfani din Ucraina care au ajuns pe teritoriul României se vor întoarce în țara vecină la finalul războiului, a anunțat Ministrul Familiei, Gabriela Firea.
De la începutul războiului din Ucraina în România au intrat aproximativ 58.000 de copii ucraineni, dar au rămas pe teritoriul țării noastre 22.000. Dintre aceștia mai bine de 2000 sunt orfani, a anunțat Gabriela Firea. Urmează ca în zilele următoare să mai ajungă un grup de 1000 de micuți care nu mai au părinți.
Autoritățile române s-au pregătit să primească minorii neînsoțiți
Pe lângă orfani, în România au ajuns și minori neînsoțiți. Autoritățile noastre au realizat o procedură prin care aceștia să poată fi în siguranță. Astfel, pentru fiecare minor neînsoțit, reprezentanții Poliției de Frontieră Române solicită persoanei adulte care călătorește împreună cu minorul informații cu privire la tranzitarea teritoriului național sau, după caz, cu privire la intenția de ședere în România.
Pentru minorul neînsoțit care rămâne pe teritoriul României și nu are unde să locuiască, reprezentanții Poliției de Frontieră Române notifică, prin intermediul reprezentantului DGASPC, Grupul operativ pentru minori neînsoțiți .
Grupurile de minori din centrele de plasament din Ucraina sau din sistemul de protecție specială din Ucraina sunt îndrumate, de reprezentanții Poliției de Frontieră Române, către reprezentantul DGASPC prezent la punctul de trecere a frontierei.
Transportul minorilor neînsoțiți (proveniți din sistemul de protecție ucrainean) de la graniță și până la serviciul social identificat de coordonatorul Grupului operativ este asigurat de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență.
Ministrul Familiei a anunțat că toți copiii care vin în România din zona de război vor avea drepturile respectate.
”Respectăm drepturile fiecărui copil ucrainean care se află în grija noastră! Asigurăm autorităţile din Ucraina că toţi orfanii se vor întoarce acasă, când se va termina războiul, şi niciunul nu va fi dat spre adopţie în România. Legea nici nu permite acest lucru”
Gabriela Firea, pe contul ei de Facebook
În cazul în care familii din România vor dori să adopte copii orfani din Ucraina trebuie să știe că legea nu le permite acest lucru.
Autoritățile din Ucraina doresc ca minorii să revină în țara lor
Ministrul a fost trimis o scrisoare către Ambasada Ucrainei la Bucureşti şi către Ministrul Politicilor Sociale din Ucraina prin care a fost reiterat angajamentul Guvernului României de a le asigura toată grija şi protecţia orfanilor ucraineni care au ajuns de urgenţă în ţara noastră.
„Autorităţile ucrainene vor să-şi ia înapoi acasă, în condiţii de siguranţă, toţi copiii îngrijiţi, acum, în ţara noastră. Astfel, statul român nu va încuraja şi nu va sprijini în niciun fel adopţia copiilor din Ucraina, protejaţi temporar în România. Legislaţia naţională în materia adopţiei nu poate fi aplicată în acest caz pentru că aceşti copii sunt cetăţenii altui stat”, a explicat Gabriela Firea.
- CITEȘTE ȘI: Apel către mamele din București: „Avem nevoie de cărucioare pentru copiii refugiaților din Ucraina!”
De asemenea, va fi semnat un memorandum pentru asigurarea garanţiilor privind protecţia copiiilor. „Vom semna, când va fi cazul, memorandumul solicitat de către ministerele din Ucraina prin care se cer garanţii de protecţie specială tuturor statelor care găzduiesc acum orfanii. Pentru copiii care nu pot fi găzduiţi în centre rezidenţiale vor fi găsite familii maternale, iubitoare şi dornice să-i susţină o perioadă. De asemenea, persoanele care au însoţit aceşti copii orfani ucraineni îi vor putea vizita pe aceştia la familiile maternale şi vor păstra permanent legătura, până la întoarcerea în ţara natală”, a mai informat ministrul.
Ministerul Familiei a dat asigurări că ministerul pe care îl conduce şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie continuă colaborarea cu autorităţile din Ucraina şi sprijină orice demers al instituţiilor din ţara vecină de a salva copiii din calea bombelor.