O femeie din Neamț a născut acasă cu o moașă găsită pe Facebook. A murit după două zile din cauza complicațiilor

Cristina Călin, redactor
scris pe
a născut acasă
Fetița a fost spălată după naștere de tatăl ei/ Shutterstock

O femeie din Piața Neamț de 42 de ani a ales să nască acasă, în apartamentul ei, asistată de o moașă cunoscută pe rețelele de socializare și de soț. Deși au apărut complicații, au chemat salvarea prea târziu și, două zile mai târziu, a murit la spital.

Femeia aflată la prima sarcină suferea și de trombofilie, și de scleroză multiplă. Din acest motiv medicii i-au recomandat să nască prin cezariană. Totuși, a decis să ignore sfaturile și a căutat pe internet o moașă care să o ajute să își aducă pe lume copilul.

Nașterea a avut loc sâmbătă, 13 mai, dar din cauza complicațiilor doula și soțul au fost nevoiți să cheme o ambulanță. „Naştere la domiciliu, neasistată medical: pacientă sex feminin, diagnostic SCR în curs de resuscitare cardiorespiratorie. La locul solicitării s-a deplasat un echipaj cu asistent medical, care a început manevrele de resuscitare; lăuza a fost preluată de un echipaj şi predată la UPU“, se arată într-un comunicat semnat de Dorice Albu, managerul Ambulanţei Neamţ.

Femeia a răspuns resuscitării, dar starea i s-a complicat

În primă fază femeia a răspuns la resuscitare. Atât ea, cât și fetița nou-născută au fost transferate la Spitalul Județean. Starea lăuzei s-a deteriorat și pe 15 mai 2023 a murit. Ambulanța a fost chemată mult prea târziu, a declarat Radu Roibu, purtătorul de cuvânt al Ambulanței. Când medicii au sosit fătul era spălat şi înfăşat, cordonul ombilicat tăiat, iar fetiţa născută la termen avea 3 kilograme, fiind în afara oricărui pericol. Poliţia face cercetări în acest caz.

„Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie, în timp ce se afla în imobilul său, ar fi dat naştere unui copil, ulterior starea acesteia înrăutăţindu-se, fiind preluată de un echipaj medical şi transportată la spital. Din nefericire, la data de 15 mai a.c, femeia a decedat. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă“, a anunţat Poliţia Neamţ.

I s-a recomandat cezariana

„Ea a fost la mai mulţi medici din Piatra Neamţ care i-au recomandat naştere prin operaţie cezariană, fiind prima naştere la vârsta de 42 de ani, cu trombofilie şi scleroză multiplă. Această femeie a găsit pe Facebook o asistentă medicală care se pare că are studii de moaşă, care a acceptat să îi asiste naşterea la domiciliu. S-a produs o hemoragie importantă imediat după decolarea placentei. A fost chemat Serviciul de Ambulanţă mult prea târziu. De la domiciliu până la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ a fost intubată. Acolo, o echipă multidisciplinară formată din mai mulţi medici ginecologi, anestezişti, chirurgi, neurologi, cardiologi s-a luptat să o salveze, dar această pacientă a decedat până la urmă”, a declarat prof.univ.dr Mircea Onofriescu de la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” din Iaşi.

Nașterea acasă nu este reglementată în România

În România, nașterile acasă nu sunt reglementate, însă medicii ginecologi nu le recomandă sub nicio formă. „Trebuie să precizăm foarte clar că aceste invitaţii de asistenţă de naştere la domiciliu lansate pe Internet sau pe diferite reţele de socializare reprezintă un pericol extraordinar care se poate solda cu drame de o gravitate cu totul şi cu totul deosebită.”, a mai explicat dr Mircea Onofriescu.

Aceasta a mai specificat că în unele ţări europene este nașterea la domiciliu reglementată şi practicată, dar există o altă infrastructură şi logistică. În Belgia sau în Olanda sunt cadre care au un atestat recunoscut de Casele de Asigurări, de Serviciile Publice de Sănătate, să asiste naşterea la domiciliu. În momentul în care aceste persoane se duc şi încep să urmărească un travaliu, serviciul de ambulanţă este atenţionat. În orice moment o salvare dedicată să poată asigura transferul acestei gravide de la domiciliu în cel mai apropiat serviciu sanitar. Este un sistem de organizare şi un sistem de planificare care este foarte bine pus la punct.

Femeia de 42 de ani este al doilea caz de deces survenit în urma nașterii acasă în județul Neamț. „Dorim să transmitem pe această cale opiniei publice că dacă aveţi prietene, rude, soţii, cunoştinţe care plănuiesc sau îşi doresc să nască la domiciliu, să le îndrumaţi către o unitate spitalicească pentru a primi asistenţă medicală de specialitate şi a reduce riscurile pe care nu le cunosc sau nu le înţeleg.

Din astfel de practici se nasc drame, drame care afectează pe termen lung atât familiile implicate cât şi pe noi cadrele medicale. Condamnăm ferm astfel de practici şi vrem să ne arătăm solidaritarea şi să transmitem un semnal de alarmă cu privire la acest trend periculos şi din păcate din ce în ce mai răspândit şi promovat în mediul online”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, colectivului secţiei Obstetrică Ginecologie şi Neonatologie a SJU Piatra Neamţ.


Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa