O educatoare de la grădinița numărul 40 din Ploiești, cercetată disciplinar și suspendată din funcție pentru că ar fi agresat copii, continuă să vină la serviciu și să bruscheze copiii. Părinții au făcut plângere la Inspectoratul Școlar, la Poliție și la Protecția Copilului.
Scandalul a început cu două săptămâni în urmă, când mai mulți părinți au reclamat conducerii grădiniței și, ulterior, Poliției, că educatoarea le bruschează copiii. A început o anchetă internă, iar educatoarei i s-a comunicat că, până la finalizarea anchetei, este suspendată din funcție. Cu toate acestea, ea a continuat să meargă zilnic la grădiniță și, mai mult, să agreseze copiii.
„Nu vrea să se supună”
Laura Tăsică Ghiță, directorul Grădiniței 40 Ploiești, a declarat pentru Știrile ProTV: „Conform noii legi a învățământului preuniversitar, există un articol care stipulează că pe perioada anchetei disciplinare cadrul didactic nu va mai desfășura activități cu beneficiarii primari. Dar ea nu vrea să se supună. Din păcate, problemele încă persistă”.
Conform declarațiilor părinților, educatoarea țipă și pălmuiește copiii, iar în pauzele pe care și le ia pentru a ieși la fumat, îi lasă pe cei mici nesupravegheați. După sesizarea depusă de părinți la Poliție, femeii i-a fost deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu, iar Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) a deschis propria anchetă. Reprezentanții Inspectoratului Școlar au sesizat, de asemenea, Poliția, dat fiind faptul că educatoarea nu respectă decizia de suspendare și pune în continuare în pericol copiii.
Semnale de alarmă pentru părinți
Reprezentanții DGASPC au afirmat că vor evalua copiii care au interacționat cu educatoarea, iar micuții care au fost afectați de comportamentul ei, precum și familiile lor, vor beneficia de consiliere psihologică.
Acest caz nu este unul izolat în România. În mod frecvent, presa relatează situații în care copiii sunt bruscați la creșă, grădiniță sau școală. Uneori, copiii, mai ales cei foarte mici, nu pot verbaliza acasă ceea ce li se întâmplă, iar abuzurile sunt descoperite cu întârziere de părinți. Psihologul Corina Dobre spune că există o serie de semne care pot indica faptul că un copil este agresat. Iată o parte dintre ele:
- Refuză să meargă la creșă/ grădiniță/ școală
- Se izolează
- Are răni pe care nu le poate justifica
- Este iritabil, neliniștit, trist
- I se modifică tiparul de somn și/ sau alimentar
- Are dureri de cap sau de burtă care nu pot fi asociate unor afecțiuni.
Ce pot face părinții
Părinții care suspectează un comportament nepotrivit sau chiar un abuz asupra copilului se poate adresa, în funcție de situație, conducerii grădiniței/ școlii, Inspectoratului Școlar și/ sau Poliției. Reclamațiile, inclusiv cele către instituția școalară, trebuie făcute în scris. Părinții pot face plângere penală în caz de comportament abuziv (insulte, jigniri etc), semne de abuz în serviciu (sancționări exagerate, persecutare, obligarea copilului de a sta la colț/ în picioare etc), rele tratamente (abuz fizic sau emoțional).