O australiancă s-a căsătorit cu donatorul de spermă ce a ajutat-o să devină mamă

Raluca Dumitrică
scris pe
donatorul-de-sperma-totul-despre-mame

Asutralianca s-a căsătorit chiar cu donatorul de spermă, la 3 ani de la naşterea copilului lor

Poveştile clasice de iubire cam seamănă între ele. Fata întâlneşte băiatul, se îndrăgostesc de numa-numa, fac un copil şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Nu nu mereu!

Aminah Hart, o australiancă născută la Londra, în vârstă de 46 de ani, s-a căsătorit la trei ani de la naşterea fiicei sale cu donatorul de spermă datorită căruia a reuşit să-şi vadă realizat visul de a deveni mamă. Aminah, ai cărei primi copii, doi băieţi, au murit la vârste fragede în urma unei maladii genetice pe care mama lor a aflat ulterior că o poartă şi pe care o transmite numai născuţilor de sex masculin, s-a hotărât să nu renunţe la visul de a mai fi mamă şi a apelat la banca de spermă.

Citiți și această poveste incredibilă: Nu a venit nimeni la ziua acestui băiețel, dar iată ce răspuns grozav a avut comunitatea!

Donatorul ales dintr-un grup de cinci finalişti a fost Scott Andersen, acum în vârstă de 45 de ani, un fermier australian care locuia pe o insula de pe coasta de sud a ţării. Criteriul alegerii a fost descrierea pe care şi-a făcut-o el însuşi şi care a impresionat-o pe Aminah: „sunt fericit şi sănătos”. După procedura de fertilizare in vitro, Aminah a adus-o pe lume pe Leila, o fetiţă blondă şi zulufată.

În căutarea tatălui

Dorind să îl găsească pe cel care este tatăl copilului său, Aminah a reuşit cu ajutorul internetului să dea de Andersen, despre care a descoperit că, în afara activităţii de fermier, se mai ocupă cu predarea lecţiilor de fotbal australian. Potrivit publicaţiei britanice The Independent, Aminah l-a contactat pe Scott prin intermediul clinicii în care a avut loc fertilizarea in vitro, deşi ştia că bărbatul poate refuza întâlnirea cu ea, dar şi că acesta, din punct de vedere legal, nu era obligat în niciun fel să-şi cunoască fiica până când ea nu împlinea vârsta de 18 ani. O poză a micuţei a fost suficientă pentru ca Scott să încuviinţeze întâlnirea cu cea mică, asemănarea dintre puştoaică şi tatăl său, dar şi dintre aceasta şi ceilalţi patru copii ai lui Scott din cele două căsnicii anterioare ale fermierului, fiind izbitoare.

„Niciunul dintre noi nu se aştepta la aşa ceva. Eu m-am îndrăgostit de Leila înainte de a mă îndrăgosti de Aminah. Totul a fost tare ciudat la început, dar am stabilit, pentru copil, să ne întâlnim o dată pe lună. M-am apropiat de Aminah şi am devenit chiar prieteni, iar Leila a început să-mi spună tati şi să vină la mine mereu”, a declarat donatorul de spermă, citat de The Mirror.

De la poveste la realitate

Deşi motivul întâlnirii între cei doi a fost, evident, Leila, Anderson nu avea cum să prevadă că între el şi mama fetiţei se va înfiripă o frumoasă poveste de dragoste, cât se poate de reală. Cererea în căsătorie a venit în ziua în care ar fi fost aniversarea unuia dintre cei doi băieţi ai lui Aminah, iar nunta a avut loc pe o plajă din Victoria, alături de 130 de invitaţi, la doi ani de la debutul relaţiei lor, fiica lor fiind domnişoară de onoare la fericitul eveniment.

Şi asta nu e tot!

Incredibila poveste a lui Aminah, cu toate amănuntele din trecut şi prezent, a fost, deja, transpusă într-o carte intitulată „How I Met Your Father”. Mai mult de atât, cartea va ajunge să fie ecranizată, uimitorul subiect din paginile sale urmând să fie cunoscut de şi mai mulţi oameni de pe mapamond, în acest fel. În carte se menţionează şi faptul că încă de la începutul vieţii sale Aminah a avut parte de întâmplări deosebite. Tatăl ei a fost un figurant de origine indiană ce a cunoscut-o pe mama sa, o australiancă, în Londra, la întoarcerea lui acolo după ce jucase rolul gărzii de corp a personajului interpretat de Omar Shariff în celebra peliculă Lawrence of Arabia. Părinţii săi s-au despărţit când Aminah era mică, şi deşi aceasta  a încercat să dea de el, cei doi nu s-au mai întâlnit niciodată. Din fericire, lucrurile stau altfel acum pentru fiica sa!

Foto: independent.co.uk.

O altă poveste incredibilă puteți citi aici: Fetița aceasta de 5 ani i-a salvat viața mamei sale

Nu uita să ne dai un like pe Facebook, dacă nu ne-ai dat deja, pentru a fi la curent cu tot cu publicăm!

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa