Cazul adolescentei de 17 ani violate în septembrie 2023 într-o tabără organizată de AUR nu este doar o tragedie personală, ci un simptom al unei societăți în care cultura supunerii și lipsa educației sexuale lasă fetele fără apărare. Deși dovezile medico-legale confirmă agresiunea și există probe ADN, justiția bate pasul pe loc, iar dosarul stagnează. Dincolo de indiferența autorităților, acest caz arată cât de vulnerabile pot deveni adolescentele crescute în ideea că trebuie să fie „cuminți”, să nu provoace și, mai ales, să nu spună „nu”. Dacă vrem să nu mai citim astfel de povești, trebuie să ne învățăm copiii ce înseamnă consimțământul, cum arată semnalele de alarmă într-o relație și într-o situație, dar și că nu, nu victimele sunt de vină.
În septembrie 2023, o adolescentă de 17 ani a participat la o tabără de vară organizată de AUR în stațiunea Neptun-Olimp. Ceea ce trebuia să fie o experiență educativă s-a transformat într-un coșmar: fata a fost violată de trei bărbați. Deși certificatul medico-legal confirmă agresiunea, autoritățile nu au luat măsuri concrete, iar dosarul stagnează de aproape doi ani. Într-o postare pe Facebook, fosta avocată a victimei, Claudia Postelnicescu, aduce în lumină detalii tulburătoare despre acest caz și despre cum cultura supunerii și lipsa educației sexuale au contribuit la tragedie.
Povestea care a cutremurat o țară întreagă
Tabăra s-a desfășurat în perioada 14-16 septembrie 2023, iar pe 16 septembrie fata, însoțită de mama ei, a mers la poliție, pentru a reclama faptul că trei bărbați au violat-o. Certificatul medico-legal confirmă o deflorare recentă (1-3 zile), leziuni traumatice anale și vaginale, vânătăi pe picioare. Pe lenjeria intimă purtată în tabără se găsesc urme de spermă cu ADN-ul a trei bărbați. Cei trei bărbați acuzați – Georgian Negară (35 de ani), Valentin Ghinea (34 de ani) și Alexandru Mihai Ene (31 de ani) – sunt originari din Ialomița. Întrebat dacă sunt membri AUR, liderul partidului, George Simion, spune că nu sunt membri pentru că nu au plătit cotizația și îi descrie drept „niște băieți dintr-un sat”.
Deși fata a avut curajul să depună plângere imediat după incident, dosarul, deschis inițial la Slobozia, a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și se află în etapa „in rem”, adică nu există suspecți, scrie Digi24.ro. Conducerea organizației Ialomița care i-a invitat pe cei trei bărbați la Școala de Vară și-a dat demisia încă din septembrie anul trecut, fără să facă declarații legate de acest subiect. Cei trei bărbați au fost audiați în decembrie 2023, în calitate de martori.
„În camerele de supraveghere de la hotel se vede că eu, fiind într-o stare avansată de ebrietate, sunt târâtă de către Negară Georgian în camera acestuia, din care ies peste 35 de minute într-o stare deplorabilă, plângând, căutându-mi telefonul pentru a-mi suna mama și a-i spune ce s-a întâmplat. Nu puteam să mă țin pe picioare și eram foarte confuză. Nu înțelegeam unde merg, cu cine merg și de ce”, a mărturisit fata unui reporter Digi24.ro. Fosta avocată a victimei spune că a solicitat obținerea înregistrărilor video de pe holul hotelului, de lângă restaurant și piscină, pentru a se vedea cum minora „a fost intoxicată cu alcool în mod premeditat de cei 3”. Cererea i-a fost însă refuzată.
Cultura supunerii și lipsa educației sexuale
Avocata scrie și că dosarul, „din motive neclare și cu încălcarea prevederilor legale privind celeritatea actelor de urmărire penală, interogarea celor 3 ca suspecți/inculpați, nu doar ca martori, stagnează de 2 ani de zile”. Tot ea spune că procurorul de caz a avut o atitudine profund misogină și reticentă față de victimă.
Fata provine dintr-o cultură în care i s-a inoculat ideea că femeia trebuie să fie supusă bărbatului. Această mentalitate a făcut-o vulnerabilă și a contribuit la lipsa de reacție în fața agresiunii. De asemenea, lipsa educației sexuale a împiedicat-o să recunoască semnalele de alarmă și să înțeleagă importanța consimțământului.
În multe familii din România, încă persistă ideea că „fetele trebuie să fie cuminți” și să nu își exprime dorințele sau limitele. Li se spune că „nu e frumos” să spună nu, că trebuie „să nu provoace”, că e rușine să vorbească despre sex, corp sau dorințe proprii. Într-o astfel de cultură, o adolescentă nu învață că are dreptul să refuze, că are control asupra corpului ei și că nu trebuie să accepte niciun gest, atingere sau interacțiune care o face să se simtă inconfortabilă.
Această lipsă de autonomie cultivată de familie, școală și societate, mai ales în medii conservatoare sau patriarhale, creează fetele „bine crescute” care nu spun „nu”, chiar și când ar trebui să strige. Și exact asta exploatează agresorii.
Cum le învățăm pe fete despre consimțământ și semnalele de alarmă
Nu există o vârstă anume de la care să începi să vorbești cu fiica ta despre consimțământ, siguranță sau pericole. Există, însă, multe momente potrivite – și ele vin mult mai devreme decât credem. Încep, de fapt, atunci când fetița de trei ani spune că nu vrea să pupe un unchi, o mătușă, iar tu îi spui că e în regulă. Când cineva o ciupește „de drăguță ce e” și ea se încruntă, iar tu o sprijini: „Dacă nu-ți place, poți să spui stop.” Așa învață că are dreptul să-și controleze propriul corp. Că nu trebuie să accepte gesturi care o fac să se simtă inconfortabilă, chiar dacă vin din partea unor adulți bine intenționați.
Pe măsură ce crește, aceste lecții devin mai clare, mai directe. Consimțământul nu e o formalitate, nu e o simplă bifă. E o conversație continuă despre libertate, limite și respect. E despre a învăța să spui „da” doar când chiar vrei și despre a ști că oricând poți spune „nu”, chiar și dacă ai spus „da” înainte. Chiar dacă e iubitul tău. Chiar dacă ești deja în pat. Chiar dacă ai flirtat, ai băut un pahar și ai zâmbit mult la cină.
Ce înseamnă iubirea și cum arată lipsa ei
Multe fete cresc într-o cultură care le spune, pe o mie de voci subtile, că iubirea doare, că gelozia e dovadă de atașament, că posesivitatea e romantism. Filmele, cărțile, rețelele sociale și uneori chiar profesorii sau părinții le transmit că bărbatul domină, femeia se supune – și că, în această dinamică, ele ar trebui să se simtă speciale dacă sunt „alese”.
De aceea, e important să le învățăm să recunoască semnalele de alarmă încă dinainte să le trăiască. Să știe că un băiat care le cere parola de la Instagram nu e „atent”, ci intruziv. Că un prieten care le cere să se îmbrace altfel, „ca să nu se uite alții”, nu le protejează, ci le controlează. Că un iubit care le izolează de prietenele lor, care le face să se simtă vinovate când ies în oraș sau care insistă pentru sex când ele ezită – acela nu iubește cu adevărat, ci manipulează.
O relație sănătoasă nu cere sacrificiul propriei voci. Nu cere să taci, să te îndepărtezi de ceilalți, să te faci mică, să spui „da” din milă sau din teamă că îl pierzi. Iubirea nu e un test de loialitate care te pune în pericol.
Să nu ne fie frică de educația sexuală!
În multe case din România, sexul e încă un subiect tabu. Ne temem că, dacă vorbim despre el, le încurajăm să-l caute. Adevărul este exact invers: tăcerea le face vulnerabile. Educația sexuală corectă nu le învață „să o facă”, ci le învață ce înseamnă dorință, plăcere, limite, responsabilitate și siguranță.
Fetele trebuie să știe cum funcționează corpul lor, cum se protejează, ce înseamnă consimțământul, ce sunt presiunile, cum arată o agresiune și, mai ales, cum pot cere ajutor. Dacă nu o facem noi, părinții, o vor face alții – și de cele mai multe ori, acei „alții” nu au intenții bune.
Fetele nu se nasc supuse!
Nu trebuie să fim feministe ca să ne dorim ca fiicele noastre să nu fie conduse, dominate sau reduse la tăcere într-o relație. E suficient să ne amintim că vrem ca ele să fie în siguranță și fericite. Într-o societate normală, femeile nu sunt obligate să accepte inferioritatea. Nu sunt crescute pentru a „sta în umbra” bărbaților. Nu sunt menite să rabde, să tacă, să „se sacrifice pentru familie”.
Putem începe prin a le arăta, în viața de zi cu zi, că femeile decid, gândesc, conduc, creează, se opun. Prin a le învăța că au dreptul la propriile opinii, că pot negocia, că nu trebuie să se simtă vinovate pentru nevoile sau visurile lor.
Să nu le învățăm rușinea!
Poate cea mai dureroasă lecție pe care o învață multe fete, încă din copilărie, e că ele sunt responsabile pentru ce li se întâmplă. Că dacă au fost atinse, au provocat. Că dacă au fost violate, nu s-au ferit destul. Că dacă au fost rănite, sigur au făcut ceva greșit. Toate aceste idei, insidioase, le țin în tăcere și în vinovăție.
Avem datoria să rupem acest lanț. Să le spunem că nu e vina lor. Niciodată. Nicio fustă, niciun flirt, niciun zâmbet nu justifică o agresiune. Să le arătăm că pot vorbi, că vor fi crezute, că merită sprijin, nu judecată. Să le învățăm să se apere – nu doar de agresori, ci și de rușinea care nu e a lor.
Cazul fetei violate în tabăra AUR evidențiază nevoia urgentă de schimbare în societatea românească. Este esențial să promovăm educația sexuală, să combatem cultura supunerii și să asigurăm sprijin adecvat victimelor. Doar astfel putem preveni tragedii similare și putem construi o societate în care fiecare individ este respectat și protejat.
