Panourile stradale care au împânzit Capitala, cu mesaje false despre nașterea prin cezariană, au aprins o dezbatere sensibilă: este alegerea modului de a naște un subiect de interes public sau o decizie strict personală? Conf. dr. Anca Panaitescu, medic primar obstetrică-ginecologie și șef secție Obstetrică la Spitalul Filantropia din București, trage un semnal de alarmă: astfel de campanii simplifică periculos o realitate medicală complexă. Între mituri și adevăruri din sala de naștere, între presiune socială și decizie informată, discuția despre naștere ar trebui purtată, spune medicul, în cabinet, nu în stradă. Ea atrage atenția și asupra unei retorici periculoase, depășite, care compară nașterea de azi cu cea „de altădată”.
În interviul oferit, dr. Panaitescu subliniază că nu există un mod „mai corect” de a naște, ci doar decizii adaptate fiecărui caz în parte. Nașterea vaginală și operația cezariană au, fiecare, rolul lor bine definit în medicina modernă. Iar ideile că cezariana ar „întrerupe un proces natural” sau ar avea efecte genetice asupra copilului sunt, spune medicul, complet nefondate științific.
Totul Despre Mame: „Naștere naturală sau cezariană?” – Este aceasta o temă de dezbatere publică? E de ajutor să ne fie scoasă în față prin panouri stradale?

Conf. dr. Anca Panaitescu: Modul în care o femeie alege să nască nu are de ce să fie subiect pentru panouri stradale. Este o temă intimă, o decizie a femeii, a cuplului, și a medicului. Mesajul esential pe care vreau să îl transmit este că nu există un mod de a naște considerat, în mod universal, „mai corect”. Nu e „mai corect” natural sau „mai corect” prin cezariană. Nașterea vaginală are avantajele ei, inclusiv o recuperare mai rapidă în multe cazuri. Cezariana, la rândul ei, este o intervenție chirurgicală esențială, care salvează viața mamei, a copilului sau pe a amândurora. Ambele au locul lor în medicina modernă.
Ce e fals și ce e adevărat în mesajele pe care le regăsim pe panourile care au împânzit Capitala?
Singurul lucru care e adevarat din mesajul de pe panouri este că rata cezarienelor a crescut după 1990 în Romania. Dar trebuie să privim asta la nivel global, a crescut peste tot în lume numărul cezarienelor. Nu numai în țările dezvoltate, ci și în cele în curs de dezvoltare. Și a crescut inclusiv în țări care aveau target pentru cezariene, cum este Marea Britanie. S-au chinuit să țină acest target sub control, din dorința de a limita numărul de cezariene, dar, până la urmă, au relaxat și ei lucrurile, pentru că au existat consecințe nefaste.
Restul mesajelor („Prin chirurgie, cezariana scoate din funcțiune procesul vital al nașterii naturale” sau „Prin cezariană, lipsa dilatațiilor și contracțiilor se transmite genetic de la mamă la fiică”) sunt complet false, nu există nimic științific să susțină aceste afirmații.
De ce sunt periculoase astfel de mesaje pentru viitorii părinți?
Sunt foarte periculoase, pentru că pot încuraja niște idei preconcepute, care să împiedice o judecată obiectivă și flexibilă în momentul nașterii. Și au existat cazuri, intens mediatizate, în care am văzut clar reversul reticenței gravidelor față de cezariană. Au fost situații în care, refuzând cezariana, contrar indicațiilor medicului, gravidele s-au pus în pericol. Sunt multe travalii care încep cu naștere naturală și se finalizează cu cezariană, și e important ca gravida să înțeleagă importanța operației în acel moment.
E adevărat că nașterea naturală e de preferat atunci când se poate. Dar nu se poate întotdeauna. Și nu mai putem compara cu situația din trecut, pentru că femeile care nasc acum nu mai sunt ca cele care nășteau acum mulți ani. Au o altă vârstă, în primul rând. Ele nu mai fac la 20 de ani primul copil, ci la 30, iar pe al doilea, mult mai târziu. Patologia lor e alta. Sunt mai multe hipertensiuni, de exemplu. Sunt sarcini cu cancere, cu transpalant renal. De asemenea, nu putem să nu ne gândim cum era mortalitatea maternă acum câțiva ani și cum e acum. Reducerea acestei mortalități e datorată și cezarienei. Un alt aspect la care trebuie să ne gândim e faptul că, în trecut, femeile erau obișnuite să perceapă și accepte nașterea ca pe un moment care presupune durere. Acum, așteptările sunt altele.
Totuși, multe gravide susțin că prima opțiune pe care le-o sugerează medicul, chiar și când nu există probleme, e cezariana.
Nu aș vrea să generalizăm, nu cred că fac asta toți medicii. În România, totuși, foarte multe nașteri sunt naturale. Sunt, într-adevăr, rate mai ridicate ale cezarienei în orașele mai mari. În general, medicii recomandă cezariana atunci când consideră că, pentru gravida respectivă și copilul ei, e opțiunea cea mai sigură.
Corectarea acestei situații ține mai degrabă de educația pe care o primește femeia, dar nu prin panouri stradale, ci prin cursuri prenatale, prin discuții cu cadre medicale, prin acces la servicii de calitate pentru femei. Un sistem de sănătate eficient ar trebui să asigure acest tip de educație pentru viitoarele mame.
Care sunt situațiile în care se impune nașterea prin cezariană?
Există multe astfel de situații. Una dintre acestea este placenta praevia, când placenta, la sfârșitul sarcinii, astupă colul uterin. Altă situație este o prezentație care e alta decât cea craniană, deci când bebelușul nu vine cu capul în jos. În această situație, se poate încerca o manevră de întoarcere a bebelușului sau se recurge direct la cezariană. De asemenea, fibroamele uterine care aoblitereaza uterul, urgențele obstetricale majore (când copilul trebuie scos din cauza că intră în suferință), decolarea de placentă, sângerarea majoră, preeclamsia, eclampsia severă necontrolabilă medicamentos, cu risc de suferință fetală al copilului, etc. Apoi, mai sunt situații care se ivesc în travaliu și care fac 15-20% dintre femeile care fac travaliu să nu poată finaliza nașterea natural. Vorbim aici de distocii, de incompatibilități între capul copilului și pelvisul matern, de situația în care bebelușul nu poate să tolereze travaliul și apar modificări ale traseului cardiac. Toate aceste cazuri, precum și altele, sunt situații imprevizibile, care pot schimba mersul unei sarcini, și tocmai de aceea flexibilitatea, educația medicală și încrederea gravidei în medic sunt esențiale.
















