Începând cu anul școlar 2024-2025, elevii vor primi câte o notă la purtare la finalul fiecărui modul. Această notă evaluează comportamentul elevului și respectarea regulamentului școlii, iar din aceste note se va face o medie la finalul anului școlar. Media se diminuează cu câte un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar.
Statutul elevului și regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar au fost transmise spre publicare în Monitorul Oficial, anunță Ministerul Educației pe pagina oficială de Facebook.
Potrivit ministerului, notele la purtare în anul școlar 2024-2025 se vor acorda astfel:
- la finalul fiecărui modul de studiu, elevii vor primi câte o notă la purtare. Această notă va evaluacomportamentul elevului și respectarea regulamentului unității de învățământ;
- la finalul anului școlar se calculează media la purtare conform acestor note;
- această medie se diminuează cu câte un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate/an școlar;
- este interzisă folosirea absenței ca mijloc de coerciție.
Profesorul diriginte propune, în cadrul consiliului clasei și în consiliul profesoral, nota, respectiv media la purtare a fiecărui elev, în conformitate cu reglementările ROFUIP 2024. În comparație cu cerințele din proiectul privind statul elevului 2024, s-a redus la jumătate numărul absențelor nemotivate într-un an școlar.
Modificările au fost cerute de directorii de școli
Noile modificări aduse acordării notelor la purtare sunt o consecință a feedback-ului primit de Ministerul Educației în urma discuțiilor cu directorii de școli, scrie Edupedu.ro. În același document, se propunea și înființarea „sălilor de detenție” pentru elevii care deranjează orele, precum și confiscarea telefoanelor mobile ale elevilor care le folosesc în timpul orelor, cu obligativitatea ca acestea să fie restituite unui părinte la finalul cursurilor.
În ceea ce privește sancționarea comportamentelor care afectează desfășurarea orelor, Ministerul Educației dă dreptul cadrelor didactice aflate în această situație să scoată în afara clasei elevul perturbator, dar îl obligă să informeze părintele și să-i asigure elevului scos de la oră supravegherea de către un alt cadru didactic sau didactic auxiliar. De asemenea, decizia unui dascăl de a scoate un elev de la oră poate fi luată doar pentru propria oră, iar elevul nu poate primi absență pentru acea oră.
Sancțiuni prevăzute în noul statul al elevilor
Din toamnă, elevii vor putea fi sancționați cu retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor dacă impune comportamentul lor, reiese din statutul elevului pentru anul școlar 2024-2025. Potrivit Ministerului Educației, sancțiunile actualizate (conform Legii 198/2023) în Statutul elevului sunt următoarele:
- „observație individuală/mustrare scrisă;
- retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul;
- mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ;
- suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, conform legii;
- preavizul de exmatriculare;
- exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în aceeași unitate de învățământ, conform legii;
- exmatricularea cu drept de reînscriere în anul școlar următor în altă unitate de învățământ, conform legii;
- exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal.
- la fiecare 20 de absențe nemotivate pe an școlar din totalul orelor de studiu sau la 20% absențe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută media anuală la purtare cu câte un punct.
Elevii sancționați cu suspendare, preaviz de exmatriculare sau exmatriculare cu drept de reînscriere beneficiază de consiliere școlară, intervenție psihologică și psihoterapie, precum și de activități remediale.
A fost menținut dreptul elevilor de a contesta sancțiunile. În situația în care, ca urmare a soluționării contestației care a fost însoțită și de scăderea notei la purtare, sancțiunea este modificată sau anulată, se poate modifica, respectiv anula și decizia de scădere a notei la purtare.