Chiar dacă a devenit președintele României, Nicușor Dan rămâne, înainte de toate, tată. Într-un interviu recent, acordat pentru Observator, el a vorbit deschis despre cum s-a schimbat viața familiei sale după alegeri și a mărturisit că nu s-a mutat încă în reședința oficială. Familia locuiește tot în apartamentul în care stătea înainte de alegerile din luna mai, însă beneficiază acum de pază permanentă.
Întrebat dacă au ales deja o reședință prezidențială, Nicușor Dan a spus că familia sa încă nu a luat această decizie și că doar biroul său se află la etajul al II-lea al Palatului Cotroceni: „Locuim în același loc în care ne-a prins această schimbare. Cumva s-a stabilizat și partea de pază și protecție. Vecinii s-au obișnuit. Pentru moment suntem aici”, a declarat președintele în interviul citat.
SPP-ul „bruiază” conversațiile cu fetița
Președintele a recunoscut că măsurile de securitate le-au schimbat rutina de zi cu zi. „Soția s-a obișnuit destul de greu, tot din cauza acestei paze. Trebuie să te duci la supermarket, să iei mălai, și trebuie să anunțăm să vină o mașină… Copiii s-au obișnuit”. Însă, din declarațiile lui Nicușor Dan, se simte nostalgia pentru momentele de intimitate pe care le avea cu copiii săi: „Ce ne-a bruiat un pic a fost faptul că eu aveam ritualul ăsta, să mă duc și să mă întorc cu fetița de la școală și discutam vrute și nevrute… Acum, fiind mai mulți în mașină, cu cei de la pază, ne cenzurăm discuțiile”, a declarat acesta.
În ceea ce privește începutul de an școlar, Nicușor Dan a precizat că cel mai probabil „toți patru” – el, soția și cei doi copii – vor merge împreună pe 8 septembrie, pentru a o însoți pe Aheea la școală: „După cum știți, unele școli planifică grevă. Pe rețeaua de părinți nu am primit informația asta, deci vom merge toți patru la școală să o ducem pe fetiță și să stăm pe lângă careu”.
Între rutina de tată și interdicţiile de securitate
Gestul discret de a-și duce fiica la școală a devenit „știrea zilei”, imediat după rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar în prima dimineață după ce a fost ales Președinte, Nicușor Dan a fost surprins de trecători, ducându-și fetița de mână, la școală, însoțit de un agent SPP. Imaginea a devenit virală în spațiul public și a fost privită ca un angajament de a nu-și uita rolul de tată, chiar dacă deține cea mai înaltă funcție din stat.
Cu doar câteva zile înainte, într-un alt interviu, Nicușor Dan își exprimase dorința ca viața copiilor să nu fie afectată de schimbarea statutului: „Dacă ajung președinte, o să negociez cu SPP, îmi doresc ca ai mei copii să nu vadă diferența că tatăl lor are o funcție publică. Vreau să știe că viața lor depinde de ceea ce fac ei și de efortul lor”.
Ritmul matinal al familiei prezidențiale
În interviul oferit în exclusivitate pentru Totul Despre Mame, Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui, a oferit detalii despre rutina de dimineață a familiei: „Ceasul meu sună la ora șase dimineața. Pregătesc tot ce trebuie – un mic dejun pentru trei persoane. Se trezește și Nicușor, o trezim pe Aheea, luăm micul dejun împreună, facem glume, râdem, pentru că este singura masă pe care o luăm cu tatăl în timpul săptămânii. La 07:30 Nicușor și Aheea pleacă spre școală. El este responsabil de dusul și de preluarea copilului de la școală. După plecarea Aheei, pregătesc micul dejun pentru Antim, îl trezesc și pe el la 07:45”.
De altfel, prima doamnă ne mărturisea, în același interviu, că, indiferent ce funcție a deținut, Nicușor Dan a fost un tată implicat în viața copiilor: „Nicușor chiar este un tată prezent în viața copiilor. În ciuda faptului că muncește foarte mult, în acele câteva minute pe care le are la dispoziție sau pe care și le rupe din programul lui ca să le petreacă cu copiii, el este acolo. În acele momente „nu are telefon”. Gândurile îi sunt numai acolo. Efectiv dă shut down celorlalte lucruri”.
Mirabela Grădinaru: „Relația lui Nicușor cu copiii este una pe care eu mi-aș fi dorit să o am cu tatăl meu”
Pornind de la discuțiile din spațiul public din timpul campaniei electorale, legate de relația lui Nicușor Dan cu fiica sa, partenera Președintelui, Mirabela Grădinaru, a mai subliniat în interviul pentru Totul Despre Mame că imaginea publică nu ar trebui să umbrească rolul de tată al lui Nicușor Dan și a susținut întotdeauna ca intimitatea familiei și imaginea copiilor să fie protejată: „Puteți să spuneți despre Nicușor absolut orice, dar nu despre relația lui cu copiii, pentru că nu aveți de unde să știți ce e în spatele ușii casei noastre (…) Nu am nevoie să-mi confirme cineva că relația lui Nicușor cu copiii este una normală, este una minunată, este una pe care eu mi-aș fi dorit să o am cu tatăl meu. Pentru că eu văd și este suficient. O simt, o trăiesc zi de zi”, a mărturisit aceasta.
















