Nevrotismul la copii. Atenție la tristețea permanentă, sensibilitate, ticuri și somatizări!

Un copil cu trăsături nevrotice are izbucniri dese de nemulțumire, crize de plâns, tristeți neînțelese și temeri nejustificate.

Laura Udrea, redactor
scris pe
copil nevrotic
Nevrotismul este o trăsătură de caracter care poate fi modelată în copilărie. Atenție la manifestări! FOTO: Shutterstock

Ce au în comun copilul temător, care nu se bucură niciodată de nimic și adolescentul căruia nimic nu-i este pe plac, nu reușește să-și facă prieteni și e tot timpul trist? De multe ori, e vorba de o trăsătură de personalitate – nevrotismul. Care, dacă e pronunțat, poate duce la apariția de ticuri verbale sau motorii, la gânduri obsesive, dar și la autovătămare corporală la copii și adolescenți. Un copil cu trăsături nevrotice are izbucniri dese de nemulțumire, crize de plâns, tristeți neînțelese și temeri nejustificate.

Alături de conștiinciozitate, agreabilitate, deschidere la experiențe noi și extraversiune, nevrotismul este considerat una dintre cele cinci trăsături principale (Big five, cum îi spun psihologii) care descriu personalitatea noastră. Cu toții avem aceste trăsături, dar ceea ce ne diferențiază între noi este dat de cât de mult din fiecare trăsătură se manifestă la fiecare. Inventarul de personalitate Big Five este un instrument de evaluare și măsurare a acestor trăsături de personalitate. Astfel, dacă fiecare trăsătură poate lua valori între 1 și 100, trăsătura care va avea scorul cel mai mare va deveni trăsătura care va influența personalitatea. Astfel, despre o persoană cu scor 90 pentru trăsătura conștiinciozitate, am spune că este o persoană conștiincioasă, ambițioasă și muncitoare, iar dacă scorul ar fi 10 pentru aceeași trăsătură, am vorbi despre o persoană leneșă, nemotivată, indolentă. Un scor mare la nevrotism indică o persoană sensibilă la emoții negative.

Nevrotismul la copii. De ce unii copii sunt mai sensibili decât alții

Psihologul Raluca Predescu spune că „nevrotismul (sau neuroticismul, cum i se mai spune) este o tulburare mentală care se manifestă prin instabilitate emoțională, anxietate, depresie sau alte sentimente de suferință sau neputință. Un copil nevrotic poate avea probleme cu somnul, s-ar putea simți neliniștit ori mereu gata să refuze aproape orice. Nevrotismul nu are legătură cu tulburările psihotice. Asta pentru că nu provoacă o pierdere a conexiunii cu realitatea și nu incapacitează persoana. Însă provoacă stres cronic și dezechilibrează relațiile interumane.”

Anumite experiențe traumatice din copilărie, abuzurile, un mediu nesigur pot perturba echilibrul psiho-emoțional al unui copil și pot conduce, în timp, la dezvoltarea tulburărilor de personalitate.

Este extrem de important, ca părinți, să le oferim copiilor un mediu de siguranță, înțelegere, acceptare, iubire și să le împlinim nu doar nevoile fizice, ci și pe cele psiho-emoționale, să cultivăm relații sănătoase, pentru a pune baze solide în dezvoltarea lor ca viitori adulți.

Raluca Predescu, psiholog

De ce unii copii nu au nicio tulburare emoțională, deși trec prin aceleași evenimente perturbatoare, în timp ce alții suferă căderi emoționale? Pentru că au temperamente diferite. Modul în care o persoană, nu doar copiii, reacționează la evenimentele de viață ține de temperament. În cazul nevrotismului, apar fluctuații dramatice ale emoțiilor, mai des decât în mod obișnuit. Acestea pot lua forma îngrijorărilor constante sau a atacurilor de panică. Dar când vine vorba despre copii, felul în care aceștia reacționează ar putea fi „modificat” în timpul copilăriei.

Ticurile și somatizările

Comportamentul nevrotic poate îmbrăca manifestări diferite la vârsta copilăriei față de adolescență. La preșcolari, spre exemplu, se poate manifesta prin crize de furie, de plâns. La școlar, pot apărea manifestări anxioase, ticuri, somatizări. „Este important să observăm dacă există stări de tristețe sau anxietate persistente, care le perturbă interacțiunile sociale, capacitatea de a se focaliza la școală. Sau dacă încep să manifeste tulburări comportamentele precum fuga de acasă, chiulitul de la școală”, spune psihologul Raluca Predescu.

Ticurile pot fi un alt indicator la copii. Cele motorii (clipit, grimase, ridicarea umerilor, etc), vocale (tuse, tragerea nasului, oftat, emiterea unor sunete, strigăte, repetarea unor cuvinte obscene, repetarea propriilor cuvinte (paralalia), repetarea ultimului cuvânt rostit de o persoană (ecolalia). Tendința către ruminații (n.red. gânduri obsedante), înclinația către ideația obsesivă (n.red. gânduri recurente, nedorite și intruzive care provoacă anxietate), apatia, introversia, pot fi totodată simptome nevrotice care nu ar trebui trecute cu vederea.

Adolescenții nevrotici sunt predispuși la autovătămare

Adolescenții se pot confrunta cu o stimă de sine scăzută, stări de vinovăție, relații nesigure, imagine de sine nesigură -care se pot suprapune peste manifestările de tip nevrotic. Diferența constă în intensitatea cu care ei le experimentează, dacă sunt constante și pe termen lung, dacă le perturbă capacitatea de învățare, de relaționare sau dezvoltă alte tulburări precum depresia, anxietatea, tulburări alimentare, sociale. Psihologul amintește aici și de atracția către fumat, băutură, droguri sau comportamente în care adolescenții ar putea să își facă rău fizic, să se lovească sau să își provoace durere.

„La vârsta aceasta, adolescenții trec prin schimbări majore și au nevoie de mai multă susținere. Aceasta poate veni sub forma atenției și a înțelegerii noastre constante, a iubirii necondiționate sau chiar prin a le facilita accesul la diferite grupuri de dezvoltare personală pentru adolescenți sau la psihoterapie”, spune specialistul. Cultivarea inteligenței emoționale este de un real folos în astfel de cazuri, pentru că îi ajută să recunoască, să își înțeleagă propriile emoții, ale celorlalți și în acest fel să gestioneze mai bine comportamentul și relațiile cu ceilalți.

Cum putem ajuta un copil nevrotic

Dacă ai un copil cu manifestări nevrotice, trebuie să înțelegi că el are reacții exagerate la frică și tristețe și că poate deveni ușor furios sau frustrat. Copiii cu nevrotism suferă de instabilitate emoțională și sunt, de regulă, mai concentrați asupra aspectelor negative ale evenimentelor de viață. Sunt cei despre care spunem că tind să vadă, mai degrabă, „partea goală a paharului” decât pe cea plină. Și atunci, „în primul rând, îi ajutăm să își identifice gândurile și emoțiile, să le numească, să nu le evite”, ne sfătuiește psihologul. Când vine vorba de nevrotism la copii, adevărații pacienți sunt părinții. În încercările lor de a ajuta un astfel de copil, unii părinți devin prea protectori, alții încearcă să nege complet problemele cu copiii lor. Niciuna dintre abordări nu este de folos.

Nu evităm anxietatea, ci îi ajutăm să o gestioneze

Identificăm gândurile care îl sperie și numim ceea ce simte- recomandă psihologul. Anxietatea poate fi o emoție utilă. Este cea care ne alertează când vrem să traversăm strada și o mașină se apropie în viteză de noi. Ne face să rămânem pe trotuar. În capul unei persoane cu personalitate nevrotică, o astfel de situație generează o alarmă de incendiu fără a exista incendiul. Nu ajută să-i spunem copilului doar „Liniștește-te, că nu se întâmplă nimic!”. Îl putem învăța că, uneori, anxietatea e bună, ne păzește. Dar și că nu avem nevoie de ea în toate situațiile.

Nu îl ajutăm să evite lucrurile de care se tem, pentru că devin și mai anxioși

„Dacă are un nivel de anxietate crescut, ajută să îl pregătim din timp pentru anumite situații sau evenimente pe care ar putea să le considere neplăcute”, spune psihologul. Dacă îl ajutăm să evite lucrurile de care se teme, se va simți bine pe termen scurt, dar acest lucru întărește anxietatea pe termen lung. Îl trezim dimineața și-l pregătim pentru școală transmițându-i mesajul că este curajos și că știe să se descurce, chiar dacă pare înfricoșător să rămână singur la școală între atâția copii.

Nu-i promitem că lucrurile care îl sperie nu se vor întâmpla…

… dar îl asigurăm că avem încredere în el că va ști să gestioneze lucrurile (la un test de la școală, spre exemplu) indiferent de rezultat, că îl iubim la fel și că vom munci mai mult dacă trebuie. Nu ajută să le spunem „Nu trebuie să-ți fie teamă!”, pentru că frică nu va dispărea ca prin farmec. Ajută însă să le arătăm că avem încredere în ei că știu să depășească această situație. Și să nu uităm „să recunoaștem și să lăudăm realizările pe care le are și să nu îl pedepsim pentru greșeli sau lipsa progresului”, amintește psihologul.

Validarea sentimentelor nu înseamnă să fii de acord cu ele

Dacă e îngrozit că urmează să meargă la doctor, ascultați-l și fiți empatici. Ajută să-i amintiți de alte vizite la medic în care a dat dovadă de curaj. Nu-i spuneți „Te cred că ți-e teamă, nici mie nu-mi place să merg la doctor”. Astfel de afirmații nu fac decât să-i întărească temerile. Copiii anxioși au adesea părinți anxioși, deoarece anxietate se poate transmite și genetic, dar și prin comportament.

Arătați-le cum să gestioneze anxietatea

Copiii învață privindu-și părinții, așa că felul în care reacționați voi în situații stresante îl poate ajuta. Spre exemplu, când sunteți în întârziere dimineața, o situație des întâlnită, încercați să gestionați lucrurile cu calm, cu ajutorul unor tehnici ușor de învățat chiar și de copiii mici. Puteți număra până la 10 și înapoi sau puteți folosi tehnici de respirație care să liniștească emoțiile intense. „Tehnicile de respirație, practicile somatice sau jocurile care liniștesc emoțiile negative intense ajută de fiecare dată”, spune psihologul.

Nevrotismul la copii este reversibil

Trăsăturile de personalitate sunt considerate a fi trăsături psihologice de durată. Ele definesc modul în care o persoană gândește și se comportă într-un stil propriu pe toată durata vieții. Deși anumite trăsături de personalitate se moștenesc, stabilitatea emoțională, ca trăsătură a personalității, deși depinde de moștenirea genetică, este în mare parte și rezultatul experiențelor din copilărie, a mediul din familie și a altor factorii neurofiziologici. La copii, nevrotismul se consideră reversibil, deoarece personalitatea este încă în formare, explică psihologul.

Copilăria este o „fereastră de oportunitate” pentru a preveni viitoarea tulburare depresivă majoră, arată un studiu din 2016. Nevrotismul copilăriei este trăsătura cel mai puternic legat de depresia copiilor. Neajutat în copilărie, un copil cu stabilitate emoțională precară poate dezvolta progresiv o tulburare de personalitate în viitor. „Dacă aceste simptome nevrotice nu sunt conștientizate, acceptate, gestionate, în timp pot conduce la tulburări de personalitate, tulburări de anxietate, depresie, tulburări somatoforme, tulburări obsesiv-compulsive sau chiar la tulburarea de stres post-traumatic (PTSD)”, mai spune psihologul.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa