În 43 de licee din România se învață din acest an școlar altfel: elevii au mai multe discipline opționale, materia e grupată diferit decât în sistemul clasic, există module intensive pentru diverse discipline, se fac proiecte interdisciplinare și, în cazul liceelor tehnologice, elevii petrec mai mult timp alături de potențiali angajatori. Educația de acest tip se face în licee-pilot în care se testează modele care, dacă dau rezultate, vor fi extinse și vor duce la modernizarea întregului sistem liceal. În auditul recent al Curții de Conturi se avertiza că, în prezent, Ministerul Educației schimbă școala fără să consulte sistematic piața muncii și fără să măsoare suficient efectele reformelor. Liceele-pilot ar putea fi primul pas spre remedierea acestei situații, pentru că aceste școli au libertatea de a crea cursuri adaptate nevoilor comunității și pieței muncii din orașul sau zona în care funcționează. Am întrebat-o pe Mirela Ștețco, profesor, specialist în politici educaționale și membră a comisiei care coordonează noua pilotare, în ce condiții cele 43 de școli pot deveni un model pentru întregul sistem educațional. „Dacă ministerul nu măsoară de pe acum rezultatele, vom relua totul de la capăt peste câțiva ani”, atenționează ea.
Instrumentul prin care cele 43 de licee-pilot au primit libertatea de a funcționa altfel se numește plan-cadru alternativ și este diferit de noul plan- cadru implementat din acest an în toate liceele. (Planul-cadru este „scheletul” programului școlar: stabilește ce discipline se studiază, în ce clase și câte ore le sunt alocate). Cele 43 de licee cu model alternativ trebuie să urmărească aceleași competențe ca celelalte și să-i pregătească pe elevi pentru aceleași examene naționale, dar pot organiza diferit disciplinele și orele, pot introduce mai multe opționale și își pot adapta oferta la interesele elevilor și la nevoile comunității. „Direcția e bună, iar faptul că ministerul a pornit-o este remarcabil”, spune Mirela Ștețco. „Pilotarea poate fi o gură de oxigen, dar doar dacă va fi folosită ca prototip al viitorului care se conturează, nu ca excepție pentru câteva școli”, avertizează Mirela Ștețco. Altfel, cele 43 de școli pot rămâne doar niște insule care încearcă să schimbe școala pe cont propriu, fără ca restul sistemului să învețe din experiența lor. În București, pilotarea pe baza noilor planuri-cadru pentru liceu se face în următoarele școli: Colegiul Național „Constantin Brâncoveanu“, Liceul Teoretic German IDEES, Colegiul Economic „Nicolae Kretzulescu“, Liceul Teoretic „Mihai Ionescu“, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“ și Liceul Româno-Finlandez. Există și alte școli-pilot în Capitală și în țară, însă ele nu au la bază planurile-cadru noi, modernizate, intrate în vigoare în acest an școlar.
Ce se schimbă pentru elevii din cele 43 de licee
Pentru elevii de clasa a IX-a incluși în pilotare schimbarea se vede direct în felul în care învață. Ei pot avea un orar diferit de cel obișnuit, pot studia unele discipline în module intensive, pot lucra la proiecte care reunesc mai multe materii și își pot personaliza într-o măsură mai mare traseul educațional. În liceele tehnologice, pregătirea practică ar trebui să fie mai strâns legată de companiile în care absolvenții ar putea ajunge să lucreze. „Marile schimbări propuse de aceste licee prin planurile-cadru alternative vizează o flexibilizare profundă a procesului de învățământ, prin adaptarea reală la specificul școlii și la provocările legate de piața muncii”, explică Mirela Ștețco.
În unele dintre modelele pilotate, ponderea disciplinelor opționale poate ajunge, potrivit Mirelei Ștețco, până la 60%. Elevii nu își compun însă singuri întregul orar, ci aleg din oferta construită de școală. „Elevii din aceste licee-pilot au posibilitatea de a-și personaliza traseul educațional în funcție de interesele lor și de cariera dorită, alegând disciplinele dorite. Școlile au libertatea de a crea cursuri noi, adaptate nevoilor locale și cerințelor actuale, și își pot profesionaliza o echipă de inovare”, arată specialista.
Se poate schimba și felul în care este construit orarul. O disciplină nu trebuie să fie predată neapărat câte una sau două ore pe săptămână pe tot parcursul anului, ci poate fi concentrată într-o perioadă mai scurtă. Liceele pot organiza cursuri intensive, proiecte interdisciplinare și activități desfășurate în alte spații decât sala de clasă. „Se renunță la tiparul fix al structurii săptămânale clasice. Școlile pot experimenta predarea modulară, cursuri intensive sau împărțirea diferită a orelor pe parcursul unui semestru sau al unui an. De asemenea, pot explora învățarea în spații diferite, mult mai conectate cu viața reală”, spune Mirela Ștețco.
Pentru un elev, schimbarea poate însemna, de exemplu, să studieze o materie mai multe ore pe săptămână într-o perioadă scurtă, în loc să aibă o singură oră pe săptămână pe tot parcursul anului. Competențele prevăzute de curriculum trebuie formate în continuare, dar timpul de învățare poate fi organizat diferit. Proiectele pot reuni cunoștințe din mai multe discipline și pot avea o miză concretă. Unele licee pot folosi inclusiv o abordare de tip capstone, adică un proiect final amplu prin care elevii arată cum pot folosi, împreună, competențele dobândite la mai multe materii.
În învățământul tehnologic, schimbarea ar trebui să fie și mai vizibilă. Planurile alternative pun accent pe specializare, pe folosirea noilor tehnologii și pe stagii de practică realizate împreună cu agenții economici, astfel încât pregătirea elevilor să fie mai apropiată de activitatea pe care o vor desfășura după absolvire. Noua pilotare are, așadar, o miză mai mare decât simpla reașezare a orelor în program. Cele 43 de licee testează dacă școala poate construi trasee mai apropiate de interesele elevilor și de lumea în care aceștia vor ajunge după absolvire. Dar libertatea acordată liceelor și aprobarea planurilor reprezintă doar începutul. Următorul test este dacă ministerul le sprijină să aplice schimbările și dacă va măsura, după criterii stabilite de la început, rezultatele obținute.
Cum aflăm dacă schimbarea de la clasă funcționează
Un orar mai flexibil, discipline noi și proiecte desfășurate în afara clasei pot arăta bine într-un plan. Dar succesul pilotării nu poate fi măsurat doar prin numărul cursurilor create sau prin impresiile generale ale profesorilor și elevilor. Ministerul trebuie să urmărească dacă autonomia acordată liceelor schimbă efectiv felul în care copiii învață.
Mirela Ștețco spune că evaluarea trebuie făcută pe trei paliere. Primul privește ceea ce se schimbă efectiv la clasă: relațiile de colaborare, practicile didactice și implicarea celor care participă la viața școlii. În mod concret, trebuie văzut dacă profesorii lucrează într-adevăr împreună, dacă elevii folosesc cunoștințe din domenii diferite pentru a rezolva o problemă și dacă noua organizare îi ajută să înțeleagă și să aplice ceea ce învață. Nu este suficient ca o disciplină să fie programată sub forma unui modul sau ca mai multe materii să apară reunite într-un proiect numai pe hârtie. Pentru părinți, diferența ar trebui să devină vizibilă în lecțiile copilului, în proiectele la care lucrează și în felul în care acesta poate folosi practic ceea ce a învățat.
Rezultatele trebuie comparate cu cele ale unor licee similare
Al doilea palier privește rezultatele elevilor. Acestea nu ar trebui analizate izolat, ci comparate cu cele obținute în licee asemănătoare care aplică planurile obișnuite. Comparația este importantă pentru că cele 43 de licee sunt foarte diferite: pe listă se află colegii naționale în care intră elevi cu medii foarte mari, licee tehnologice, precum și unități private și confesionale, din București și din alte orașe.
O medie ridicată la Bacalaureat într-un colegiu în care elevii au intrat deja cu rezultate foarte bune nu demonstrează, singură, că planul alternativ a produs performanța. La fel, rezultatele unui liceu tehnologic nu pot fi evaluate prin comparație cu cele ale unui colegiu național. Trebuie urmărit progresul elevilor față de nivelul de la care au pornit și comparat cu evoluția copiilor din licee cu profil și condiții asemănătoare. „Rezultatele elevilor trebuie comparate cu cele obținute de școli similare, pentru a înțelege cui folosește flexibilizarea și autonomia și ce pârghii ar putea accelera și eficientiza diverse intervenții”, explică Mirela Ștețco.
Absolvenții ar trebui urmăriți după un an, trei ani și cinci ani
Al treilea palier propus de Mirela Ștețco este traseul elevilor după terminarea liceului. Ministerul ar trebui să afle câți își continuă studiile, câți se angajează, în ce domenii lucrează și câți pleacă în străinătate. Datele ar trebui culese după un an, trei ani și cinci ani de la absolvire. Tocmai aici pilotarea se întâlnește cu una dintre cele mai grave probleme semnalate de Curtea de Conturi. În cazul promoțiilor analizate de auditori, ministerul nu a putut reconstitui traseul a 60-68% dintre absolvenți. Nu știe dacă aceștia studiază, lucrează, au plecat din țară sau au rămas în afara educației și a pieței muncii.
Elevii de clasa a IX-a incluși în pilotare în toamna anului 2026 vor absolvi în 2030. Dacă recomandarea specialistei va fi urmată, primele date despre traseul lor ar trebui analizate în 2031, apoi în 2033 și 2035. Aceste informații ar putea arăta dacă o legătură mai strânsă cu piața muncii în timpul liceului i-a ajutat să-și continue studiile, să-și găsească un loc de muncă sau să facă alegeri profesionale mai potrivite.
Urmărirea absolvenților nu ar trebui însă să reducă rolul liceului la furnizarea de angajați pentru companiile existente acum. Miza școlii nu este doar pregătirea tinerilor pentru locurile de muncă de astăzi, ci formarea unor oameni capabili să învețe pe tot parcursul vieții, să se adapteze și să facă alegeri într-o lume în schimbare. Datele despre absolvenți ar putea arăta dacă autonomia și flexibilitatea testate în cele 43 de licee îi ajută și în această direcție.
Ce funcționează se generalizează, ce nu, se ajustează
Mirela Ștețco atrage atenția că ministerul nu ar trebui să aștepte încheierea pilotării pentru a decide ce înseamnă succesul. Criteriile trebuie stabilite de la început: ce rezultate vor fi urmărite, cu ce licee vor fi făcute comparațiile, ce schimbări pot fi atribuite noilor planuri și în ce condiții un model va fi extins. În lipsa unor criterii stabilite înainte de apariția rezultatelor, aproape orice rezultat poate fi prezentat drept reușită. Un liceu poate invoca mediile de la Bacalaureat, alta satisfacția elevilor, alta numărul de parteneriate cu angajatorii. Toate pot fi informații utile, dar nu permit ministerului să compare modelele și să decidă ce merită preluat de restul sistemului.
La fel de importantă este publicarea rezultatelor. Părinții, profesorii și celelalte licee ar trebui să poată vedea nu doar exemplele reușite, ci și dificultățile întâmpinate, soluțiile care nu au funcționat și diferențele dintre licee. „Regula esențială, ce se cere asumată clar, este ca criteriile de extindere să se stabilească de la început, iar rezultatele să se publice. Ce funcționează se generalizează, ce nu, se ajustează, în transparență”, spune Mirela Ștețco.
Miza pilotării nu este doar ca cele 43 de licee să obțină rezultate mai bune, ci ca soluțiile care funcționează să poată fi adaptate și extinse în întregul sistem. Pentru aceasta, ministerul trebuie să sprijine liceele pe parcurs, să urmărească ce se schimbă la clasă, să compare rezultatele și să monitorizeze traseul absolvenților. Iar acolo unde apar dificultăți, să ajusteze modelul, nu să lase fiecare liceu să găsească singur o ieșire. „Așa, cele 43 de licee ajută tot sistemul să învețe. Dacă nu, se va întâmpla ceea ce s-a întâmplat și cu alte pilotări: vom relua totul de la capăt peste niște ani”, conchide Mirela Ștețco.
