Alina, o mamă singură cu 5 copii, a luat în casa ei o refugiată cu 5 copii

Astăzi vreau să vă spun povestea unei mame din România. O cheamă Alina, are 5 copii, și a primit în casa ei o mamă cu 5 copii mici fugiți din calea bombardamentelor din Kiev.

Laura Udrea, redactor
scris pe
refugiați in România
Casa de la Ciolpani. In centru, cu bebelușul în alb, este Alvina. Poza este făcută în prima seară când Alvina și copiii ei au ajuns la Ciolpani.

Alina este o mamă singură cu cinci copii. Casa ei este mare și primitoare. În jurul ei sunt o mulțime de suflete salvate, adoptate și iubite. Oameni și animale. Toți au primit, prin Alina, o șansă la viață. După izbucnirea războiului din Ucraina, Alina și-a deschis casa pentru o mamă refugiată cu 5 copii mici.

Este în concediu de creștere și îngrijire copil, concediu care s-a prelungit cu încă doi ani după ce ultimii doi copilași au venit pe lume. De câțiva ani, salvează animale abandonate.

Pentru Alina lucrurile stau… aproape la fel și când vine vorba despre copiii ei. Doi dintre copii sunt adoptați, alți doi sunt făcuți prin inseminare artificială și unul dintre ei s-a născut dintr-o iubire. Pentru că Alina salvează, adoptă și iubește suflete.

„Am cunoscut o fetiță în Gruiu, satul de lângă Ciolpani când împărțeam hăinuțe de Paște pentru copiii din zonă. Tocmai mă mutasem aici. Cam la jumătate de an distanță, soarta m-a dus la aceeași familie; sunaseră vecinii să mă anunțe că pe proprietatea lor sunt mulți câini, căci eu mă ocup și de cățeii maidanezi. Am revenit, am reușit să iau și cățeii și fetița împreună cu frații ei (erau 5). Toți sunt adoptați acum de mai multe familii, dar fetița (Ancuța, 8 ani) a rămas la mine. Apoi am mai adoptat un băiețel (Ștefan, 9 ani). După un timp m-am îndrăgostit, am rămas gravidă și am născut un băiețel (Maximilian, 2 ani). Tatăl lui a plecat. Iar la un an după, am făcut gemenii prin inseminare artificială (Erik și Eva, 5 luni)”.

Alina, mama de la Ciolpani

Când a izbucnit războiul din Ucraina, Alina s-a decis din prima zi că vrea să primească la ea o mamă cu copii. Are spațiu, are și curte mare și cine, dacă nu ea, înțelege cum e să fii singură cu copii. Cum nu putea pleca de acasă până în graniță, a rugat niște prieteni să meargă să-i caute o mamă cu copilași și să o aducă la ea, dar când i-a sunat, ei erau deja acolo. Nu i-au găsit mămica pe care o dorea, dar au pus-o în legătură cu Asociația Magic (MagiCamp). Prin oamenii de acolo, a cunoscut-o pe Olga, ucraineanca pe care o găzduiesc eu. Apoi pe Alvina, o mămică cu 5 copii din Kiev, aflată pe drum spre București.

Când va ajunge și Alvina, în casa de la Ciolpani vor locui două mame cu câte cinci copilași, o bunică (mama Olgăi) și Ilia, băiețelul Olgăi, în vârstă de 9 ani. Și Oly, cățelul, care și-a făcut o mulțime de prieteni printre cei 40 de căței ai Alinei. Dar acesta este un plan care se poate schimba cât ai pocni din degete. Totul se schimbă foarte repede. Unii refugiați stau câteva zile într-un loc și apoi pleacă mai departe, în alte țări, unde au rude sau prieteni.  

Printre prietenii mei care cazează refugiați sunt mulți care nu doar îi ajută să se liniștească, oferindu-le casă și mâncare. Sunt mulți care încearcă să-i ajute pe oaspeții lor să-și construiască o viață nouă aici, lângă ei. Căutăm servicii, școli care să-i primească pe copii, încercăm să-i ajutăm să-și repornească viețile întrerupte de război. Nu e ușor să te desparți de ei, după ce i-au cunoscut, ai mâncat cu ei, le-ai ascultat poveștile. Pentru că nu îți deschizi doar casa, ci și sufletul.

O super mamă

Pe Alina o ajută părinții. Ei locuiesc în București și, de când au venit gemenii pe lume, Maximilian stă la bunici de luni până vineri, pentru că grădinița lui e în București, iar Alina nu are cum să facă naveta zilnic. Bunicii îl aduc vineri seara la Ciolpani și îl iau în București în fiecare duminică seara.

Treburile casnice le împart cu copiii cei mari. Noi avem reguli în casă: după fiecare masă își spală singuri vasele; unul spală, celălalt șterge și pun totul la loc sau fiecare își spală farfuria. Au fiecare câte o responsabilitate zilnică: Ancuța dă de mâncare găinilor și Ștefan cățeilor.

Alina
La Ciolpani, copiii pregătesc prânzul alături de mama lor. Ștefan și Ancuța sunt mereu de ajutor Alinei, în casă, dar la treburile de pe lângă casă.

Ocazional, apelează la ajutorul lui mamaie Gina, o femeie din sat, care o ajută la curățenie și tot ea stă cu copiii când Alina este plecată. Nu e ușor întotdeauna, nu e mereu ordine în casă, mai ales de când au venit gemenii, dar Alina spune că toate se vor aranja. Cea mai mare dorință a ei este să găsească un tată pentru copiii ei. Deși recunoaște că tatăl ei este cel care își face mai multe griji că nu e nimeni lângă ea să o ajute când nu va mai fi el. Apoi, râde și-mi zice să nu scriu despre asta, că nu are nevoie de anunț la matrimoniale. Și că, probabil, trebuie să se alinieze planete și să fie o potrivire extraordinară ca să poată să mai primească pe cineva în viața ei.

Nu aș schimba nimic din ce am făcut, dar totuși cred că în anumite situații aș putea sau aș fi putut mai mult. Uneori pot fi foarte delăsătoare și mă enervează enorm asta la mine, dar cred că din exterior se vede altfel. Tata îmi spune des că mă bag în prea multe lucruri și apoi le duc greu, dar eu nu văd lucrurile așa. Am uneori momente când îmi vine să urlu – și chiar urlu, mă descarc – dar îmi trece repede. Însă nu am simțit vreodată că am fost cu adevărat în impas.

Alina

Acum are un ajutor și în mama Olgăi, o ucraineancă de toată isprava, exact așa cum e și fata ei, care o ajută la gătit și la hrănit copilașii. În plus, este și translator, pentru că Alvina și copiii ei nu vorbesc deloc în engleză. I se spune „bunica“, chiar dacă, în zilele astea nebune, bunica are în grijă și alți copii, pe lângă nepoții ei.

Planul Alinei în caz de război

Asta poate suna ușor nepotrivit, însă nu cred că e om în țara noastră care să nu se fi gândit zilele astea la ce ar face dacă… O mamă sigur se gândește! Iar Alina are un plan în cazul în care războiul se va întinde și dincolo de granițele Ucrainei. Unul care cuprinde toate sufletele din casa ei, bipezi și patrupezi.

Ne-am programat la pașapoarte cu bebelușii, cei mari aveau deja, dar n-o să plec din țară, acesta este planul D, F, ultimul. Ne vom muta la țară, avem o căsuță bătrânească undeva spre Câmpulung și cu teren mult, acolo am loc să îmi iau toți câinii și să îmi continui activitatea de salvare chiar și pe timp de război. Mi-am făcut o listă cu tot ce am nevoie să duc acolo și deja vizualizez cum ne vom împărți pe camere. Ne descurcăm. Acum îmi refac stocurile de mâncare pentru căței, ca să ne ajungă pe o perioadă cât mai lungă, avem două lăzi frigorifice și mai trebuie să fac rost de un generator pe benzină… Am mai raționalizat noi și în perioada pandemiei”.

Alina

Două mame, zece copii

De sâmbătă, 12 martie, Alvina, o mamă ucraineancă, a ajuns la Ciolpani, în casa Alinei. Ea și cei cinci copii erau pe drum de cinci zile. Au fugit din Kiev după ce au început bombardamentele. Alvina era speriată, tulburată și avea atacuri de panică. Cel mai mare copil, Alex, are 14 ani. Cel mai mic, Artem, are 2 luni.

Cum o fi, oare, să-ți iei copiii în brațe, în miez de noapte și pe fundalul zgomotelor făcute de bombele care cad de jur-împrejur să-i urci pe toți în mașină și să fugi? Ce-o fi fost în inima ei? Dar în mintea copiilor? Cum o fi să-ți smulgi bebelușul de două luni din pătuțul lui cald și să-l ții în brațe în timp ce conduci printre bombe? Nici măcar nu-mi pot imagine ce a trăit femeia asta…

Refugiați în România: Mark, Milana în brațe la Elis și Alex care îl ține în brațe pe Artem.
Aici, în prima lor oprire din România, într-un motel de lângă Brașov, care le-a oferit cazare gratuită.

Când au ajuns în casa din Ciolpani, a avenit rândul Alinei să intre în panică. Casa i s-a umplut de copii de toate vârstele, care mișunau peste tot. Unul o luase în sus pe scări, altul își găsise ceva de făcut în camera tehnică, o fetiță mișuna pe sub scări. Și mai era unul în toaletă. Oricât de mare e casa din Ciolpani (și sufletul Alinei), a fost un moment șocant. Cred că oricine s-ar fi speriat de atâta puhoi de copii.

Copiii Alvinei sunt minori. Artem, bebelușul, are doar 2 luni. În ordinea vârstelor urmează Milana – 1 an, Mark – 4 ani, Elis – 10 ani și Alex – 14 ani. Tatăl lor este soldat și a rămas în Harkov. Alvina și-a luat copiii și câinele și au plecat din calea bombardamentelor. Au venit cu toții spre România într-o mașină mică, de ne-am mirat cu toții cum au încăput acolo – 5 copii, ea și câinele. I-a luat pe toți, însă nu a reușit să ia niciun fel de bagaj. Au plecat cu hainele de pe ei.

În cinci zile, așteptând-o pe Alvina să ajungă la Ciolpani, am reușit să adunăm cu ajutorul prietenilor cam tot ce au nevoie cei 5 copii. Am făcut rost de măsurile lor și am dus la Ciolpani hăinuțe, încălțăminte, lapte-formulă, scutece, șervețele umede, medicamente, precum și mâncare și apă pentru toți de acolo. Vreau să le mulțumesc celor care m-au ajutat, se știu ei care sunt, mereu aceeași, mereu de ajutor. Vă mulțumesc, prieteni! Nici nu aveți idee cât de mult bine ați făcut!

Internați în spital cu rotavirus și COVID

Dar problemele sunt departe de a se fi sfârșit. Ar fi trebuit ca micuții Alvinei, dar și ea, să se liniștească odată ajunși la Ciolpani. Dar n-a fost să fie… Din păcate, fetița de 1 an a Alvinei, Milana, a avut nevoie de asistența medicală. Vomita și avea scaune moi. La Clinica Regina Maria, care oferă servicii gratuite refugiaților, a fost primită Alvina și micuța Milana. N-a rămas peste noapte, însă a doua zi, a fost nevoită să se întoarcă. Copila nu era bine. Acum, când scriu aceste rânduri, Alvina e internată cu Milana și cu bebe Artem, pe care îl alăptează. Și el a început să aibă aceleași simptome. Însă diagnosticul lui este altul: infecție cu COVID.

Sâmbătă seara, toată lumea era panicată la Ciolpani. Alina își făcea griji pentru copiii ei. Și pe bună dreptate, căci ne temeam că ar putea fi vorba de poliomielită. În Ucraina, copiii nu sunt vaccinați antipolio și au existat focare în ultimii ani. În România, copiii sunt vaccinați antipolio, însă bebelușii Alinei nu au apucat să facă decât prima doză a acestui vaccin. Dar doctorii ne-au asigurat că, ținând cont de simptome, nu e vorba de poliomielită, iar diagnosticul Milanei, sosit duminică dimineața, a reușit să ne liniștească și mai mult.

Poveștile astea sunt începuturi. Eu sper într-un happy-end pentru fiecare

E greu, oameni buni, e tare greu pentru oamenii ăștia care au fost nevoiți să plece pe fugă. Femei singure, cu copilașii după ele, încercând să se agațe cu disperare de un loc unde să poată sta cât să-și revină. Pentru ca apoi să înceapă să gândească limpede încotro să o apuce. E tare greu să-ți faci planuri când nu ai nimic. Nici unde să te duci. Nici bani ca să faci asta. Iar copilașii pe care îi ții la piept îți plâng de frig, de foame sau, mai grav, se îmbolnăvesc.

E duminică seara. De la Regina Maria au sunat că bebelușul Artem are COVID. Trebuie transferați de urgență într-un spital COVID. Sau luați acasă și carantinați. Dar unde acasă? Exact asta e problema…

Duminică seara, târziu, Alvina, care nu-și dorea să fie transferată într-un spital COVID cu copiii, a acceptat în cele din urmă situația. E depășită de probleme și Olga a reușit să o convingă că aceasta este cea mai bună soluție de moment pentru toată lumea. Nu știm cât va fi nevoie să stea în spital Alvina și micuții ei, dar știm că sunt pe mâini bune și se vor întoarce la Ciolpani când se vor simți mai bine.

Dar poveștile acestor oameni sunt doar frânturi, câteva clipe surprinse în vâltoarea evenimentelor provocate de cel mai urât eveniment social – războiul. Când ei vor pleca de la noi, agățându-se cu disperare de alții, probabil cei mai mulți vom uita. Ne vom întoarce la viețile noastre de dinainte, spunându-ne „asta e…“? Nu cred. Vom rămâne alături de ei, păstrând legătura și încercând să le arătăm că nu sunt singuri. Am dreptate?

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa