Numele Mihai Eminescu este asociat cu genialitatea, romantismul și căutarea continuă a sensului existenței. Dar dincolo de faima sa, există o poveste mai puțin spusă despre omul Mihai, o poveste care începe în casa unei mame iubitoare și înțelepte.
Mama poetului, Raluca Eminovici, este cea care i-a insuflat fiului ei dragostea pentru poezie, în ciuda faptului că viața lor de familie a fost marcată de o serie de tragedii și de violență. De asemenea, tot ea le-a oferit copiilor și educație religioasă.
Rareșa, femeia din spatele unui geniu
Numele de fată al mamei lui Eminescu a fost Rareșa Iurașcu, însă ulterior a fost consemnată în documente drept Raluca Eminovici. Rareșa s-a născut într-o familie de boieri moldoveni din localitatea Joldești, în 1816, într-o perioadă când statutul social avea un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi. A fost a treia fiică a stolnicului Vasile Iurașcu și a Paraschivei Iurașcu. În 1840 s-a căsătorit cu Gheorghe Eminovici, bărbat nu prea înstărit, căminar (strângea dările aferente băuturilor alcoolice). Cei doi au avut 11 copii, însă 4 dintre ei au murit din cauza bolilor acelor vremuri, iar alții 2, Șerban și Iorgu, s-au sinucis.
Despre frații și surorile lui Eminescu nu se cunosc prea multe detalii, fiind precizate doar câteva date biografice, găsite în special la criticul literar George Călinescu, cel care a dedicat o întreagă lucrare vieții lui Mihai Eminescu. Totodată despre frații și surorile lui Eminescu, pot fi aflate informații din corespondența purtată între Mihai Eminescu, Gheorghe Eminovici și Harietta Eminovici, sora poetului.
Din lucrarea criticului literar, dar și din corespondențe și alte documente, reiese că unii dintre frații lui Eminescu au fost secerați de boli incurabile în secolul al XIX-lea, alții au suferit toată viața de afecțiuni grave. Familia lui Eminescu este marcată de geniu, o parte dintre frați dovedind o capacitate extraordinară în domeniile în care activau, în special drept, strategie militară și medicină.
Căsătoria Ralucăi cu Gheorghe Eminovici a fost una marcată de conflicte și violență. „Pe lângă un bărbat așa de întărâtat în ideile lui și cu atâta violență, autoritar, femeia nu putea fi decât o ființă supusă și blândă, mângâindu-se cu copiii și îngenunchind pe la icoane”, scria George Călinescu în lucrarea sa „Viața și opera lui Mihai Eminescu”.
Relația lui Mihai cu mama lui a fost una foarte apropiată, așa cum reiese din scrisorile pe care i le scria după ce a plecat de acasă, și în care îi împărtășea gândurile, temerile și bucuriile. Raluca Eminovici a murit în 1876, iar această pierdere a lăsat o mare durere în sufletul poetului. După decesul ei, Eminescu a început să exploreze teme precum dorul, pierderea și efemeritatea vieții într-un mod mult mai personal și profund. Iată ce a scis poetul în anul în care a murit mama lui:
„Pe maică-mea sărmana atâta am iubit-o
Şi totuşi când pe dânsa cu țărână-a acoperit-o,
Părea că lumea-i neagră, că inima îmi crapă
Şi aş fi vrut cu dânsa să mă puie-n groapă […]
Când clopotul sunat-au, plângea a lui aramă
Şi rătăcit la minte strigam unde eşti, mamă?
Priveam în fundul gropii şi lacrimi curgeau râu
Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu.”
Mihai Eminescu, poemul „Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci”, 1876
