Majorări salariale, sporuri și alte modificări pentru învățământ, în vigoare de sâmbătă, 20 aprilie 2019.
Salarizarea bugetară în învățământ va primi curând o serie de modificări cuprinse într-o lege apărută miercuri, 17 aprilie 2019, în Monitorul Oficial. Mai exact, sunt vizate anumite categorii de personal din învățământul universitar și preuniversitar pentru acordarea unor sporuri, mici majorări salariale, dar este eliminată totodată de la creșterea accelerată a salariilor decisă anul trecut o categorie de angajați din învățământ.
La finele anului trecut, Guvernul a decis să intervină pe Legea salarizării bugetarilor (Legea nr. 153/2017) și să acorde o creștere accelerată a salariilor personalului didactic de predare, celui didactic auxiliar, celui de conducere și personalului de îndrumare și control din învățământ.
Pentru personalul didactic de predare, cel didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și cel de îndrumare și control din învățământ î sunt prevăzute creșteri mai accelerate. Astfel, potrivit OUG-ului publicat, aceștia vor primi la 1 ianuarie prima tranșă de un sfert din diferența dintre salariul din luna decembrie 2018 și cel prevăzut pentru 2022, precum și:
- a doua tranșă de un sfert din diferența dintre salariul din luna decembrie 2018 și cel prevăzut pentru 2022 va fi acordată de la 1 ianuarie 2020;
- începând cu 1 septembrie 2020, dascălii vor ajunge la salariile prevăzute în Legea salarizării bugetare pentru 2022.
Majorări salariale și sporuri în Educație
Doar că, printr-un proiect de lege care vizează aprobarea unei ordonanțe de urgență a Guvernului, Parlamentul a intervenit din nou pe Legea salarizării și aduce câteva modificări inclusiv în legătură cu salariile din învățământ, mai exact, cu creșterea accelerată a salariilor sus-menționată.
Proiectul de lege menționat a devenit lege și a apărut miercuri în Monitorul Oficial: este vorba de Legea nr. 61/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea și completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și se aplică începând de sâmbătă (20 aprilie).
Prin legea publicată miercuri în Monitorul Oficial se prevede că nu va beneficia de creșterea accelerată a salariilor personalul asimilat din punct de vedere al salarizării cu personalul didactic din unitățile de învățământ preuniversitar și universitar de stat.
Creșterea accelerată presupune ca dascălii să ajungă mai repede cu doi ani la salariile prevăzute în anexa Legii salarizării bugetare pentru 2022. O primă creștere a fost programată la începutul anului 2019, iar alte două creșteri vor avea loc, teoretic, în 2020.
Majorări salariale și sporuri în Educație
Același act normativ care va intra în vigoare peste câteva zile mai prevede și>
- acordarea unui spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% la salariul de bază pentru personalul didactic de conducere din învățământul superior (rector, prorector, decan, prodecan și director de departament) și preuniversitar (inspector școlar general, adjunct, director casa corpului didactic, director de unitate de învățământ și director adjunct).
Aici, parlamentarii au motivat acordarea sporului pe faptul că o parte a personalului didactic de conducere are și normă didactică.
Mai departe, potrivit aceluiași proiect adoptat în Parlament, vor beneficia de o majorare salarială cu 15% și cei din învățământul special integrat, precum și cei din centrele județene de resurse și de asistență educațională.
Majorări salariale și sporuri în Educație
Parlamentarii au mai adus, de asemenea, o prevedere importantă care va împiedica micșorarea unor salarii de bază ca urmare a avansării în grad.
Astfel, ei au votat pentru includerea în Legea salarizării bugetarilor a următoarei chestiuni: „În situația în care, în urma promovării în funcție, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradație, potrivit legii, rezultă un salariu de bază mai mic decât cel avut la data promovării sau avansării în gradație, se păstrează salariul de bază avut anterior promovării sau avansării în gradație”.
Autor: avocatnet.ro