Turneul european al Caravanei
Blythe și animăluțele Littlest Pet Shop pornesc într-un turneu european pentru a cunoaște cât mai mulți fani ai popularelor jucării și ai seriilor animate cu același nume. Caravana Littlest Pet Shop pornește din București și va ajunge până în Budapesta și Praga. Însoțită de simpaticele ei animăluțe, Blythe pornește în aventura vieții ei, pe care o va trăi alături de fetițele din România și nu numai.
Hasbro îi invită pe cei mici să petreacă zile întregi de distracție alături de Caravana Littlest Petshop, a cărei oprire va fi în Băneasa Shopping City în zilele de 18 și 19 aprilie. Timp de 6 ore, fetițele vor putea sa descopere animăluțele Littlest Pet Shop și să se joace alături de Blythe, personajul principal al seriei animate. De asemenea, fetițele își vor putea face picturi pe față și vor putea participa la concursuri pentru a câștiga premii surpriză, oferite de Hasbro.
Caravana Littlest Pet Shop va ajunge în câteva dintre principalele orașe din România: Brașov, Sibiu, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Constanța. Traseul Caravanei va putea fi urmărit prin intermediul unei aplicații speciale pe Facebook. Pentru a vedea unde se află Caravana și când va ajunge în orașul lor, fanii Littlest Pet Shop pot accesa http://apps.fcebook.com/caravana-lps. Tot aici vor fi publicate și fotografiile realizate în cadrul evenimentelor.
Mai multe informații despre jucării și Caravana Littlest Pet Shop puteți găsi pe pagina www.hasbro.com/ro sau pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/animalutehasbro.