Guvernul a adoptat, astăzi, un memorandum privind prioritățile sale legislative din acest an. Între acestea figurează și un proiect de lege a familiei, cu termen de prezentare în guvern iunie 2024.
Noul proiect de lege a familiei, inițiat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse ar urma să „recunoască diversitatea formelor de familie”, dar nu specifică în detaliu ce înseamnă acest lucru. Sunt date ca exemple de diversitate „familia tradițională, familia monoparentală, familia adoptivă”.
„Scopul Legii privind familia din România este să ofere un cadru legal cuprinzător și echitabil pentru reglementarea relațiilor familiale și protejarea drepturilor și intereselor membrilor unei familii”, argumentează inițiatorul – Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, informează HotNews. Ministerul este condus de Natalia Intotero.
Potrivit documentului, cele mai importante reglementări conținute „fără a se limita la acestea” sunt legate de definirea familiei, drepturile și responsabilitățile părinților. Capitolul include dreptul la custodie, la vizitare, susținere financiară, la educația și bunăstarea minorilor. Alt capitol din lege ar urma să se refere la protecția copiilor împotriva neglijenței, abuzurilor și exploatării, inclusiv la măsurile de intervenție.
Alte capitole din proiect sunt legate de reglementarea căsătoriei și a divorțului, custodia și împărțirea bunurilor, de adopția și protecția persoanelor vulnerabile, precum și de protecția victimelor împotriva violenței domestice.
Legea aceasta ar putea stabili și drepturi pentru cuplurile formate din persoane de același sex, dat fiind faptul că o decizie CEDO obligă statul român să adopte o legislație pentru recunoașterea acestor cupluri. În noiembrie anul trecut, premierul Marcel Ciolacu declara că o astfel de reglementare nu se află printre prioritățile sale și că „societatea românească nu este pregătită” pentru decizia CEDO cu privire la statutul juridic al cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex.