Consuela Colțan este învățătoare la Școala Gimnazială Nr. 280 din Sectorul 5 al Capitalei. Așteaptă cu emoții începerea școlii, când îl va strânge în brațe pe fiecare dintre cei 25 de elevi ai ei, școlari în clasa a II-a. În vacanță le-a trimis scrisori prin poștă, iar pentru primele zile de școală le-a pregătit surprize și activități care să-i ajute să se gândească la această nouă etapă din viață cu drag și entuziasm. Îi sfătuiește pe părinți să le vorbească celor mici cu bucurie despre școală, să-i lase să-și pregătească singuri ghiozdanul, să-i culce la timp și să nu întârzie la prima oră.
După aproape 30 de ani de activitate, Consuela Colțan știe cum să ajungă la mintea și sufletul copiilor și nu se sfiește să facă din lecții spectacol, atunci când tema o cere. Unii o acuză că face circ, dar pentru ea, reacția care contează e cea din ochii copiilor. Așa că își pune halatul alb și disecă organe de animale, pălăria de vrăjitoare când le citește povești, costumul popular de 1 Decembrie, pijamalele pentru petrecerea din clasă de 1 Iunie…Iar din 2016 încoace, la fiecare început de an școlar, se prezintă în fața copiilor în rochie nouă, imprimată cu elemente din materia pe care urmează să o predea. Anul acesta, rochia pregătită pentru 9 septembrie este cu ortograme, înmulțiri și împărțiri. Într-un interviu acordat Totul Despre Mame, Consuela Colan vorbește despre bucuria ei de a fi „o ÎNVĂȚĂTOARE dintr-o școală de cartier”.
Totul Despre Mame: Mulți părinți își imaginează că profesorii/ învățătorii, la fel ca elevii, au parte de 3 luni de vacanță, în care se relaxează. În ce măsură e adevărat? Au și dascălii teme de vacanță?
Da, acesta este un mit greu de demontat: când elevii nu mai vin la școală, profesorii intră automat în vacanță. Nu este chiar așa! Sunt examene la care suntem solicitați să participăm ca asistenți sau evaluatori, avem diverse activități în comisiile școlii, completăm registrele matricole cu situația școlară a elevilor, întocmim raportul de autoevaluare, iar unii dintre noi chiar susțin diferite examene (de titularizare sau de obținere a gradelor didactice). Opțional, ne înscriem la cursuri de formare, ateliere pentru profesori, conferințe sau organizăm tabere și școli de vară. Așadar, avem și noi ”teme de vacanță”, pe care le îmbinăm cu o binemeritată relaxare alături de familiile noastre înțelegătoare.
Cum vă pregătiți emoțional pentru începutul de an școlar? Aveți emoții, la fel ca elevii?
Fiecare început de an școlar vine cu emoții, cu nerăbdare, cu bucuria revederii. Sigur că mi se face dor de elevii mei, mi-i închipui cât de mult au crescut sau cum li s-a schimbat fizionomia, îi visez chiar… Pe unii îi mai văd în postările părinților din social media, alții îmi trimit poze sau mesaje video, cu unii chiar mă întâlnesc întâmplător în cartier. Abia aștept să îi strâng pe toți în brațe și să le văd reacțiile de uimire la vederea surprizelor pe care le pregătesc cu mult drag, special pentru această zi. La noi, prima zi de școală (a fiecărui an petrecut împreună) este o adevărată SĂRBĂTOARE, atât pentru copii, cât și pentru părinți.
- CITEȘTE ȘI: „Copilul începe școala și asta mă sperie. Pentru că mintea și inima lui vor fi pe mâinile unui alt om”
Ați interacționat cu copiii în vacanță?
Desigur, am interacționat cu toți, la distanță, prin intermediul unei scrisori trimise prin poștă. Este deja o tradiție ca fiecare serie de copii să primească cel puțin o astfel de scrisoare din partea mea. Cum vara aceasta nu am organizat nicio tabără, m-am gândit că putem comunica și prin scris, chiar într-un mod tradițional. Astfel, am folosit hârtie cu chenar floral, am scris cu stiloul și cât mai caligrafic pentru ca toți absolvenții mei de clasa I să deslușească cu ușurință mesajul. Am strecurat în plicuri și un mic dar de suflet, am notat cu atenție adresele destinatarilor, le-am timbrat și le-am expediat prin poștă.
Vă întrebați ce am scris în această scrisoare? Ei bine, le-am transmis toate gândurile mele bune, le-am povestit puțin despre ce am făcut în vacanță, ce alte planuri mai am alături de familie și le-am dezvăluit unele dintre îngrijorările mele. Acestea, alături de micile detalii legate de fata mea, poate m-au vulnerabilizat puțin, însă cred că au și un rol benefic în consolidarea relației elev-cadru didactic. Copiii trebuie să vadă și să înțeleagă că noi nu suntem ”statui” pe un piedestal, ci suntem oameni obișnuiți, cu familii, cu preocupări comune, cu bucurii și cu tristeți.
Am primit din partea părinților mesaje de confirmare a sosirii scrisorii, iar reacțiile copiilor înțeleg că au fost diverse: uimire, bucurie, lacrimi, țopăit, entuziasm, tremur… Vă dați seama, în aceste vremuri ”digitalizate”, cum se simte un copil când descoperă în cutia poștală prima scrisoare adresată lui? Și au fost 25 de scrisori pentru 25 de copii fabuloși. Mulți dintre ei mi-au trimis răspuns printr-o altă scrisoare și am simțit și eu aceeași bucurie și nerăbdare de a o deschide. E atât de bine să fii astfel conectat emoțional cu învățăceii tăi!
Cum se desfășoară de obicei readaptarea la școală? Care sunt provocările primei săptămâni?
Readaptarea la programul școlar nu este ușoară, gândiți-vă cât de dificil ne este nouă, adulților, să ne reconectăm la mediul de lucru după întoarcerea din concediu. De aceea, începem ușor, cu povestiri din vacanță, cu prezentarea obiectului-amintire și a locului din care a fost luat (poate fi o scoică, o piatră, o bucată de lemn, un con etc), cu albumul foto al vacanței, cu desemnarea celei mai hazlii, mai interesante, mai primejdioase întâmplări din vacanță.
Ne reluăm rutinele clasei noastre, ne reamintim regulile stabilite împreună și facem propuneri de activități extrașcolare. Apelăm la jocuri de atenție, de memorie vizuală, recapitulăm cunoștințele prin diverse teste online (quiz-uri), ne costumăm în personajele preferate din lecturile citite în vacanță și creăm o altă poveste cu acestea.
Provocările primelor săptămâni de școală, după revenirea din vacanță, sunt mai ales cele legate de menținerea trează a atenției, de capacitatea de concentrare/rămânere în sarcină, de ascultarea activă. Copiii încă sunt cu gândul la locurile vizitate, la prieteniile legate, la înghețata delicioasă și colorată… Ei au nevoie acum de sarcini scurte, comunicate clar și concis, au nevoie să li se respecte pauzele dintre orele de curs și, cât vremea încă permite, au nevoie de activități didactice desfășurate în aer liber, combinate cu jocuri de mișcare și de echipă.
Cum v-ar plăcea să îi pregătească părinții pe copii pentru revenirea la școală?
În primul rând, mi-ar plăcea să înceapă cu entuziasm anul școlar și copilul, dar și părinții. Dacă părintele se plânge că ”iar ne trezim de dimineață, iar vor începe interminabilele teme, iar trebuie să dăm bani la școală pentru diverse”, atunci și copilul va manifesta aceeași atitudine în sala de clasă. Bineînțeles că noi vom face tot posibilul să creștem motivația copilului de a veni la școală, dar, din păcate, primează influența familiei. De asemenea, le-aș recomanda părinților să îi ajute pe copii să reintre din timp în programul de odihnă specific școlii (să se culce devreme și să se trezească la ora la care o face când este la școală). Să-i responsabilizeze, să le ofere copiilor independență în pregătirea uniformei, a rechizitelor necesare, să prepare împreună gustarea pentru școală și să aibă grijă să nu întârzie la prima oră de curs. În rest, totul se rezolvă pe parcurs, dacă există colaborare bazată pe comunicare, respect și încredere.
Care este povestea rochiilor tematice pentru prima zi?
Povestea acestor rochii începe în urmă cu trei serii de elevi (2016) când, la finalul clasei a patra, le-am dat copiilor sarcina de a-mi decora o rochie albă, pe care am purtat-o ulterior la festivitatea lor de absolvire a claselor primare. A fost cea mai frumoasă rochie purtată vreodată și pe care o păstrez și astăzi cu mult drag și prețuire.
Apoi a urmat clasa pregătitoare, cu copii mici și speriați de tot ceea ce înseamnă acest drum de la grădiniță la școală. Cum urma să îmi achiziționez o ținută nouă pentru începutul anului școlar, m-am gândit că sigur ar trebui să fie ceva viu colorat, cu imagini din universul școlar. Din păcate, nu am găsit să cumpăr ce doream, așa că am apelat la ajutorul unei doamne croitorese pentru a-mi confecționa o rochie, pe care apoi au pictat-o manual două prietene talentate. Am continuat cu această tradiție până în clasa a patra, decorând rochiile cu elemente specifice fiecărei clase: clasa pregătitoare (litere de tipar, cifre, creioane colorate, copii în uniforma școlii noastre), clasa I (litere de mână, adunări și scăderi, bagheta și jobenul lui Moș Alfabet), clasa a II-a (ortograme, înmulțiri, împărțiri, colegii lui Factorel), clasa a III-a (a fost anul în care eram în pandemie, iar eu mi-am invitat copiii și părinții în livadă pentru festivitatea de deschidere a anului școlar; de aceea, rochia are ca terminație iarbă verde, iar pe baloane scrie ”DOR DE VOI”), clasa a IV-a (harta României, portretul lui Decebal, toca de absolvire și ”cărămizile cunoașterii”, zidite de noi, an de an).
Aceste ținute îmi aduc bucurie la fiecare început de an școlar (și sper că și elevilor mei) și nu sunt singurele elemente vestimentare de acest fel. În procesul didactic folosesc, din când în când, o anumită recuzită, care mă ajută să desfășor activități de învățare atractive și memorabile pentru copii. Știu, unii spun că ”este doar un spectacol”, alții că ”este circ”, alții vorbesc de ”vedetism”… Ceea ce eu știu sigur (și alții nu știu) sunt: amintirile ce vor dăinui peste ani; autenticitatea trăirilor elevilor mei, rezultatele învățării experiențiale și ale stării de bine create în sala de clasă sau în natură (sunt adepta lecțiilor outdoor). Deși mă apropii de 50 de ani, atât timp cât voi avea sufletul și pasiunea vii, voi continua să port pălăria de vrăjitoare (atunci când le citesc copiilor povești), halatul alb (atunci când disec organe de animale), șorțul de bucătărie (atunci când fac cu copiii mucenici), costumul popular (atunci când îi aștept cu sare și pâine frământată și coaptă de mine), tricoul imprimat cu anatomia corpului uman (atunci când vreau să le arăt localizarea organelor interne), pijamale (la petrecerea în pijamale de 1 Iunie), costumul omului de zăpadă, urechi de iepure și mustăți de șoricel.
Mereu le spun elevilor mei: ”Purtați-vă și acționați în așa fel încât mâine să nu regretați ceea ce ați făcut astăzi!”. Eu nu regret nimic din parcursul meu profesional, iar dacă ar trebui să mă întorc în timp și să o iau de la capăt, aș alege să fiu tot o ÎNVĂȚĂTOARE într-o școală de cartier. Meseria aceasta se simte, nu se practică… și odată ce simți, ea îți devine pecete pe inimă pentru totdeauna.
