Din momentul în care s-a născut un copil într-o familie, mai ales dacă a fost unul dorit și mult așteptat, cam toate planurile cuplului sau ale membrilor familiei, în mod individual, se transformă din „ce mi-am dorit pentru mine” în „ce ne dorim pentru el”.
Mai exact, aproape că toate ambițiile personale încep să pălească în fața acestei noi vieți care surprinde, doare, înalță, te coboară, la viteza unui carusel. Dacă spui unei mămici care este zguduită noapte de noapte de plânsetele continue ale unui bebeluș nou-născut, măcinat de colici, că va clipi și îl va vedea adolescent, probabil că te va privi marcată fiind de gândul nebuniei. Dar chiar așa e. A fi părinte e cam așa: zilele sunt multe, dar anii sunt puțini.
Trecând razant prin copilăria mică și ajungând la primele interacțiuni sociale de la tobogan, începem să observăm copilul ca fiind mai mult decât nevoile sale. Și se remarcă primele trăsături de personalitate, evidențiate de diferitele tipuri de reacții la mediul înconjurător. Și apoi pornește avalanșa.
Ajuns la vârsta adolescenței, copilul, care nu demult își găsea liniștea în brațele tale, acum parcă fuge departe de orice semn al prezenței tale. Iar îngrijorările tale legate de viitorul său, de viitorul vostru, încep să se contureze înspre întrebarea: Oare vom depăși acest moment fără să o luăm razna?
Șansa de a lăsa o moștenire
Dragi părinți, vin și veștile bune! Las mai jos câteva idei despre rolul părinților în formarea unui profil al tânărului care nu va fi luat pe sus de viața lui, ci va naviga prin aceasta, în mod prezent și conștient.
- Înainte de toate, recunoaște lupta de putere care se dă între tine și el. Deși incomodă, această vâltoare este de departe lupta cu cea mai mare semnificație în dezvoltarea sa. Căci dacă nu se va lupta cu tine, va căuta în exterior un standard de referință și ceea ce putem spune cu certitudine despre oricine în afara familiei este că nu va prețui copilul nostru mai mult decât o putem face noi, ca părinți ai lui. Evident că apare și condiția ca noi, adulții din viața lor să ne verificăm în mod constant modul în care sedimentăm relația de atașament cu propriul copil. Dacă ar fi să privim metaforic, este ca și cum avem două capete ale unei sfori care sunt trase cu intensitate, dar nu cu aceeași putere, căci de-un capăt ești tu, de celălalt este adolescentul tău. Mai clar, el vrea să verifice că tu vei ține de capătul tău al sforii, indiferent cât de tare și furtunos trage el. Căci dacă tu dai drumul, el se va afla în picaj. Iar acesta va durea mai mult și mai rău decât ne imaginăm.
- Copilul tău, devenit acum adolescent, va simți fără să poată explica prea bine, fluctuații ale stărilor sale, în mod atât de halucinant, de parcă un carusel de mare viteză i-ar fi montat în creier și stomac. Și va reacționa fix precum ai văzut clipuri, dacă n-ai trăit pe propria piele: va trece de la frică la reacții nervoase, la râs de bucurie, la entuziasmul de tip mai vreau o dată! Și atunci, singurul lucru pe care poți și trebuie să îl faci este să îți reamintești faptul că, deși pare o veșnicie, în realitate, caruselul cel mai intens are o durată de maximum 90 de secunde. Transpunând în ani, au rămas puțini ani de conviețuit. Și nu toți ai adolescenței sunt atât de intenși.
- Scopul tău ca părinte nu este o retrăire a propriei vieți, de data aceasta cu noi oportunități. Deci, mai direct: nu ai primit o nouă șansă să îți sculptezi un alt viitor. Ceea ce primim în momentul în care devenim părinți este șansa de a lăsa o moștenire. Adică de a contribui la dezvoltarea unui destin nou, al unei ALTE persoane, care te are pe tine ca model, ghid sau deschizător de drumuri. Drept care, la intrarea copilului tău în viața ta de adult, cea mai frumoasă moștenire pe care o poți lăsa în urma ta este un OM prezent, conștient de propriile resurse, atent la detaliile vieții lui și disponibil să schimbe orice gând care nu se potrivește cu devenirea sa.
Drept care, dragi colegi părinți, dacă doriți să contribuiți la scrierea unei povești de succes pentru copilul vostru, asigurați-vă că îl trimiteți în locurile care îl fac să crească, facilitați-i accesul la oportunități și oameni care îl ridică și încurajează atunci când vrea să își descopere propriile resurse.
Dacă aveți un copil care e acum clasa a VIII-a, nu vă mândriți cu o serie de punctaje mai mult sau mai puțin relevante ca indicatori de creștere, ci mai degrabă ajutați-l să descopere un drum (un loc) în care dezvoltarea holistică să fie în centrul viziunii și misiunii fiecărui actor din spațiul educațional.
Noi, la Liceul Româno-Finlandez, punem în centrul educației copilul, cu toate nevoile sale, indiferent de vârstă. Dacă ai un adolescent care se pregătește de admiterea la liceu și îți dorești pentru el un loc în care să fie ascultat, să își poată forma un caracter și o voce, ghidat de profesori și specialiști în psihologie, să fie implicat în proiecte cu aplicabilitate pe piața muncii și să își construiască în mod conștient un drum în viață, dă-ne un e-mail și hai să stabilim o vizită!
